Expertul în relaţii internaţionale, prof. John J. Mearsheimer, autor de bestselleruri politice New York Times, răspunde cu o francheţe tăioasă la întrebarea „De ce mint liderii?”. În volumul „De ce mint liderii. Adevărul despre minciunile din politica internaţională”, apărut la Editura Antet, în 2012, în traducerea Andreei Năstase, John J. Mearsheimer oferă prima analiză sistematică a minciunii ca instrument al politicii de stat.

De ce mint liderii?, de John J. Mearsheimer Foto: Editura Antet

Liderii se situează deasupra ordinii morale obişnuite, în termenii autorului, răspândind neadevăruri în interesul strategic al unor raţiuni de stat greu accesibile muritorilor de rând. Sub aparenţa raţiunii de stat, liderii sunt mult mai inclinaţi să-şi mintă concetăţenii, provocând uneori consecinţe dezastruoase.

Pe parcursul volumului de faţă sunt detaliate diferite studii de caz înregistrate de istorie, menite să susţină teza că minciunile de stat sunt aproape inevitabile, constituind o realitate de sine stătătoare şi parte intrinsecă a modului de viaţă democratic.

Iata cateva exemple cuprinse in inventarul minciunilor internaţionale:

1 - Minciuni interstatale (pentru a obţine avantaje strategice, fie pentru a împiedica statele să obţină un avantaj)

2 - Înfricoşarea (când un lider îşi minte propriul popor cu privire la o ameninţare de politică externă, scopul fiind ca opinia publică să ia ameninţarea în serios şi să facă sacrificiile necesare)

3 - Disimulări strategice (sunt menite să ascundă politicile eşuate şi politicile controversate)

4 - Mitizarea naţionalistă (constă în minţirea cetăţenilor pe tema trecutului ţării. Este genul de poveste în care „noi” avem dreptate şi „celălalt” greşeşte întotdeauna. Scopul este acela de a crea un puternic sentiment al identităţii de grup în rândul populaţiei, fiindcă acesta este necesar pentru construirea şi menţinerea unui stat-naţiune viabil şi pentru motivarea cetăţenilor să lupte în numele patriei.)

5 - Minciunile liberale (este vorba de situaţia în care ţările de toate categoriile, inclusiv democraţiile liberale, încheie alianţe cu regimuri odioase – este cazul în care conducătorii lor obişnuiesc să inventeze o poveste pentru propriul popor, sau pentru restul lumii, încercând să-şi mascheze acţiunile neliberale cu o retorică idealistă)

6 - Imperialismul social (se manifestă când liderii mint referitor la altă ţară cu scopul de a-şi promova fie interesele economice, fie pe acelea ale unei anumite clase sociale sau ale unui grup de interese – obiectivul este de a distrage atenţia opiniei publice de la problemele ori controversele interne în aşa fel încât să avantajeze o pătură îngustă a societăţii, nu bunăstarea generală.)

7 - Disimulările josnice (sunt cazurile în care liderii mint cu privire la gafele sau politicile lor eşuate din motive personale.)

Cele 7 categorii de minciuni sunt explicate, apoi, în detaliu, în capitole separate şi exemplificate cu zeci de evenimente reale petrecute pe parcursul secolelor XX şi XXI.

Mearsheimer completează că liderii dispun şi de alte instrumente, periculoase pentru principiile democratiei, cum ar fi jumătăţile de adevăr şi dezinformarea.

John J. Mearsheimer, profesor la catedra de Ştiinţe Politce a Universităţii din Chicago şi autorul ”Tragediei politicii de forţă” şi al bestsellerului „Lobby-ul israelian şi politica externă a Statelor Unite” tratează pentru prima dată prin mijloace ştiinţifice un subiect prea puţin dezvoltat la nivelul opiniei publice, respectiv la nivel academic. In acelaşi timp, Mearsheimer speră, în prefaţa lucrării, ca acest demers să constitue un punct de pornire pentru o serie de dezbateri pentru o temă importantă care până acum nu a primit atenția cuvenită, ba mai mult, îşi doreşte ca alții să meargă pe urmele sale, şi să-i rafineze și să-i conteste argumentele.