In iunie 2013, se sarbatoreste pentru prima data Ziua Universala a Iei. Pentru a marca acest eveniment, Catalina Flaminzeanu le-a propus unor reprezentate ale culturii romanesti sa imbrace IA pentru o sesiune de fotografie. Rezultatul este o expozitie inedita cu 21 de portrete, numita sugestiv, "FotografIE cu IE", deschisa la locul potrivit, Muzeul Taranului Roman, la momentul potrivit, 23 iunie, ora 18:00.

FotografIE cu IEFoto: Muzeul Taranului Roman

"M-am gandit sa celebrez aceasta zi cum stiu eu mai bine, prin fotografie cu ie. Protagonistele portretelor mele sunt reprezentante ale culturii romanesti din diferite domenii - actorie, regie, scenografie, coregrafie, muzica, literatura si comunicare. Am alaturat cateva portrete ale unor fetite pentru a sugera ciclicitatea vietii. Toate insa, isi poarta ia, fie ea veche sau stilizata, in ipostaze personale si in conjuncturi, uneori, surprinzatoare", a declarat Catalina Flaminzeanu.

In fata obiectivului fotografei au stat: Coca Bloss, Chris Simion, Lia Bugnar, Anca Sigartau, Rodica Lazar, Ruxandra Cesereanu, Adina Mastalier, Carla Maria Teaha, Ilinca Manolache, Carla Alina Buleanu, Maria Obretin, Irina Strungareanu, Alexandra Usurelu, Marcela Motoc, Rozana Mihalache, Ana Maria Radu, Carmen Meera, dar si Alexandra Flaminzeanu, Maria Martha Buia, Dora Lazar, Raluca Mastalier.

Vernisajul are loc duminca, 23 iunie 2013, la Clubul Taranului (Muzeul Taranului Roman), incepand cu ora 18:00 si este prilej de celebrare a serii de Sanziene si a IEI prin muzica si dans. De la ora 19:00, cantareata, Alexandra Usurelu, va sustine un concert, special pregatit pentru acest eveniment.

Expozitia poate fi vizitata pana pe 7 iulie 2013 si este posibila cu sprijinul partenerilor: Clubul Taranului Roman, La Blouse Roumaine, Marla Image Boutique si Celest Events.

Catalina Flaminzeanu - www.catalina-flaminzeanu.ro, expune din 2011 alaturi de Fotoclubul Floarea de Colt din Ramnicu Valcea si sub auspiciile Asociatiei Artistilor Fotografi din Romania. S-a remarcat prin fotografiile de teatru realizate la spectacolele semnate de regizori precum Lia Bugnar, Chris Simion si Vlad Zamfirescu. Catalina iubeste chipul si surprinde stari in portrete predominant monocrome iar culoarea apare acolo unde doreste sa marcheze tensiunea ambientului dincolo de starea interioara a personajelor sale.