Piese de teatru pentru copii, teatru nonverbal, ateliere de animaţie socio-educativă şi un concert de jazz vor putea fi văzute sâmbătă şi duminică, în Parcul Brâncovenesc, în cadrul cadrul Kulturestock Mogoşoaia 2013.

Kulturestock Mogoşoaia 2013Foto: Afis

Potrivit Agerpres, startul va fi dat sâmbătă, la ora 17,00, cu un atelier de animaţie socio-educativă, urmat, de la ora 18,00 de piesa de teatru Pinocchio prezentată de trupa Zurli.

Atât sâmbătă cât şi duminică, la ora 19,00 se dă startul proiectului 'Alerg un maraton'. Participanţii vor avea ocazia să facă încălzirea alături de un trainer, după care vor alerga prin Parcul Brâncovenesc.

Sâmbătă, de la ora 20,30, va putea fi vizionat spectacolul one man show al actorului Ştefan Ruxandra, 'Ce-ar fi dacă ar fi'. Piesa s-a bucurat de la prima punere în scenă de o serie de premii, fiind construită din momente de improvizaţie, teatru nonverbal şi dans.

Cea de-a doua zi a evenimentului începe de asemenea cu un atelier de animaţie socio-educativă urmat, de la ora 18,00, de un show de magie. Magicianul Teo îi va purta pe cei prezenţi, timp de aproximativ o oră, în lumea fanteziei şi a trucurilor.

Ultimele ore din week-end se vor încheia pe ritmuri de jazz oferite, începând cu ora 20,00, de Emil Bîzgă Jazz Band.