Continuând seria de articole privind starea studiilor clasice în România, am ajuns la o întâlnire plină de tâlc cu doamna profesor Ana-Cristina Halichias. Am discutat pe larg despre noul masterat de traductologie din cadrul UB, despre „deștept” și „prost” în limba latină, latina medievală și istoria limbii române, despre direcții de cercetare pentru un absolvent de clasice, dar, în principal, am zăbovit în preajma cuvintelor. Lectură plăcută!
I. Date fiind experiența și perseverența dumneavoastră în studiul limbilor clasice și mai ales al latinei, v-aș întreba pentru început ce anume v-a motivat să porniți pe un astfel de drum? Cum se prezenta în trecut situația „clasiciștilor”?
În perioada în care am urmat cursurile liceale (1967 – 1971), limba latină era studiată după următorul program: în clasa a IX-a erau prevăzute două ore pe săptămână; din clasa a X-a, când elevii optau pentru secția umanistică sau pentru cea de real, la uman erau prevăzute în continuare două ore pe săptămână până în clasa a XII-a, iar la real elevii mai făceau o oră de latină săptămânal pe tot parcursul clasei a X-a.
Opțiunea mea pentru Filologia Clasică a avut două motivații: una profundă, iar alta de moment, pe care o voi povesti mai pe larg. În primul caz, este vorba despre amprenta, de care sunt conștientă abia acum, la vârsta maturității, pe care și-au pus-o asupra mea doi minunați profesori de limba latină pe care i-am avut la Liceul „Gheorghe Lazăr” din București, ale căror chipuri și glasuri sunt încă vii în memoria mea: doamna profesoară Baldovin, aflată pe atunci deja la vârsta pensionării, frumoasă, cu o siluetă delicată, de o mare eleganță și distincție, blândă și fermă totodată, și domnul profesor Gheorghe Moraru, sobru, aparent întunecat și sever, dar cu un mare har pedagogic. Cu vocea sa baritonală, știa să îndulcească pilula amară a gramaticii latine cu povestiri mitologice și istorice pe care ni le spunea la sfârșitul fiecărei lecții. Al doilea motiv a fost spiritul de frondă caracteristic adolescenților. Familia mea ar fi dorit să studiez una dintre limbile moderne pe care le știam – engleza, franceza sau germana (pentru ultima, aveam o adevărată pasiune). Am hotărât că nu vreau să le fac pe plac și, cum nu mai rămăsese decât limba latină, am decis să urmez secția de română – latină. La începutul clasei a XII-a, în ciuda admirației sincere pentru profesorii mei, cunoștințele mele de limbă latină erau destul de modeste, în orice caz insuficiente pentru a face față concurenței acerbe de la admitere.
Tatăl meu a apelat, ca să mă testeze, la o bună prietenă a sa, doamna profesor Lucia Wald – unul dintre marii noștri filologi clasici și lingviști, care va împlini anul acesta 90 de ani și care, cu o tinerețe spirituală remarcabilă, încă studiază, cercetează și face traduceri din limba latină -, convins că nu voi rezista cerințelor unei admiteri la clasice și că voi renunța. După un test dezastruos, doamna profesoară, desăvârșit pedagog, și-a dat seama cu cine are de-a face și nu a urmat drumul bine-cunoscut al meditațiilor. Mi-a pus în brațe o gramatică și un text din Cicero și mi-a spus: „Vii săptămâna viitoare cu el tradus”. Evident că a fost o dramă, n-am înțeles nimic și am continuat să nu înțeleg aproape nimic timp de trei luni. Doamna profesoară îmi arăta doar cum ar fi trebuit să fie traducerea corectă a textelor pe care mi le dădea de la o săptămână la alta. M-am luptat cu fiecare cuvânt în parte, am căutat fiecare formă în gramatici, eram de-a dreptul disperată, dar nu am renunțat, pentru că nu voiam să dau satisfacție familiei (sau, cel puțin, așa credeam eu pe atunci). După trei luni, într-o zi, când am luat textul necunoscut, mi-am dat seama că îl înțeleg fără dicționar. După ce mi-a văzut traducerea, doamna profesoară m-a întrebat dacă nu vreau să urmez filologia clasică, în loc de română cu latină, și, după ce mi-a explicat ce înseamnă studiile clasice, mi-am dat seama că acela este drumul pe care vreau să o pornesc. Din acea clipă, am mers atât de bine, încât am intrat la facultate a treia, deși concurența a fost de 14 candidați pe un loc. Aceasta a fost istoria întâlnirii mele cu latina. De câte ori am prilejul, le spun studenților mei: „Atunci când mă întreb: «Dacă ar fi să o iau de la început, aș vrea să fac tot asta?», răspunsul meu esta DA fără să șovăi. Vă doresc și vouă ca, atunci când veți ajunge la vârsta mea, să puteți răspunde la fel”. Cu toate greutățile pe care le-am avut de întâmpinat și eu ca toată lumea de-a lungul vieții, cu toate că lungi perioade de timp nu am lucrat în domeniul filologiei clasice, nu am abdicat de la ea, făcând cercetări și studiind în timpul liber; dacă ar fi să îmi aleg acum o meserie, tot pentru cea de filolog clasic aș opta și cred că acesta este răspunsul unei vieți profesionale împlinite.
II. Începând cu acest an, sunteți coordonatoarea unui program de învățământ foarte prețios pentru studiile clasice, Masteratul de Traductologie Latino-Romanică – modulul de Filologie clasică, în cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine. În legătură cu aceasta, aș avea două întrebări rapide:
a) în primul rând, ce presupune un astfel de program, cui i se adresează ;
b) iar în al doilea rând, care a fost situația din anii trecuți – care a fost organizarea, din ce domenii s-au înscris masteranzii, ce dificultăți ați întâmpinat etc.
a) Masteratul are două componente: trunchiul comun, în care sunt ținute cursuri cu caracter general, și o altă parte, care mie mi se pare foarte importantă, modulul propriu-zis, în care sunt prevăzute opt ore pe săptămână de curs-atelier, deci de seminar în care se lucrează efectiv cu texte în limba latină și în limba greacă. În trunchiul comun se studiază, spre exemplu: Teoria traducerii, Tipologia discursului, Stilistica limbii române – pentru că, din păcate, limba română este o limbă „aproape străină” pentru mulți-, Antichitate greco-latină (un curs ținut de o colegă de la Spaniolă, dar care are și studii de Filologie Clasică), Traducere intersemiotică, Procedee traductive în spațiul paratextual, Mentalități reflectate în lexic, Neologisme greco-latine în limbile romanice : sensuri originare și dificultăți de traducere, Tipare mitologice și alterări folclorice: concepte și lexic specific. Ultimele trei cursuri sunt asigurate de colegi de-ai mei de la secția de Filologie Clasică, iar inserarea lor în trunchiul comun este binevenită, pentru că, în felul acesta, și masteranzii care vin dinspre italiană, spaniolă, portugheză, catalană beneficiaza de cunoștințe legate de limba latină din care provin limbile romanice, dar și de cunoștințe de limbă și literatură greacă, aceasta având un puternic impact asupra culturii și civilizației latine și reprezentând fundamentul culturii europene.
În cadrul modulului de Filologie Clasică, sunt prevăzute cursuri-atelier de Traduceri literare, de Traductologie (în care se discută și chestiuni teoretice și, evident, se face și practică), de Perfecționare a cunoștințelor de limbă și de Limbaje specializate (la care am propus să se studieze latină creștină – greacă creștină, limbaje tehnice în Antichitate și limbaje tehnice în Evul Mediu și perioada neolatină). În felul acesta, acoperim toată istoria limbilor latină și greacă veche.
În cazul cursului-atelier de texte literare, ce autori sau ce tipuri de texte veți aborda?
De regulă, citim din operele unor autori care nu au fost studiați în cei trei ani ai ciclului de licență. Profesorul propune un anumit autor și, de comun acord cu masteranzii, se citesc texte din autorul respectiv. La noi, un seminar de limbă nu este totuna cu un seminar de limbă la limbile moderne. El presupune lectura textului, traducerea lui și înțelegerea structurilor gramaticale dificile, se dau explicații lexicale, metrice și prozodice pentru textele în versuri și, în funcție de natura acestui text, se fac comentarii. Dacă e text filosofic, se discută filosofie, dacă e literatură pură, atunci, sigur, se fac comentarii literare, dacă e istorie, comentarii istorice. Așa că, la noi, un seminar e complex, iar profesorul trebuie să facă față tuturor domeniilor acestora… și studentul așijderea.
b) În anii trecuți, am avut un modul de Filologie clasică la Masteratul de Strategii comunicaționale interculturale – literare și lingvistice, un masterat interesant în sine, dar în care erau implicate prea multe domenii – și limbi slave, și germanistică; cursurile din trunchiul comun abordau o tematică fără prea multe tangențe cu filologia clasică. Masteranzii noștri – cei mai mulți fiind absolvenți de clasice, rareori teologi sau istorici – veneau numai pentru modulul propriu-zis, care avea prevăzute opt ore pe săptămână – patru de curs și patru de seminar.
