Concertul extraordinar "Promenada Operei", o avanpremiera a stagiunii 2013-2014

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 12 august 2013, 14:16 Actualitate | Cultură

"Promenada Operei"
Foto: Opera Nationala Bucuresti
Opera Naţională Bucureşti (ONB) invită publicul sâmbătă, 24 august, de la ora 20.30, la cea de-a VII-a ediţie a „Promenadei Operei”, concert extraordinar de muzică clasică, în aer liber. Devenit deja o tradiţie a instituţiei, evenimentul, care atrage anual mii de oameni, se va desfăşura pe esplanada Operei (spre Bulevardul Mihail Kogălniceanu), iar intrarea va fi liberă. Spre deosebire de ediţiile trecute, evenimentul din acest an se va constitui ca avanpremieră a viitoarei stagiuni a instituţiei, prilejuind dezvăluirea principalelor titluri, evenimente speciale şi activităţi culturale conexe, anunta organizatorii.

Printre premierele din stagiunea 2013-2014, ale căror fragmente sunt incluse în programul artistic al concertului, se numără opera verdiană „Otello”, spectacol care va fi prezentat într-o nouă montare în zilele de 6 şi 9 septembrie 2013, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, în regia artistei de origine bulgară Vera Nemirova, precum şi opera „Rigoletto”, care începând cu primăvara anului 2014 va fi prezentată într-o nouă viziune, aparţinând celebrului regizor australian Stephen Barlow.

Potrivit comunicatului ONB, la „Promenada Operei” 2013 vor participa unele dintre cele mai îndrăgite voci ale primei scene lirice a ţării, precum şi invitaţi din România şi din străinătate (inclusiv laureați ai primei ediţii a Concursului Internaţional „Le Grand Prix de l’Opera”, organizată de ONB), în acompaniamentul Orchestrei şi al Corului instituţiei. Conducerea muzicală îi aparţine dirijorului Cristian Sandu.


Citeste mai multe despre   




















Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

906 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri