Mircea Cartarescu si Andrei Plesu nu vor participa la Salonul de Carte de la Paris

de I.C.     HotNews.ro
Duminică, 17 martie 2013, 16:46 Actualitate | Cultură

Scriitorii Mircea Cartarescu si Andrei Plesu nu vor participa la Salonul de Carte de la Paris, desfasurat intre 22 si 25 martie, la care Romania este tara invitata de onoare, informeaza Mediafax, citand surse din Institutul Cultural Roman (ICR). Cartarescu a declarat pentru AFP ca nu va participa la Salonul de Carte, precizand ca va explica motivele saptamana viitoare, intr-o declaratie de presa.

Surse din ICR au declarat pentru Mediafax ca scriitorul si filosoful Andrei Plesu a anuntat deja Biroul de presa al institutiei ca, "din motive personale", nu va participa la Salonul de Carte de la Paris.

Contactat de agentia de presa, scriitorul Andrei Plesu a confirmat ca nu va participa la aceasta editie a Salonului de Carte de la Paris, "din motive personale", pe care nu a dorit sa le faca publice. Acesta a mai precizat ca a informat conducerea ICR cu privire la decizia sa "inca de acum doua luni".

De cealalta parte, Mircea Cartarescu nu a informat oficial institutia cu privire la decizia si motivele pentru care nu va participa la Salon du Livre insa a confirmat pentru AFP ca nu va participa la acest eveniment cultural.

AFP scrie ca decizia lui Cartarescu de a nu participa la prestigiosul eveniment vine pe fondul atacurilor noii conduceri a Institutului Cultural Roman (ICR) asupra unor intelectuali acuzati de a fi pro-Basescu.

Pentru participarea la Salonul de Carte de la Paris, Institutul Cultural Roman a alocat un buget de 620.000 de euro.

Pe lista autorilor invitati de Centre National du Livre (Ministerul Francez al Culturii) la cea de-a 33-a editie a Salon du Livre sunt Gabriela Adamesteanu, Radu Aldulescu, Savatie Bastovoi, Petru Cimpoesu, Florina Ilis, Dan Lungu, Norman Manea, Marius Daniel Popescu, Razvan Radulescu, Adina Rosetti, Bogdan Suceava, Lucian Dan Teodorovici, Dumitru Tepeneag, Eugen Uricaru si Varujan Vosganian (prozatori), Ana Blandiana si Doina Ioanid (poete), Nicoleta Esinencu, Alina Nelega, Matei Visniec (dramaturgi), Lucian Boia, Gabriel Liiceanu, Andrei Oisteanu (eseisti), Ileana Surducan, Alex Tamba (autori de benzi desenate).

Ministerul Culturii si Patrimoniului National va participa ca partener la editia de anul acesta a Salon du Livre. In aceasta calitate de partener, Ministerul Culturii a invitat o serie de alti noua scriitori - Horia Badescu, Gabriel Chifu, Riri Manor, Mircea Martin, Valentin Nicolau, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Eugen Simion si Danut Ungureanu.

In ianuarie, intr-o sedinta a Comisiei de Cultura din Senat, la care a participat ministrul Culturii, Daniel Barbu, Georgica Severin, presedintele comisiei, i-a cerut acestuia sa se implice, alaturi de institutia pe care o conduce, in asigurarea unei bune participari a Romaniei la Salonul de Carte de la Paris, pentru ca evenimentul trebuie exploatat la maximum.

"Am atras atentia predecesorilor dumneavoastra in ultimele luni, am luat legatura si am obtinut sprijin de la Ministerul de Externe in acest sens. Romania este invitata de onoare la Salonul de Carte de la Paris, care este, pe plan european, Mecca targurilor de carte, iar oportunitatea care se ofera Romaniei este un vector de imagine extraordinar. Va rog, domnule ministru, ca, in calitatea dumneavoastra, sa faceti tot ce trebuie ca prezenta Romaniei la Salon du Livre sa fie valorificata la maximum. Este pacat. Este un lucru care se intampla la un deceniu-doua", a fost recomandarea facuta de Georgica Severin ministrului Culturii, Daniel Barbu.

In replica la aceasta, Daniel Barbu a tinut sa aminteasca faptul ca nu Ministerul Culturii este responsabil de organizarea participarii Romaniei, in calitate de invitata de onoare, la editia de anul acesta a Salonului de Carte de la Paris, ci Institutul Cultural Roman (ICR), aflat sub conducerea lui Andrei Marga.

"ICR este organizatorul, nu Ministerul Culturii. Deocamdata, potrivit legii, ICR este o institutie autonoma, independenta, sub controlul Senatului. Ministerul va spriini aceasta participare", a spus Daniel Barbu.

De cealalta parte, senatorul Georgica Severin a replicat: "Daca iese rau, se vor sparge toate in capul dumneavoastra".

"Nu! Voi sti atunci unde sa indrept sageata", a fost replica ministrului Culturii, Daniel Barbu.

Salonul International de Carte de la Paris este considerat cea mai importanta manifestare a pietei editoriale din Franta, cu o medie de 180.000 de vizitatori pe editie. Salon du Livre reuneste in fiecare an peste 1.000 de expozanti din 40 de tari, 30.000 de profesionisti ai pietei editoriale internationale si peste 2.000 de autori din toata lumea.





















Material sustinut de BRD Groupe Société Générale

5 motive de cheltuit banii - electronice pentru casa. Idei de cadouri si rasfat

Decembrie este luna cadourilor si in toata nebunia asta trebuie sa mai cumperi si cate ceva pentru casa ta. Bine, sau poate vrei sa faci un cadou unor apropiati, asa ca de "casa noua". Motive de cheltuit bani se vor gasi mereu. Asadar, va propunem o lista de "motive" pentru cheltuit banii, mai ales ca acum e ocazia perfecta sa beneficiezi de ofertele de Craciun ale comerciantilor.

5383 vizualizari

  • -20 (30 voturi)    
    Sper sa nu ma cenzurati iar. Deci, (Duminică, 17 martie 2013, 17:40)

    Lexis [utilizator]

    nu va inteleg ingrijorarea legata de faptul ca Mircea Cartarascu nu merge la actiunea de la Paris pentru ca, tot aici, la Hotnews, se anunta ieri ca scriitorul va participa, in aceeasi perioada la Festivalul Passa Porta de la Bruxelles, organizat de I.C.R; deci, stimati jurnalisti obiectivi si nepartinitori, nu mai cautati motive sa atacati pe oricine si orice e legat de noua putere.Din articolul dv. reiese ca neparticiparea ar putea fi din cauza I.C.R.-ului, care, pentru ca e condus de altcineva decat Patapievici, totul merge prost.In acelasi demers al dv. ati anuntat ca unele actiuni culturale din tara nu mai sunt finantate de I.C.R. ironizand dv. cu stilul rautacios ca se acorda bani pentru "udatul nevestelor"...Dar, dezinformati, nedand stirea completa referitoare la alocarea acestor fonduri; I.C.R . a explicat ca nu e vorba de taiere de fonduri , doar ca dosarele respectivelor proiecte culturale nu erau complete... Inteleg ca presa are rolul sa critice politicienii de la putere, dar de ce nu ati facut la fel si cand era actuala opozitie la putere? De ce, spre exemplu, domnule Tapalaga nu ati dat nimic despre atitudinea execrabila a Elenei Basescu in PE ? De ce nu ati comentat, in stilul specific, felul in care EBA anunta, cu nerusinare, pe cei din PE, cat de corect si democratic a fost ea aleasa in tara, europarlamentar ? Stiu ca atunci, dupa alegeri, ati dezbatut aici la HN , felul in care au fost aranjate voturile destinate Elenei Basescu.O tara intreaga a a aflat cum a castigat ea ca "independent", cu voturi impuse pentru membrii PDL.De ce atunci DNA nu a actionat in tromba ????
    • +5 (15 voturi)    
      tacerea e de aur ! (Duminică, 17 martie 2013, 19:37)

      paganini [utilizator] i-a raspuns lui Lexis

      cel mai bine ar fi sa nu mai scri....!!!
    • +9 (9 voturi)    
      jos cenzura ! jos tirania ! (Luni, 18 martie 2013, 9:02)

      math [utilizator] i-a raspuns lui Lexis

      vrem halate mai ieftine ! EBA la puscarie, Nastase presedinte ! Anul victoriei, salvarea neamului, traiasca Antenele libere !
  • +26 (34 voturi)    
    ICR la Paris (Duminică, 17 martie 2013, 17:59)

    alexandruionescu [utilizator]

    Foarte bine, nici nu ar fi fost cazul sa mearga acolo, in aceeasi delegatie cu turnatorul Marga, actualmente sef al ICR !
    Cata vreme Romania va fi condusa de turnatori, arivisti, inculti si altii de aceeasi teapa, oameni din categoria celor doi nu pot fi prezenti la nicio manifestare oficiala. Dupa ce vor disparea din prim-plan oameni ca Iliescu, Nastase, Ponta, Antonescu, Hasotti, Dragnea, Nicolaescu, Ghise, etc, etc, etc, vom mai sta de vorba !
    • -14 (24 voturi)    
      Dar cu nomenclaturisti e ok (Duminică, 17 martie 2013, 19:15)

      La Tour Eiffel [utilizator] i-a raspuns lui alexandruionescu

      Cu nomenclaturistul din fruntea tarii esti de acord in schimb. Binenteles ai dreptate, din cauza turnatorilor Ro e cea mai saraca tara din UE si nu din cauza celor care au hotarat soarta nostra inainte de 89 si care, tot aceeasi, o hotarasc si acum.
  • +16 (24 voturi)    
    Scriitori cu demnitate (Duminică, 17 martie 2013, 18:40)

    voltaren [utilizator]

    Astept sa renunte si alti scriitori adevarati .
    • -15 (25 voturi)    
      fireste (Duminică, 17 martie 2013, 19:05)

      Loyola [utilizator] i-a raspuns lui voltaren

      noi ar trebui sa ne facem seppuku pentru ca Patapievici , Cartarescu, Plesu si Liiceanu nu mai sunt promovati in nestire .
      ,, Daca ei nu e, nimic nu e!''
      • +19 (25 voturi)    
        of course (Duminică, 17 martie 2013, 19:44)

        amanda13 [utilizator] i-a raspuns lui Loyola

        de ce sa fie promovate in nestire asemenea valori, nu-i mai bine sa-i promovam pe cei asemeni tie, din curata clasa muncitoare, responsabili cu caloriferele si termoficarea?

        mi s-a acrit pur si simplu sa vad persoane ca voi usl-istilor, crescuti cu salam cu soia la umbra dictonului "noi muncim, nu gandim"
        • -1 (3 voturi)    
          cteste (Luni, 18 martie 2013, 12:20)

          Loyola [utilizator] i-a raspuns lui amanda13

          cum il terfeleste Cartarescu al tau pe Eminescu si dupa aceea mai vorbim.
          Dar Eminescu este, nu-i asa, poetul meu , al clasei muncitoare , nu al elitelor din care faci tu parte!
          • +1 (3 voturi)    
            Da, Eminescu este poetul dumneavoastra, (Luni, 18 martie 2013, 13:16)

            Leul in iarna [utilizator] i-a raspuns lui Loyola

            adica al clasei muncitoare, doar pentru ca ati citit doar prima parte din poezia "Imparat si proletar". IUn general sar in apararea lui Eminescu doar persoane care au citit din el doar ce au invatat la scoala. Va garantez ca scriitorul Cartarescu l-a citit din scoarta in scoarta si parerea lui ar trebui analizata in cunostinta de cauza.
      • +13 (17 voturi)    
        tu ar trebui sa-ti arunci unicul neuron (Duminică, 17 martie 2013, 20:04)

        Doboritorul de Bizoni [utilizator] i-a raspuns lui Loyola

        pe jos.
    • -17 (19 voturi)    
      Demnitate sa fie ?... (Duminică, 17 martie 2013, 19:11)

      Lexis [utilizator] i-a raspuns lui voltaren

      Nici vorba de demnitate, nu intelegeti ca Mircea Cartarascu merge pe banii ICR la Bruxelles la o actiune culturala, care se desfasoara in ACEEASI PERIOADA cu cea de la Paris ???? De-aia nu merge, iar Plesu a spus ca are motive personale; vorbiti de demnitate, cand Cartarascu a incasat bani frumosi de la statul roman.Nu-i neg valoarea, dar chiar o fi singurul scriitor contemporan care merita alocari bugetare consistente pentru traducerea operei?
      • +9 (13 voturi)    
        ce-ar fi (Duminică, 17 martie 2013, 21:08)

        amanda13 [utilizator] i-a raspuns lui Lexis

        sa inveti mai intai numele celor pe care ii ponegresti? Il cheama Mircea Cartarescu, este un scriitor cu adevarat valoros, iar traducerea scriitorilor romani in strainatate este importanta!

        Intra pe site-ul amazon, un site pe care gasesti milioane de carti in toate limbile, si vei vedea ca aproape nu exista carti in romaneste sau traduceri. deschide orice ghid turistic european, vei descoperi ca fie nu existam, fie intram la buluc cu statele slave. prin comparatie Ungaria si Croatia au standuri intregi de ghiduri turistice in librariile de aici.

        Atitudinea asta de persoana "responsabila" si preocupata de statul roman cand de fapt nu facem nimic sa ne promovam cu adevarat in strainatate poate merge la antene, unde toate caprele raioase stau cu coada in sus
  • +12 (14 voturi)    
    yyg8ij (Duminică, 17 martie 2013, 19:11)

    garmin [utilizator]

    "Nu! Voi sti atunci unde sa indrept sageata", a fost replica ministrului Culturii, Daniel Barbu.

    deci omul s-a asigurat ca are pe cine da vina. e-n regula, m-am linistit.
  • -5 (11 voturi)    
    NU AR FI CORECT..... (Duminică, 17 martie 2013, 19:19)

    marki [utilizator]

    .....sa nu participe cei doi. Invitata de onoare este Romania, nu un partid sau altul, nu presedintele tarii. Simpatiile sau antipatiile politice din tara sunt firesti intr-un stat democratic si nu trebuie extrapolate. Orgoliul personal trebuie sa aiba o limita rezonabila atunci cand este vorba de imaginea tarii.
    • +12 (16 voturi)    
      ai dreptate (Luni, 18 martie 2013, 1:21)

      gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui marki

      explica-i asta si lui Marga, cel care a dat afara mare parte din cei care au condus filialele ICR din strainatate pe criterii pur politice sau cel care da finanatare doar in functie de discursul public al celui care o cere, daca esti anti USL te-ai lins pe bot.
  • +3 (5 voturi)    
    avem altii (Luni, 18 martie 2013, 8:25)

    catelu [utilizator]

    Nu-i nimic, avem alti autori prolifici: Adrian Nastase si Sorin Vantu. Mediul penitenciar pare sa activeze talentul scriitoricesc in toti borfasii, si din astia avem o rezerva foarte bogata.
  • +2 (2 voturi)    
    De ce nu va mai iubim? (Luni, 18 martie 2013, 9:39)

    Don_arma_ghe [utilizator]

    Tragedia nationala. Sinecuristii taiati de la fripturi? Si fronda e o forma de prostitutie. Sinecura duce la prostitutie.
  • +1 (1 vot)    
    NOI ROMANII, CARE NE PRICEPEM...... (Luni, 18 martie 2013, 20:29)

    Rose1 [utilizator]

    ...la orice, avem si un talent innascut de a discuta inutil despre nimic! I.C. autorul articolului este foarte clar asupra cauzelor absentei celor doi scriitori romani de la salonul de carte de la Paris: - Andrei Plesu nu participa "din motive personale", iar Mircea Cartarescu nu vine din motive inca neprecizate! ICR ia invitat, dar cei doi domni au refuzat sa participe! Si-atunci care-i problema?! Cei doi domni scriitori de marca romani nu au nici o obligatie fata de Romania, tara lor! O sa mai spun doar ca aceasta atitudine de "vacari suparati pe sat" frizeaza ridicolul! Poti sa fi suparat pe Marga, pe ICR, dar cu Romania ce ai?! Franta, sora noastra de ginta latina, a facut Romaniei invitatia, oferindu-i statutul de "invitata de onoare", iar doi intelectual romani de marca au considerat ca orgoliul lor este mai presus de tara lor! Nu ar fi pentru prima oara cand niste intelectuali laureati se dovedesc, din pacate, niste oameni "mici de zile, mari de patimi"!


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version