O expozitie dedicata geniului lui Leonardo da Vinci, intre 19 august si 29 septembrie, in Capitala

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 20 august 2013, 12:44 Actualitate | Cultură

O expoziţie dedicată personalităţii de geniu şi operei lui Leonardo da Vinci, care cuprinde 30 de picturi reproduse la dimensiunile originale şi peste 40 de maşinării, va putea fi vizitată, în perioada 19 august - 29 septembrie, la Centrul Comercial Sun Plaza din Capitală, informeaza Mediafax.

Expoziţia explorează legendele şi miturile care învăluie viaţa artistului şi subliniază influenţa considerabilă pe care moştenirea lui Leonardo da Vinci o are asupra omului modern şi a felului în care acesta îşi desfăşoară viaţa, se arata in comunicatul citat.

Expoziţia prezintă aproape 30 de picturi, reproduse la dimensiunile originale, realizate de faimosul pictor, arhitect, sculptor, muzician, poet, chimist, anatomist, fizician, literat şi inginer renascentist şi peste 40 de maşinării care au deschis noi orizonturi în domenii cheie precum mecanică, hidraulică, zbor şi arta războiului.

Printre reproducerile expuse se regăsesc "Cina cea de Taină" (1495-1498) şi "Mona Lisa" (cca. 1503-1506), două dintre tablourile reprezentative pentru perioada Renaşterii şi cele mai controversate lucrări ale lui Leonardo, "Adoraţia Magilor" (1481), tablou rămas neterminat din cauza unor condiţii financiare impuse lui Leonardo de călugării de la mănăstirea San Donato a Scopeto, aceştia fiind cei care au comandat lucrarea, "Fecioara între stânci" (1483-1486), prima versiune şi cea de-a doua, vehiculându-se că există şi o a treia, şi "Madona cu garoafa" (1478-1480), operă creată de Leonardo înainte de a împlini 20 de ani.
 Maşinăriile tridimensionale prezentate în cadrul expoziţiei sunt reproduceri fidele care urmăresc schiţele originale din Codexuri, caietele în care Leonardo îşi însemna toate descoperirile şi ideile şi care îl însoţeau în permanenţă. Cele mai multe dintre instalaţii sunt interactive, dând posibilitatea vizitatorului de a cerceta îndeaproape ideile revoluţionare ale celui care avea să-şi pună pentru totdeauna amprenta asupra existenţei umane. Multe dintre invenţiile desenate de acesta nu au putut fi puse în practică la vremea la care au fost închipuite, din lipsa materialelor şi a tehnologiilor de producţie necesare.

Leonardo da Vinci a fost mânat de o dorinţă nemărginită de cunoaştere, care l-a ghidat de-a lungul vieţii şi i-a modelat felul de a fi. Un perfecţionist înnăscut, inventatorul considera văzul ca fiind principala cale de cunoaştere reală şi completă a fenomenelor înconjurătoare.

Marea temă a studiilor sale este "saper vedere" (a şti să vezi, în limba italiană). De aici decurge natural faptul că şi-a folosit creativitatea şi inventivitatea în domeniile care foloseau în special reprezentarea grafică - pictura, sculptura, arhitectura, ingineria -, lăsând posterităţii numeroase schiţe şi desene.

Cunoscut atât datorită invenţiilor sale, precum maşina, submarinul, bicicleta, costumul de scafandru, scara rulantă, cricul, arcul, elicopterul, planorul, paraşuta, tancul, tunul, catapulta şi multe altele, precum şi datorită studiilor de anatomie care au dus la descoperirea unor detalii fascinante despre simetria corpului uman, cel mai reprezentativ desen în acest sens fiind "Omul Vitruvian", Leonardo da Vinci este, fără îndoială, o personalitate înaintea vremurilor sale şi un geniu universal. Modul de gândire şi descoperirile sale continuă să uimească şi în prezent, după mai bine de 500 de ani.

Expoziţia adusă în România de Sun Plaza Shopping Center a fost vizitată până în prezent de peste 4 milioane de oameni, din Europa, SUA şi Asia. Intrarea este liberă.


Citeste mai multe despre   




















Intreb BT. Intalnire online: Credite pentru IMM-uri, in 2018. Doi specialisti raspund intrebarilor cititorilor, vineri, de la ora 12:00

Doi specialisti in credite pentru IMM de la Banca Transilvania raspund vineri, 15 decembrie 2017, de la ora 12.00 la intrebari puse de cititorii StartupCafe.ro si HotNews.ro, la o noua intalnire online "Intreb BT", pe tema creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii - IMM. Daniel Szekely si Marsela Petreus vor raspunde la intrebari pe teme precum planificarea creditarii, la inceputul unui nou an de business, tipuri de credite, in functie de nevoile afacerii, tipuri de garantii.
  • Pune intrebarile folosind formularul de comentarii de pe StartupCafe.ro

1187 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă