Adrian Cioroianu, Zoe Petre, Stelian Tanase, Liviu Atonesei si Cristian Parvulescu fac parte din Consiliul Stiintific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER), potrivit unei decizii semnate de premierul Victor Ponta si publicate, luni, in Monitorul Oficial, potrivit Agerpres.

Decizia a fost luata avand in vedere propunerea presedintelui Consiliului Stiintific al Institutului formulata printr-o adresa inregistrata la cabinetul primului ministru pe 15 mai.

Astfel, din Consiliul Stiintific fac parte: istoricul Dennis Deletant (profesor de studii romanesti la School of Slavonic and East European Studies, University of London), istoricul Adrian Cioroianu (decan al Facultatii de Istorie, Universitatea Bucuresti), istoricul Zoe Petre (profesor la Facultatea de Istorie, Bucuresti), politologul Cristian Parvulescu (presedinte Asociatia Pro Democratia), Lukasz Kaminski (director Institutul Memoriei Nationale, Polonia), Maria Schmidt (director al Muzeului Casa Terorii, Ungaria), istoricul Andrei Pippidi (profesor la Facultatea de Istorie, Bucuresti), Hubertus Knabe (director al Memorialului Berlin - Hohenschonhausen, Germania), Nicolae Manolescu (profesor Universitatea Bucuresti), poetul si prozatorul William Totok, politologul si scriitorul Stelian Tanase (profesor Facultatea de Stiinte Politice), istoricul Matei Cazacu (cercetator la Consiliul National pentru Cercetare Stiintifica din Paris), scriitorul si cercetatorul Liviu Antonesei (profesor Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, Iasi), istoricul Stephane Courtois (director de cercetare la Consiliul National pentru Cercetare Stiintifica din Paris).