Marele scriitor Paul Coelho nu va lua parte la Targul de Carte de la Frankfurt, desi tara lui, Brazilia, este anul acesta invitata de onoare. Autorul acuza "nepotismul" care ar fi practicat de Ministerul Culturii brazilian in selectia autorilor recomandati sa participe la targ. "Dintre cei 70 de scriitori invitati, cunosc abia 20, despre restul de 50 nici n-am auzit. Presupun ca acestia sunt prieteni ai prietenilor. E o economie bazata pe nepotism", a spus el intr-un interviu pentru Welt am Sonntag.

Frankfurter BuchmesseFoto: Hotnews

"Nu merg la Frankfurt, in pofida marii mele consideratii pentru acest Targ. Insa modul in care este reprezentata literatura braziliana nu mi se pare bun", a explicat Coelho. Renumitul scriitor de 66 de ani, autor premiat international al multor romane celebre (Veronica s-a decis sa moara, Unsprezece minute, Alchimistul, Aleph, Zahir, Manuscrisele din Accra etc.), traieste si creeaza, de multa vreme, la Geneva. El a vizitat Romania, care l-a si inspirat in cartea sa Vrajitoarea din Portobello, aparuta la Zurich in anul 2007.

Coelho se indoieste de faptul ca autorii brazilieni invitati la Frankfurt sunt scriitori profesionisti. "Ce ma supara cel mai tare: exista o scena literara noua si palpitanta in Brazilia. Insa majoritatea acestor noi autori nu se regaseste pe lista", a spus el, explicand ca a vorbit in sensul acesta cu multi colegi autori, cum ar fi Eduardo Spohr, Carolina Munhoz, Thalita Reboucas, Andre Vianco, Felipe Neto sau Raphael Draccon.

"Am incercat tot posibilul sa ii aduc la Targ - fara succes. Atunci, din protest, am hotarat sa nu merg nici eu la Frankfurt, ceea ce, din diverse motive, a fost o decizie dificila", a mai spus Coelho, pe care il leaga multe de Targul de Carte de la Frankfurt si de directorul acestuia, Juergen Boos.

Boos e un vizionar in domeniu, care a stiut sa perceapa la momentul potrivit procesul de transformare a tipariturii in continut digital. El organizeaza la Frankfurt forumuri de discutii pe aceasta tema, spre deosebire de organizatorii unor targuri similare de la Geneva sau Paris, al caror concept despre carti ramane cam invechit.

Inaugurarea Targului de Carte de la Frankfurt va avea loc marti, 8 octombrie. Accesul publicului va avea loc incepand de miercuri si va dura pana duminica, 13 octombrie. 7.100 de expozanti din 100 de tari iau parte la targ, ceva mai putini fata de anul trecut. Sunt asteptati 250.000-300.000 de vizitatori, atat la standurile cu carti, cat si la cele peste 3.100 de evenimente promotionale si forumuri. Peste 1.500 de autori au fost invitati sa isi prezinte operele.

Romania este reprezentata cu un stand colectiv, organizat de Ministerul Culturii, dar si cu standuri individuale ale editurilor. Informatii in detaliu sunt oferite pe site-ul Messe Frankfurt 2013.