INTERVIU/VIDEO/FOTOGALERIE Povestea din spatele povestii: Cui i-e frica de Virginia Woolf? a fost primul nostru spectacol si nu stiam cum se face. A fost o chestie cu care am indraznit

de Alina Neagu     HotNews.ro
Sâmbătă, 21 iulie 2012, 14:46 Actualitate | Cultură

Echipa spectacolului
Foto: HotNews.ro
Aveti in fata un interviu "altfel". Dupa prima intrebare, microfonul a mers singur din mana in mana (6 perechi de maini), iar amintirile si povestile au inceput sa curga de la sine, eu transformandu-ma in simplu spectator. Dupa 5 ani de "Cui i-e frica de Virginia Woolf?", cei 6 eroi au impartasit bucuriile si incercarile din spatele spectacolului care s-a vrut initial unul de licenta, dar care umple si astazi salile oriune s-ar juca - caz fericit, dar extrem de rar pentru un spectacol de licenta sau pentru un spectacol independent. "A fost o ocazie extraordinara pentru noi. Au fost momente cand ne-am si saturat, dar tot revenim la el. Ai ocazia foarte rar ca actor sa joci niste roluri de o asemenea intindere si amploare intr-un spectacol atat de puternic." Povestea din spatele povestii, intr-un interviu emotionant cu actorii Florina Gleznea, Ionut Grama, Sinziana Nicola si Emil Mandanac si regizorii Mariana Camarasan si Alexandra Penciuc.

  • 5 ani de "Cui i-e frica de Virginia Woolf" in imagini:



  • Povestea spectacolului "Cui i-e frica de Virginia Woolf" incepe in anul 2007 la studioul Casandra, ca spectacol de licenta al echipei (sunt ultima generatie de absolventi UNATC care au jucat pe scena de la Casandra, inainte de inchiderea studioului de teatru.)
  • In 2009, actorii Florina Gleznea si Ionut Grama au fost nominalizati la Premiul UNITER pentru Debut pentru rolurile Martha si George.
  • Diferenta de varsta dintre interpretii rolurilor principale si personajele din piesa este de peste 20 de ani, lucru pe care nu il simti niciun moment ca spectator.
  • In cei 5 ani de viata, "Cui i-e frica de Virginia Woolf?" a trecut pe la Casandra, Teatrul Act, Teatrul Nottara si Godot Cafe Teatru.
  • Pe 27 mai, Godot Cafe Teatru a gazduit reprezentatia aniversara de 5 ani a spectacolului, sala fiind arhiplina.
  • Cei 6 oameni din echipa (4 actori si 2 regizori) functioneaza ca o "mini-companie de teatru" in jurul spectacolului: ei sunt cei care se ocupa de tot, de la transportul si montatul decorului pana la gasirea spatiilor in care joaca, plata drepturilor de autor si promovare.
  • "Si am avut noroc de oameni care au crezut in noi", adauga regizoarea Mariana Camarasan.
  • Povestea continua duminica, 22 iulie, la ora 19:00, la Godot Cafe Teatru, cu prima reprezentatie "Cui i-e frica de Virginia Woolf?" din cel de-al 6-lea an de viata.

  • "Cui i-e frica de Virginia Woolf?" la Teatrul Nottara, in iunie 2011 (reportaj Hotnews):




  • Interviu cu echipa "Cui i-e frica de Virginia Woolf?" din 27 mai 2012 (seara reprezentatiei aniversare de 5 ani):
Reporter: Florina, am sa incep cu tine. Azi mi s-a parut ca ai fost putin mai jucausa in spectacol decat de obicei.

Florina Gleznea: Pai o data facem 5 ani... Eu mi-am adus aminte de primul nostru spectacol de la Casandra. Eram foarte emotionati, nu stiam cum o sa fie, nu stiam cum o sa reactioneze publicul - vorbesc de primul spectacol. A fost asa ceva - avea din atmosfera aia. Iar jovialitatea de care vorbesti tu era si atunci si cred ca de-asta a iesit asa, de bucurie. Si pentru ca am ajuns sa trecem prin 5 ani.

Emil Mandanac: Fara sa ne gandim la asta neaparat, exista in subconstientul nostru. Astia 5 ani. Si de-asta a iesit asa.

Sinziana Nicola: Cred ca si din cauza ca am vazut pozele inainte, cu atat mai mult ne-am amintit de cum eram atunci.

Mariana Camarasan: Am muncit azi mult, inainte de fiecare spectacol muncim. Si dupa spectacol la fel. Facem totul in acest spectacol: si tehnicul, si muzica, si luminile si asa a fost cumva de la inceput. Mi-am adus aminte acum ca un profesor din facultate m-a intrebat ce fel de monstru sunt eu. Asta m-a intrebat la licenta. Pentru ca ceilalti colegi ai mei, care si-au dat licenta tot cu "Cui i-e frica de Virginia Woolf?" au spus ca am facut in ziua spectacolului o repetitie - asa a fost. Si cand v-am epuizat, v-am terminat.

Alexandra Penciuc: Ionut, cum ti-ai petrecut ziua? Eu am muncit azi, tu ai fost la un botez.

Ionut Grama: Eu nu pot sa spun ca am simtit astazi in mod special aniversarea de 5 ani fiindca facand si montajul cu pozele acum o saptamana am cam trecut prin toata povestea atunci, selectand fotografii. Dar am fost mai stresat si mai emotionat astazi decat de obicei, nu stiu de ce. Dar in rest am fost foarte stresati cu organizarea... doar dupa ne-am adus aminte (de 5 ani - n.red.).

Mariana Camarasan: As vrea sa povestesc ceva, s-a intamplat la Casandra. Am avut o repetitie tumultuoasa, la sfarsitul careia Ionut mi-a trimis un mesaj si mi-a spus "Daca Martha si George se cearta in halul asta, ei nu se mai pot impaca niciodata." Ne-am suparat cu totii atunci, iar eu am ramas singura in Casandra. M-am intins pe canapea si in singuratatea aia s-a aprins reflectorul pe mine. Si atunci a aparut portarul, dupa care au aparut si colegii, pe usa asa si-au bagat cate-un cap. Ne-a surprins Ionut pe toti razand, a crezut ca radeam de el...

Ionut Grama: Eu care ma intorsesem stiind ca ea saraca a ramas acolo singura. Si am plecat cu masina si m-am intors. Si m-am dus acolo si aud o mare veselie...

Mariana Camarasan: Eu suparata fiind. Dupa care a fugit Ionut, dupa care am fugit toti dupa Ionut, la 12 noaptea.

Ionut Grama: E de mentionat ca textul este foarte dramatic si cu scandal, puternic ( Ionut gesticuleaza, invarte un pumn prin aer, amenintator - n.red.) si s-a ajuns in 5 ani la momente... dar care au fost foarte bune, pentru ca am ajuns sa ne cunoastem foarte bine. De-asta si functionam. Avem o prietena actrita care a fost asta seara la spectacol si a spus ca se vede o istorie intre aceste personaje si se vede ca se cunosc extrem de bine, cuplu cu cuplu, si cred ca asta e foarte important. Mi se pare esential pentru acest spectacol.

Mariana Camarasan: Stiu ca o data am lasat cada, cand am fost in Festivalul de la Iasi... (cada face parte din decorul spectacolului - n.red.). Nu cada, frigiderul! Si Sinzi... ei nu i-a venit sa creada ca am facut asta.

Alexandra Penciuc: Am avut tot felul de puncte in care am crezut ca s-a terminat. Am avut multe spectacole la care am crezut ca e ultimul. De-acum nu mai plangem.

Ionut Grama: Nimeni nu mai crede ca e ultimul. Cumva cred ca e important si faptul ca am reusit - desi toate momentele astea in care am crezut ca s-a terminat n-au fost pentru ca am spus "gata, ne-am saturat". Au fost tot felul de probleme legate de teatrul independent, de finantare, spatiu, drepturi de autor si asa mai departe, de care in mare parte ne-am ocupat noi, cu ajutorul unor oameni care au venit si ne-au placut si care ne sustin cu drag. Dar a fost o lupta.

Mariana Camarasan: Cand am facut "Cui i-e frica de Virginia Woolf?" era primul nostru spectacol si nu stiam cum se face. L-am facut asa cum am simtit noi si cum am crezut ca se face teatru. Si ne-am implicat absolut toti extrem de mult. Si acum un exercitiu, pe care l-am mai facut intre noi: o sa il rog pe fiecare sa vorbeasca despre alt om din echipa.

Emil Mandanac: Eu vreau sa povestesc o chestie despre Ionut. E o intamplare. Nu vreau sa spun cat e de talentat si de bun, asta s-a vazut, se stie. Tin minte la o repetitie, era si cu profesorii, o vizionare, ceva de genul asta. Eram pe scena si Mariana a vrut sa ne spuna ceva. Si in momentul ala a pornit reflectorul pe Ionut si ea a inceput sa ii spuna. Ionut era foarte suparat ca de ce e facut de rusine asa, cu lumina pe el, de parca din cauza lui s-a stricat tot.

Mariana Camarasan: Eu n-am vrut, eu am zis ca nu mai fac.

Ionut Grama: Cu alte cuvinte, aveam mania persecutiei.

Mariana Camarasan: Mi s-a intamplat la Casandra, eram atat de obosita si s-a intamplat sa repet cu Emil si cu Ionut si pana cand ei isi dadeau replica, eu adormeam. Adormeam fix pe replica. A fost o repetitie lunga, pe la 12 noaptea s-a terminat.

Florina Gleznea: Eu as vrea sa vorbesc despre ei toti, pentru ca toti imi sunt dragi si ei stiu ca ii iubesc pe fiecare in parte, pentru ca am fost impreuna atata timp si suntem foarte apropiati. Sunt minunati toti, sunt talentati, sunt ce trebuie, parca am fost dintotdeauna in piesa asta. Pe Mariana incerc sa o regasesc in fiecare regizor cu care lucrez si libertatea pe care mi-a dat-o ea o intalnim mai rar si e atat de importanta. Si in rest... va iubesc pe toti, stiti asta.

Sinziana Nicola: Si eu! (rade - n.red). Eu am sa povestesc despre Emil. Cand ne-am dus sa luam decorul, nu mai stiu de unde, stiu ca trebuia sa il ducem, si am mers cu masina, iar instalatia (de lumina - n.red.) nu incapea decat de-a lungul masinii. Asa ca Emil conducea, avea o mana dupa instalatie, asa... si cu o parte a instalatiei asa.... (face semn spre ochi). Dar era foarte comic cum conducea si te uitai la carligul ala care putea sa ii intre in ochi in orice moment. Dar ne-am distrat.

Emil Mandanac: Si ne mai distram.

Alexandra Penciuc: Emil si Ionut au carat in spate canapele pe Lipscani...

Florina Gleznea: Si pe Magheru...

Alexandra Penciuc: Si cand am cumparat decorul, la Casandra. Am fost la Obor cu Mariana si am luat cada si mergea cu cada sus pe cap.

Mariana Camarasan: Vreau sa mai zic ca noi am ajuns in anii astia sa avem un limbaj al nostru. Am facut un exercitiu cu Florina si cu Ionut, trebuiau sa isi dea unul altuia vestea ca nu vor avea copii. Si din punctul meu de vedere era un exercitiu simplu, trebuiau sa improvizeze. S-au asezat fata in fata si trebuiau sa dea vestea. Si atat de puternic a fost ceea ce traiau, incat Ionut nu a putut sa scoata niciun cuvant. Si l-am inteles. Si am inteles toti prin ce trecem.

Mariana Camarasan: Vreau sa povestesc despre Florina, in momentul in care repetam si spunea "nu am un copil si nu stiu cum este sa pierzi un copil". Si am repetat in spate, in spatele scenei si a fost un moment atat de dramatic incat la final a venit si a zis "acum stiu".
 
Mariana Camaran: Mai vreau sa povestesc de Alexandra, intr-un moment in care faceam decorul la Casandra, a inceput o melodie, si amandoua ne-am oprit si am stiut si am zis "asta e!".

Mariana Camarasan: Au fost clipe minunate si e incredibil ca ne-am gasit toti si ca ne-a unit textul, e incredibil ca dupa atatia ani si dupa toate lucrurile prin care am trecut suntem in continuare impreuna. Noi ne numim "virgini" toti.

Ionut Grama intervine: Nu, ma... (pauza de ras). Nu stiu ce sa spun despre cineva din distributie, acum noi ne si stim intre noi... Dar cumva, daca acum 5 ani ne-ar fi spus cineva "o sa faceti treaba cu acest spectacol", "o sa aveti succes", "o sa aveti problemele urmatoare si va veti lupta singuri pentru", nu stiu daca as mai fi avut curajul sa fac chestia asta. Tot ce s-a intamplat dupa a fost foarte greu. Dar in punctul in care am ajuns acum, cred ca toate problemele pe care le-am avut - pentru ca noi functionam cumva cu acest spectacol ca o companie, ca un fel de mini-organizatie, dar nu suntem o organizatie, suntem niste actori, regizori, niste individuali adica. Formam un tot in acest spectacol. Cred ca toate lucrurile, toate problemele pe care le-am avut si peste care a trebuit sa trecem ne-au apropiat si mai tare. Este un proiect care a supravietuit unor obstacole si cumva ne bucuram, se vede in noi bucuria faptului ca am trecut peste asta si il putem juca in continuare.

Mariana Camarasan: Si am avut noroc de oameni care au crezut in noi. Ei se stiu care sunt.

Sinziana Nicola: Si cred ca e foarte important sa multumim si tuturor oamenilor care au venit sa ne vada.

Emil Mandanac: Vreau sa spun ca una peste alta a fost o zi frumoasa.

Reporter: La final, am sa va mai pun si eu o intrebare. Eram sigura ca asta o sa se intample, ca o sa mearga microfonul si o sa vorbiti voi. Ati facut spectacolul asta atat de bun, frumos si ati lucrat atat de bine impreuna, sunteti o echipa, dar din cate stiu eu doar Mariana si Alexandra au mai lucrat impreuna dupa "Virginia". Cum de n-a mai fost sa fie?

Florina Gleznea: O sa facem, vom reveni.

Mariana Camarasan: A venit vremea. Chiar va iubesc pe toti.

Ionut Grama: Si cred ca ar fi interesant de vazut Virginia 15 ani, cand eu si Florina vom fi mai aproape de varsta personajelor, iar cei doi vor fi niste babaciuni (arata spre Sinziana si Emil - n.red.). La ei va fi compozitie.

Emil Mandanac: In sfarsit...

Florina Gleznea: A fost foarte special ce s-a intamplat in interviul asta pentru ca am povestit lucruri si din Casandra... Si imi aduc aminte de un lucru, ca am vorbit la inceputul interviului de asta, ca am simtit cumva energia primului spectacol de acum 5 ani de la Casandra. Si ma gandeam la toate lucrurile astea care s-au vorbit si atunci ma gandeam la cat de mult e... ma gandeam ca o sa incep si ca n-o sa mai iesim din scena. Si acum ma gandesc cu luciditate la fiecare scena in parte si stiu tot ce avem de facut. Atat de bine l-am asimilat, incorporat, ca e al nostru si facem cu maturitate... A fost o chestie cu care am indraznit. Ne-am adus aminte de inceputuri pe bune, sincer, cum a fost.

Mariana Camarasan: In Casandra aveam emotii incredibile. In fiecare pauza alergam cu Alexandra de la tehnic sa vorbim cu actorii, sa ne spuna cum a fost...

Ionut Grama: Ca si acum de altfel.

Mariana Camarasan: Atunci emotiile erau ingrozitoare. Si cand treceam prin public, auzeam "Eu tin cu Martha!", "Eu tin cu George!". Spectatorii comentau in timpul spectacolului.

Florina Gleznea: Ca si acum.

Ionut Grama: Ca si astazi.

Florina Gleznea: Si acum ca am inceput eu sa imi amintesc lucrurile, mi-aduc aminte tot asa de primul spectacol sau vizionare. Tin minte ca am iesit in foaier acolo la Casandra si profesorii se uitau intr-un fel la noi... ciudat, adica... cumva ca nu se asteptau, era o atitudine... erau impresionati dar... Si a fost un lucru bun, ca am indraznit sa facem asta.

Ionut Grama: Mi se pare foarte rar sa ai o ocazie... nu stiu daca unica in viata dar ai ocazia foarte rar ca actor sa joci niste roluri de o asemenea intindere si amploare intr-un spectacol atat de puternic. Noi am avut o sansa prin faptul ca ne-am intalnit, ca s-a intamplat. Ca a pornit de la Florina ideea, ca cineva a venit cu textul, ca cineva a tradus-o - e mai putin relevant. Important e ca am avut o ocazie care daca ar fi fost data altor actori, si ei poate ca ar fi fost extraordinari. Dar e o chestie cumva si de sansa. Si a fost o ocazie extraordinara si de-aia tinem de el, pentru ca e un spectacol care merita jucat pur si simplu. Si au fost momente cand ne-am si saturat, dar tot revenim la el.

Alexandra Penciuc: De-aia il reinventam.

Florina Gleznea: Mai vreau sa spun ca spectacolul asta ne-a dat cumva masura lucrurilor pe care le-am facut. Cumva a fost ca un barometru. Ne-a implinit foarte mult si nu am putut functiona in alte spectacole decat macar la nivelul la care am functionat aici. A fost ca o trambulina pentru noi toti in tot ceea ce am facut.

Mariana Camarasan: Pentru ca am crezut.

Florina Gleznea: Si credem.
























771 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri