Joi, 19 iulie, de la ora 19.00 va avea loc evenimentul de lansare a volumului Concert in memoria unui inger, de Eric-Emmanuel Schmitt aparut recent la editura Humanitas. Totodata cu evenimentul de lansare a cartii va avea loc si deschiderea terasei Kretzulescu.

Concert in memoria unui inger, de Eric-Emmanuel SchmittFoto: Humanitas

Potrivit editurii, la evenimentul de lansare sunt invitati Cristina Bazavan, Radu Paraschivescu si Denisa Comanescu. Dana Dogaru va lectura fragmente din volum.

Volumul de patru nuvele, Concert în memoria unui înger a fost distins în 2010 cu Premiul Goncourt pentru nuvelă. Până în prezent, volumul a fost tradus în 15 limbi, informeaza editura

Într-un cătun idilic din Franţa, o respectabilă doamnă în vârstă pe care justiţia a exonerat-o de orice vină este pe punctul de a-şi mărturisi vina. În mijlocul oceanului, un marinar taciturn află că şi-a pierdut o fiică. Telegrama cea crudă nu îi spune însă care din cele patru. Oare inima de tată îi va şopti ceva? Destinele a doi tineri muzicieni sunt frânte de o crimă. Însă cine este mai vinovat: cel care a cedat o clipă, sau cel care a răspândit în jurul lui ură ani de zile? Se va folosi prima doamnă a Franţei de un secret abominabil pentru a se răzbuna pe cel care nu o mai iubeşte?

Fiecare dintre protagoniştii celor patru nuvele ajunge, într-o situaţie-limită, să-şi cunoască faţa cea mai întunecată. Însă nu toţi ascultă de impulsurile inavuabile pe care le naşte egoismul pur. Pentru unii, atâta vreme cât nu sunt imuni la remuşcări, mântuirea este posibilă. Pentru alţii, deşi se află la un pas de ea, nu. Schmitt sondează profund şi dezinvolt în acelaşi timp adâncimile conştiinţei omeneşti şi surprinde clipele fulgurante când morala învinge sau este învinsă, iar omul devine fie înger, fie diavol.

ERIC-EMMANUEL SCHMITT s-a născut pe 28 martie 1960 la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obţine titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea şi pentru care este distins cu trei premii Molière. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiştilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franţa şi în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate. De acelaşi succes răsunător se bucură şi romanele sale Evanghelia după Pilat (2000), Partea celuilalt (2001), Pe când eram o operă de artă (2002), precum şi eseul Viaţa mea cu Mozart (2005). Volumele care alcătuiesc Ciclul Invizibilului – Milarepa (1997), Domnul Ibrahim şi florile din Coran (2001), Oscar şi Tanti Roz (2002) şi Copilul lui Noe (2004) – s-au aflat luni întregi pe listele de bestselleruri din numeroase ţări. Eric-Emmanuel Schmitt este autorul a trei volume de nuvele şi povestiri: Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri (2006), Visătoarea din Ostende (2007) şi Concerto în memoria unui înger (2010), distins cu Premiul Goncourt pentru nuvelă. În 2008 publică romanul Ulysse from Bagdad, iar în 2011, Femeia în faţa oglinzii. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste douăzeci de premii şi distincţii literare, iar în 2001 a primit titlul de Chevalier des Arts et des Lettres. Cărţile lui sunt traduse în peste patruzeci de limbi. În seria de autor „Eric-Emmanuel Schmitt“ au apărut: Milarepa, Domnul Ibrahim şi florile din Coran, Oscar şi Tanti Roz, Copilul lui Noe, Viaţa mea cu Mozart, Secta Egoiştilor, Evanghelia după Pilat, Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri şi Pe când eram o operă de artă.