ICR Madrid susţine, pentru a cincea oară consecutiv, participarea românească în cadrul PHotoEspaña (PHE) 2012. Expoziția personală Ion Grigorescu, „The Curtains of Democracy“ (curator: Magda Radu) va avea loc în perioada 8 iunie - 13 iulie la Instituto Europeo de Diseño din Madrid, în cadrul secțiunii oficiale a festivalului. Ion Grigorescu este deosebit de apreciat de organizatori, lucrari ale sale au apărut deja în spot-ul de prezentare a acestei ediții a festivalului, iar articolul principal din El Pais, cel care anunța începerea PhotoEspaña 2012, era, de asemenea, ilustrat cu o lucrare a artistului român Ion Grigorescu. Vernisajul va avea loc pe 7 iunie la ora 19.30.

Curatorul Magda Radu spune despre expoziția Ion Grigorescu: „Expoziţia este construită în jurul unui nucleu de lucrări realizate de Ion Grigorescu în ultimii ani, care include serii de teme recurente în practica sa şi care pot fi interpretate pe diferite niveluri. Una dintre preocupările centrale ale artistului este explorarea relaţiei dintre individ şi autoritatea politică; Ion Grigorescu fie comentează asupra statutului artistului în cadrul ierahiilor sociale – artistul, în aparenţă, se bucură de libertate nelimitată, în realitate nu poate modifica sau influenţa în niciun fel autoritatea politică – sau evocă referinţe istorice care descrie biografia sa personală, interogând limitele psihanalizei sau reflectând asupra destinului ideologiilor în lumea contemporană.

Privind pesimist asupra realităţilor actuale, artistul realizează că, într-un context global din ce în ce mai dezorientat, preocupări perene precum aspiraţia spre libertatea politică sau lupta pentru exprimarea artistică fără limite şi fără compromisuri continuă să provoace. Lucrări din anii 70 şi 80 – picturi, fotografii sau still-uri – sunt recontextualizate şi supuse, astfel, unui proces de deplasare prin care sensul original este reafirmat şi, în acelaşi timp, amplificat prin crearea de imagini “sărace”, care pot fi citite ca parabole morale ale vremurilor actuale. Rolul artistului este constant interogat; Grigorescu urmează imperativul etic de exercitare a rolului său în lume (uneori prin muncă grea, umilitoare), fără a avea pretenţia de a revoluţiona societatea, ci, mai degrabă, de a dizolva arta în fluxul vieţii cotidiene.”

Potrivit ICR Madrid, in cadrul secţiunii Descubrimientos (Descoperiri) 2012 participă artistul Lucian Muntean, al cărui portofoliu va fi prezentat în fața a 21 de specialişti în domeniu la Centro de Arte de Alcobendas, în perioada 5-7 iunie. Secțiunea Descubrimientos este rezervată artiștilor tineri care pot intra astfel în atenția curatorilor și a publicului internațional.

Lucian Muntean a fost selectat în Descubrimientos cu un proiect fotografic de tip reportaj social. Proiectul conţine imagini realizate în intervalul 2000-2007 şi înfăţişează ritualuri din viaţa cotidiană păstrate în satul Rogojel din Munţii Apuseni, Transilvania, chiar şi după ce România a fost admisă în UE: sacrificarea mielului de Paşte, tăierea porcului de Crăciun, frământarea pâinii etc.

ICR Madrid a colaborat cu PHotoEspaña la ultimele patru ediţii ale festivalului, prin prezentarea lucrărilor unora dintre cei mai buni fotografi români contemporani: Alexandru Paul cu expoziţia „Autobuze“, în 2008, Madrid; Iosif Kiraly – „Reconstrucţii“, în 2009, Cuenca; Nicu Ilfoveanu – „Steampunk Autochrome“, în 2010, Cuenca; „Bucureşti. Oraş paradoxal“, curator Oana Tănase – cu lucrări semnate de zece artişti români, Madrid, şi Dragoş Lumpan – „Ultima transhumanţă“, Cuenca, în 2011.

Ion Grigorescu (n. 1945), personalitate a artei vizuale contemporane româneşti şi europene, este unul dintre cei mai importanţi experimentalişti din cadrul artei contemporane româneşti. Îşi începe activitatea în anii ´70, creaţia sa cuprinzând lucrări de pictură, desen, pictură monumentală, icoane, restaurare, fotografie, obiect, instalaţie, text, performance şi artă video. Opera sa a rămas mult timp necunoscută, reputaţia sa traversând graniţele României după 1990. Artistul are numeroase expoziţii personale şi participări de grup în manifestări şi muzee de prestigiu precum Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti (1998), Documenta 12 (2007), Bienala de la Praga (2007), Muzeul de Artă Modernă din Varşovia (2009), Bienala de la Berlin (2010), Muzeul de Artă Modernă din Viena (2010) sau Bienala de la Veneţia din 1997 şi 2011.

Magda Radu este curator şi istoric de artă. Din 2009 este membru AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă), iar din 2010 predă un curs despre arta românească în context est-european la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti. A editat albumul André Cadere / Andrei Cădere (MNAC, 2011), iar în 2011, împreună cu Alexandra Croitoru, a iniţiat „Salonul de proiecte“, care propune realizarea unor expoziţii, prezentări şi dezbateri focalizate asupra artei contemporane din România, punând producţiile tinerilor artişti într-un context generaţional mai larg. A fost, de asemenea, curatorul secţiunii Here and Then din cadrul expoziţiei dedicate artei contemporane româneşti „Romanian Cultural Resolution“ (amplul catalog a apărut la celebra editură Hatje Cantz), iar textele sale sunt publicate în cataloage şi publicaţii dedicate artei contemporane.

Lucian Muntean (n. 1974) lucrează ca fotoreporter din 1997 şi este membru fondator al Asociaţiei Profesioniştilor în Imagine - API, Cluj-Napoca. Are expoziţii de grup sau individuale, în ţară şi străinătate; dintre acestea amintim de „Bucarest, la mal-aimée“ – ICR Paris (septembrie 2010); „Bucureştiul neiubit“ – Institutul Francez, Bucureşti (februarie 2010); „Le monde selon Rogojel“ – festivalul multimedia Est-Ouest Die (aprilie 2007); „Eurobarometru vizual“ – Muzeul de Artă din Cluj-Napoca (februarie 2006); „Ten years from analog to digital: ZoneZero“ – Mexico City (septembrie 2003).