Organizarea filialelor Institutului Cultural Roman in provinciile istorice ale tarii a fost decisa prin hotararea nr. 15.449 din 8 octombrie 2012. Fiecarei filiale i se aloca posturi (doua posturi) in structura de posturi deja aprobata a Institutului Cultural Roman. In primele doua luni ale anului 2013 vor fi inaugurate urmatoarele filiale: Moldova, Dobrogea, Banat-Crisana, Oltenia - Gorj, Maramures, Transilvania, Oltenia - Dolj.

Fiecare filiala poate sa-si angajeze personal pe baza resurselor extrabugetare pe care le obtine. Resursele extrabugetare obtinute de o filiala raman la dispozitia acesteia.

Infiintarea altor filiale este posibila sub conditia aprobarii de catre Comitetul Director al Institutului Cultural Roman si sub conditia asigurarii resurselor de finantare necesare in 2013.

Fiecare filiala isi elaboreaza un Program de actiune in baza Programelor Institutului Cultural Roman (documentul nr. 1545 din 12 octombrie 2012), deja aprobate de Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Roman, si in baza scopului filialelor prevazut in hotararile Institutului Cultural Roman.

Potrivit ICR, scopul filialelor este:

a) Sa asigure cunoasterea in centrele culturale respective a programelor si oportunitatilor asigurate de Institutului Cultural Roman;

b) Sa elaboreze propuneri de programe care servesc misiunea stabilita de lege pentru Institutului Cultural Roman;

c) Sa preia raspunderea implementarii unor programe ale Institutului Cultural Roman, conform deciziilor pe care le iau impreuna cu Comitetul Director;

d) Sa sprijine, cu mijloacele specifice ale Institutului Cultural Roman, cultura ce se dezvolta in provinciile istorice ale tarii;

e) Sa coopereze cu institutele culturale romane amplasate in strainatate in vederea promovarii de valori competitive;

f) Sa coopereze cu teatre, opere, edituri, universitati, institute de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica, companii in vederea sprijinirii afirmarii lor internationale;

g) Sa asigure obtinerea de resurse financiare in vederea sustinerii programelor culturale de la diferite niveluri ale Institutului Cultural Roman;

h) Sa dezvolte cooperari internationale in beneficiul mutual.

Fiecare Filiala dispune de un sediu si are acces, pentru activitatile proprii, la sali de conferinte, concerte, expozitii, spectacole in localitatea respectiva. Sediul se obtine prin acorduri incheiate de Institutul Cultural Roman cu reprezentantii locali din domeniul cultural-administrativ.

Fiecare filiala este condusa de un Directorat, compus din Director si Director Adjunct, precum si din referenti, care propun un Consiliu al filialelor Institutelor Culturale Romane, din care fac parte personalitati ale lumii culturale, economice, financiare de la fata locului.

In ianuarie - februarie 2013 vor fi inaugurate filialele ale Institutului Cultural Roman, dupa cum urmeaza:

- Filiala Moldova, cu sediul la Iasi, va fi inaugurata in ziua de 14 ianuarie 2013 (director: Cassian Maria Spiridon; director adjunct: Marius Chelaru)

- Filiala Dobrogea, cu sediul la Tulcea, va fi inaugurata in ziua de 17 ianuarie 2013

- Filiala Banat-Crisana, cu sediul la Arad, va fi inaugurata in ziua de 24 ianuarie 2013 (director: Gheorghe Schwartz; director adjunct: Lucian Alexiu)

- Filiala Oltenia - Gorj, cu sediul la Targu-Jiu, va fi inaugurata in ziua de 25 ianuarie 2013 (director: Ion Deaconescu; director adjunct: Marilena Parvulescu)

- Filiala Maramures, cu sediul la Baia Mare, va fi inaugurata in ziua de 14 februarie 2013 (director: Florica Bud)

- Filiala Transilvania, cu sediul la Cluj-Napoca, va fi inaugurata in ziua de 15 februarie 2013 (director: Irina Petras, director adjunct: Pompei Cocean)

- Filiala Oltenia - Dolj, cu sediul la Craiova, va fi inaugurata in ziua de 22 februarie 2013 (director: Gabriel Cosoveanu; director adjunct: Marcel Voinea)

Institutul Cultural Roman multumeste autoritatilor locale – Primarii si Consilii Judetene – pentru sprijinul acordat si cooperarea realizata.