Deschiderea festiva a primei librarii Humanitas din Brasov a avut loc joia trecuta, in prezenta lui Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Dan C. Mihailescu, Ioana Parvulescu, Andrei Plesu si Lucian Boia. "Daca ma intrebati ce este o librarie am sa va spun ca este nebunia cuiva care, intr-un moment in care se vinde orice dar numai o carte nu, are nebunia sa faca un loc unde sa propuna celorlalti sa devina liberi. Cineva spunea la inceputul secolului XX: Cel mai greu lucru din lume e sa vinzi o carte", le-a spus Gabriel Liiceanu celor prezenti la deschiderea librariei.

Foto:
  • Click pe poza pentru o galerie foto cu imagini de la deschiderea festiva a librariei.

Directorul editurii Humanitas a subliniat faptul ca este "un moment istoric" si ca obiecivul sau este sa faca din Libraria Humanitas Brasov "un centru cultural de prima mana". "Aici nu se vor vinde doar cartile Humanitas, este o librarie unde se vor vinde cartile celor mai bune edituri din tara", a subliniat el.

Casa la parterul careia a fost amenajata libraria, cunoscuta in Brasov drept casa Albrich-Hiemesch, se afla pe latura sudica a Pietei Sfatului, langa Biserica Neagra, si este una dintre cele mai vechi cladiri ale orasului, o lespede aflata in subsol dezvaluindu-i inceputurile in 1566. A fost unul dintre imobilele de patrimoniu care au avut de suferit, prins intr-un anevoios proces de retrocedare.

De altfel, Andrei Plesu a afirmat, la ceremonia de deshidere a librariei, ca "Nu stiu daca ideea unei astfel de librarii e buna comercial, ceea ce atrage atentia aici sunt nu cartile, ci mai ales spatiul. Exista riscul ca oamenii sa vina sa vada spatiul, nu ca sa se uite la carti."

"Eu sunt istoricul acestei echipe. Sunt evenimente mici care pot sa duca la lucruri foare mari, cine stie ce se poate intampla pe urmele acestei seri", a spus si Lucian Boia.

  • Evenimentele continua la noua librarie

Autorii Humanitas prezenti la deschiderea festiva de joi au oferit autografe celor prezenti, iar seara s-a incheiat cu un pahar de vin. Evenimentele Librariei Humanitas Brasov vor continua insa saptamana de saptamana cu lansari de carte, intalniri cu scriitorii, sesiuni de autografe. Incepand cu luna septembrie, pana la sfarsitul anului, ii veti intalni in librarie pe Ioana Parvulescu, Olivia Steer, Octavian Pantis, Dan C. Mihailescu, Radu Paraschivescu, Grigore Lese, Lucian Boia, Sega, Denisa Comanescu, Florin Piersic jr, Vlad Zografi, Gabriel Liiceanu.

Libraria Humanitas Brasov se afla in Piata Sfatului, langa Biserica Neagra, are o suprafata de peste 200 mp, patru incaperi, o cafenea si o camera speciala - o camera-muzeu cu istoricul cladirii si masa rotunda a cartilor cadou. In rafturile librariei sunt prezente aproape 100 de edituri cu 14.500 de titluri, din care peste 65% sunt noutati si bestselleruri.

Dupa moderna Librarie Humanitas de la Cismigiu din Bucuresti, deschisa anul trecut, arhitectul Johannes Bertleff - Exhibit Arhitectura - s-a intors in Brasov pentru a incepe o munca migaloasa de consolidare si de restaurare, centimetru cu centimetru, la capatul careia monumentul istoric de categoria A, aflat intr-o trista stare de degradare, a fost reintegrat in circuitul functional al Pietei Sfatului.

"Libraria Humanitas Brasov se afla intr-o veche casa patriciana, cu spatii boltite si picturi murale recuperate. Aceasta delicatete trebuia pastrata. Pentru conceperea mobilierului am utilizat forme inspirate din epoci trecute, familiare casei, puse in opera insa cu materiale moderne. Mobilierul raspunde particularitatilor incaperilor, creeaza ambiante diferite pentru fiecare spatiu si este in acelasi timp suport pentru sistemul de iluminat, eliberand astfel tavanul boltit", a declarat arhitectul Johannes Bertleff.

  • Librarie, muzeu si cafenea literara intr-o cladire-monument

Casa la parterul careia a fost amenajata libraria, cunoscuta in Brasov drept casa Albrich-Hiemesch, se afla pe latura sudica a Pietei Sfatului, langa Biserica Neagra, si este una dintre cele mai vechi cladiri ale orasului, o lespede aflata in subsol dezvaluindu-i inceputurile in 1566. A fost unul dintre imobilele de patrimoniu care au avut de suferit, prins intr-un anevoios proces de retrocedare.

Lucrurile au fost insa repede decise dupa clarificarea situatiei si intrarea in proprietatea Bisericii Evanghelice din Brasov. Intreaga cladire va deveni un centru cultural: la parter o librarie, la etaj un muzeu cu exponate ale bisericii, la mansarda o galerie de arta cu expozitii temporare, iar curtea interioara va gazdui terasa unei cafenele literare.

Grupul Humanitas are 23 de ani si cinci companii: Editura Humanitas, Editura Humanitas Fiction, Editura Humanitas Multimedia, Humanitas Digital si Librariile Humanitas, cu librarii in 11 orase din tara: Oradea, Alba Iulia, Sibiu, Cluj, Ramnicu Valcea, Ploiesti, Galati, Iasi, Piatra Neamt, Bucuresti si acum Brasov.