Primăria sectorului 3 va inaugura duminică, 30 septembrie, la orele 19.00, Casa Artelor, destinată comunității locale a acestui sector, în prezenţa a numeroase personalităţi marcante din lumea culturală, politică şi economică a Bucureştiului.

Introducerea în circuitul cultural bucureştean al acestui spaţiu va fi marcată de un excepţional recital de muzică clasică, susţinut de pianistul Horia Mihail care, cu această ocazie, va inaugura pianul Steinway, aflat în sala de concerte, George Enescu a Casei Artelor.

În sala Constantin Brâncuşi va avea loc o expoziţie cu fotografii din timpul naşterii acestei clădiri. De asemenea, 20 de lucrări de artă modernă semnate de cinci artişti plastici români: Bogdan Hojbotă, Adela Bonat, Misha Diaconu, Aniela Ovadiuc şi Mihai Ungureanu vor înnobila spaţiul Casei Artelor pe toată perioada evenimentului, se arata in comunicatul remis Hotnews.ro.

Situată în str. Gheorghe Petraşcu nr. 49, Casa Artelor este construită pe o suprafaţă de 1.565 metri pătraţi şi dispune de un număr impresionant de spaţii cu multiple funcţionalităţi precum: două amfiteatre în aer liber cu o capacitate de 200 de locuri fiecare; o sală de concerte de 192 locuri unde pot avea loc şi spectacole de dans, de teatru dar şi conferinţe; o sală dedicată artelor plastice; două săli de coregrafie; 35 de săli de studiu a instrumentelor muzicale; două săli pentru ansambluri instrumentale şi corale; o sală pentru concerte camerale şi un studio de înregistrări.