Liceenii a fost un celebru film românesc al anilor ‘80. Cei pe care îi veţi asculta pe 16 octombrie alături de Orchestra de Cameră Radio (OCR) sunt liceenii zilei de azi, cei care trăiesc în paralel viaţa de adolescent specifică unui liceu românesc din 2013 şi pe cea a "sportivului" de performanţă, trei dintre tinerii care se antrenează multe ore pe zi pentru a deveni una dintre stelele muzicii clasice româneşti de mâine.

​Liceenii la Sala RadioFoto: Afis concert

Miercuri, 16 octombrie de la ora 19.00, pe scena Sălii Radio, alături de OCR şi sub bagheta dirijorului principal al Orchestrelor şi Corurilor Radio România – Tiberiu Soare – vor evolua trei tineri deja distinşi cu premii la cele mai importante competiţii din străinătate. Îi veţi aplauda pe Mircea Dumitrescu (15 ani) – vioară, Alexandra Bobeico (17 ani) – vioară şi Cadmiel Botac (16 ani) – pian.

Programul serii se va deschide cu Simfonia Jucăriilor o transpunere sonoră a farmecului copilăriei, ce poartă semnătura tatălui marelui Amadeus: Leopold Mozart. Pentru ca povestea copilăriei şi a talentului ce este transmis mai departe să prindă contur, cea de-a doua lucrare a serii este semnată de Wolfgang Amadeus Mozart - Concertul nr. 7 în re major pentru vioară şi orchestră - şi a fost aşternută pe portativ la vârsta de doar 19 ani! Vârsta tânărului pianist Mircea Dumitrescu (15 ani), care va da viaţă partiturii, este aşadar cu foarte puţin depăşită de cea a genialului compozitor. Repertoriul evenimentului va fi completat de Henri Vieuxtemps - Concertul nr. 5 în la minor pentru vioară şi orchestră (în interpretarea Alexandrei Bobeico) şi Felix Mendelssohn - Concertul nr.1 în sol minor pentru pian şi orchestră (interpretat de Cadmiel Boţac).

Tânărul violonist MIRCEA DUMITRESCU este elev în clasa a VII-a a Colegiului Naţional „George Enescu”, Bucureşti. Este bursier al programului „Tinere Talente” derulat de Fundaţia „Principesa Margareta a României”. Pentru performanţe deosebite a primit „Diplomă de Excelenţă” atât din partea Guvernului României, cât şi din partea Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni de la Roma.

Mircea Dumitrescu are un palmares impresionant de premii naţionale şi internaţionale: deţine 50 de premii I (dintre care 15 obţinute în afara ţării). Tânărul violonist a participat la mai multe ediţii ale unor competiţii internaţionale, dintre care amintim: Concursul „Alice Bel Colle”, Acqui Terme – Italia, Concursul Internaţional „Giovani Talenti”, San Bartolomeo al Mare – Italia, Concursul Internaţional „Vittoria Caffa Righetti”, Cortemilia - Italia ş.a.

Agenda de recitaluri a tânărului violonist este foarte bogată şi cuprinde prezenţa sa atât în săli de concerte din România, cât şi din străinătate. Printre scenele unde a putut fi aplaudat în recitaluri se regăsesc: Piaţa Festivalului „George Enescu”, Sala Radio în evenimentele organizate de Radio România Cultural, Muzeul „George Enescu”, Ateneul Român, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi multe altele.

În 2013, Concursul Internaţional « Concertino », Praga - Cehia, organizat de Radiodifuziunea Cehă în colaborare cu Uniunea Europeană de Radio, a fost câştigat de tânăra violonistă ALEXANDRA BOBEICO, care a obţinut două distincţii - Premiul I şi premiul pentru cea mai bună interpretare a unei lucrării impuse.

Alexandra s-a pregătit pentru o carieră artistică de la vârsta de şase ani când a început studiul viorii sub îndrumarea profesoarei Mihaela Tomescu, iar în prezent este elevă la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu”.

Primul său Premiu I l-a câştigat la 9 ani, la prima ediţie a Concursului „Jurjac” - Botoşani, dar Alexandra Bobeico are o adevărată colecţie de distincţii obţinute la concursuri naţionale şi internaţionale: Marele Premiu la Concursul Internaţional de Interpretare Muzicală „Remember Enescu”, Sinaia - 2011, Premiul I şi Premiul special UCMR la Concursul Naţional de interpretare „Paul Constantinescu”, 2011 - Ploieşti, Marele Premiu şi Premiul Radio România Muzical la Concursul Naţional „Victor Giuleanu”, Bucureşti - 2011, Premiul I la Concursul Internaţional „Gianluca Campocchiaro”, Pedara, Italia – 2012 ş.a.

După numeroase apariţii în recitaluri şi pe scenele de concurs, Alexandra a debutat ca solistă la 10 ani într-un concert cu Orchestra Simfonică din Galaţi. În acest an, premiul obţinut la competiţia de la Praga i-a oferit ocazia de a participa la Gala Concursului, desfăşurată în Sala Dvořák a Palatului Rudolfinum, în compania Orchestrei Filarmonice de Cameră a Boemiei de Sud, evoluţie urmată de un turneu de recitaluri şi concerte prin oraşe din Boemia.

Alexandra Bobeico abordeaza cu aceeaşi pasiune şi domeniul cameral, cu care s-a familiarizat ca bursieră a proiectului „SoNoRo – Interferenţe” desfăşurat în anul 2012 la Montepulciano, Italia şi în 2013 la Portul Cultural Cetate, România, unde cursurile au fost susţinute de muzicieni de prestigiu: Răzvan Popovici (violă), Diana Ketler (pian), Corinne Chapelle şi Andrej Bielow (vioară), David Cohen şi Bjorg Lewis (violoncel). În cadrul proiectului „SoNoRo Conac 2013”, Alexandra a susţinut o serie de recitaluri în diverse oraşe ale ţării şi în Cehia, Republica Moldova şi Italia.

Tânăra violonistă Alexandra Bobeico a fost invitată pentru o serie de înregistrări speciale organizate de postul Radio România Muzical.

Interpret multi-premiat, CADMIEL BOŢAC este elev în clasa a XI-a a Liceului de muzică „Sigismund Toduţă”, Cluj-Napoca, la clasa condusă de binecunoscutul pianist Daniel Goiţi. În Sighetu-Marmaţiei, oraşul său natal, Cadmiel a început studiul pianului la vârsta de 4 ani.

Chiar dacă în colecţia lui de trofee rar se mai găseşte câte un premiu II sau III, Cadmiel are o adevărată colecţie formată din cele mai înalte distincţii: Marele Premiu la Concursul Internaţional de Game şi Studii „Tineri Virtuozi”, Zagreb - 2008, Premiul Kiwanis - 2010, Premiul I la Concursul Naţional de Pian „Dinu Lipatti” - 2010, Premiul I la Concursul Internaţional „Lions European” - 2013, Premiul I la ultimele cinci ediţii ale Olimpiadei Naţională de Muzică şi multe altele. În acest an tânărul pianist a obţinut Menţiunea de Onoare la dificilul Concurs Internaţional „Concertino Praga”.

Până în prezent, pianistul Cadmiel Boţac a încântat publicul în recitalurile susţinute în Sighetul Marmaţiei, Zalău, Baia Mare, Cluj-Napoca, Piatra Neamţ, Sibiu, Suceva, Sala Mică a Ateneului Român şi în alte locuri din ţară, în Boston, Luxemburg, Zagreb, Italia (în cadrul festivalului SoNoRo 2012), Franţa, Anglia. Apreciat pentru interpretările sale, tânărul interpret a fost invitat şi reinvitat să concerteze în compania orchestrelor simfonice ale Filarmonicii de Stat „Transilvania”, Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” Satu-Mare şi pe scena Ateneului Român împreună cu Romanian Sinfonietta Orchestra.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro , în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.​