In Franta, in timp ce François Hollande isi petrecea primele zile pe scaunul prezidential de la Palatul Élysée iar in Cannes lumea buna a cinematografiei internationale se strangea pentru a lua parte la cel mai important festival de film din aceasta parte a lumii, in Paris, patru batrani aromani farseroti din Cogealac - un sat la 30 de km departare de Constanta - soseau in capitala franceza pentru a da trei concerte de muzica polifonica alaturi de Grigore Lese, in cadrul unui eveniment intitulat "Festival de dragul frumosului", organizat intre 16-21 mai de catre Mitropolia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale si Meridionale. Concertele s-au desfasurat la Église Saint-Sulpice, a doua biserica, ca marime, din Paris, dupa Notre Dame, la Ambasada Romaniei in Franta, si la Limours, un oras la 30 de km sud de Paris.
Nicolae Zogu, Dumitru Zogu, Mihai Gherase şi Vasile Giogi au fost descoperiti, in urma cu 6 ani, de catre Grigore Lese in timp ce cunoscutul interpret de muzica traditionala si doctor in muzica realiza filmari pentru emisiunea sa de la TVR – "La portile ceriului". "A venit la poarta casei mele si a intrebat simplu daca aici locuieste cineva care canta la cimpoi", isi aminteste Mihai Gherase - unul dintre membrii grupului de interpreti de muzica polifonica din Cogealac - despre momentul intalnirii cu Grigore Lese. De atunci, impresionat de autenticitatea muzicii polifonice cantate de aromanii farseroti, rapsodul maramureşan i-a purtat pe acestia alaturi de el la o serie de concerte in tara (Bucuresti, Suceava, Cluj, Iasi, Sapanta, Targu Mures, Targu Lapus) si in strainatate. In august 2010, Nicolae Zogu, Dumitru Zogu, Mihai Gherase şi Vasile Giogi reprezentau Romania alaturi de Grigore Lese la Expozitia Mondiala de la Shanghai, China.
Tot in 2010 i-am cunoscut pe batrani si noi, echipa proiectului de film documentar "Iho" (iho - melodie, ison in limba aromana). Ne interesa muzica aromaneasca din zona Dobrogei si am inceput sa realizam o serie de filmari de documentare cu privire la acest fenomen. Pana cand i-am descoperit pe interpretii de muzica polifonica din Cogealac. Erau sapte pe atunci. Ne-au primit in casa lui Mihai Gherase, cimpoierul grupului, intr-un foisor ferit de canicula verii, unde, in clinchetul paharelor si al orilor (margele de chihlimbar aromanesti), au inceput sa insire o serie de cantece polifonice de-a dreptul zguduitoare. Pe atunci, nu prea am inteles alchimia acestui tip de cantec. Sunt aromanca si totusi, l-am auzit destul de rar. Cantau alternativ, intretaiat, parea a improvizau mult si in cantecele lor spuneau povesti care pareau vechi de secole si totusi, datorita faptului ca toate erau cumva neterminate (povestea din catece e mai intotdeauna "lasata in aer"), aceste povesti pareau ca se intampla inca, si in prezent. Probabil ca era ceva acolo din atemporalitatea pe care o confera actul de a povesti evenimentului cotidian. Povestile cantecelor polifonice aromanesti sunt ilustrari ale unor evenimente reale, "intamplate", preluate de niste oameni foarte talentati, de cele mai multe ori lipsiti de abilitatea de a scrie sau a citi, si transpuse in cantec.
Nu sunt idealista, decat poate intr-o masura tinuta sub control ca sa spun asa, si inteleg ca unele lucruri dispar fara sa putem face nimic in sensul asta. Insa, imediat după ce am auzit cantul aromanilor din Cogealac, am început sa constientizez destul de acut un fapt care cred ca e trecut cu vederea destul de usor. Acest tip de cant e vechi de secole. S-a transmis, din vremuri imemoriale, de cand aromanii nici macar nu erau consemnati in istorie, pe cale orala, din tata in fiu. Protagonistii documentarului la care lucrez l-au invatat in familie, de la rude si apropiati. Cantecele polifonice farserotesti reprezentau si un ritual de socializare – se cantau la intruniri familiale, la nunti, botezuri, onomastici etc. In timp insa, au devenit ceea ce eu consider a fi o modalitate de a nota istoria, memoria comunitatii. Toate acestea pana in momentul prezent, in care, datorita faptului ca niciun membru al familiei farserotilor sau al comunitatii nu doreste sa invete acest tip de cant pentru a-l duce mai departe, muzica polifonica farseroteasca, si cu ea, memoria generatiilor din spate, se va stinge odata cu foarte putinii oameni care mai stiu a o interpreta. "Ca sa iti aduci aminte cantecele, trebuie sa le canti", ne-a spus la un moment dat Papu Giogi. Nu reusea sa isi aduca aminte versurile unui cantec pe care il canta de 80 de ani batuti de muchie. Dar, imediat ce a inceput sa il interpreteze impreuna cu Papu Gherase, versurile au venit de la sine. Fara cantec, fara actul de a reproduce povestea din spatele cantecului prin melodia lui, prin "iho", muzica polifonica farseroteasca va disparea.
Ne-am spus ca un singur lucru mai putem face. Putem filma acest cantec. Daca va disparea, caci unele lucruri dispar si aceasta este o realitate cu care nu te poti lupta din spatele morilor de vant, putem macar pastra amintirea acestui cantec si putem documenta viata ultimilor sai interpreti.
De un an si jumatate, echipa proiectului de film documentar "Iho" ii urmareste indeaproape pe Nicolae Zogu, Dumitru Zogu, Mihai Gherase şi Vasile Giogi. E o incantare sa petreci timp cu batranii – sunt plini de umor si voie buna, povestesc aproape tot timpul, desi unele povesti se cam repeta, dar e bine ca asa le memoram si noi mai usor, si incep sa cante cand nu te astepti. Le spunem "Papu" (bunic), iar ei ne spun nepoti. Batranii imi amintesc de bunicul meu, despre care am aflat abia dupa ce a murit ca in tinerete obisnuia sa cante muzica polifonica. Dar asta este numai vina mea, pe care o traiesc destul de intens in timp ce lucrez la acest proiect.
Avem in jur de 70 de ore de material brut si ne pregatim sa intram in montaj. Numai ca lucrurile nu se fac intotdeauna numai cu bunavoita si pasiune, desi nici unul dintre membrii proiectului nu duce lipsa de asa ceva. Pentru ca mai avem inca nevoie de bani pentru a incheia filmarile si a incepe post-productia filmului, am realizat o serie de demersuri pentru a strange fonduri. Printre care, si o campanie de crowd funding (strangere de fonduri prin intermediul publicului larg) pe Indiegogo.com - o platforma online internatională de crowd funding lansata in 2008, care a gazduit pana acum peste 45 000 de campanii de finantare pentru proiecte culturale din toata lumea.
Pe aceasta platforma, orice persoana cu un cont in banca poate sprijini proiectul cu sume variind intre 10 si 10 000 $. In schimbul sumei donate, contributorii vor primi o serie de recompense – de la multumiri speciale, cd-uri, fotografii, DVD-uri cu material extra sau chiar creditul de Producator Asociat si o intalnire speciala cu personajele documentarului. Sprijinul pentru campanie poate fi realizat si altfel, prin simpla postare a unui link la adresa la care poate fi gasita campania: http://www.indiegogo.com/iho , la blogul filmului: http://iho.film-documentar.ro/ sau la pagina de Facebook: http://www.facebook.com/pages/Iho-Documentary-Film-Project/213374685369768?ref=ts
Cei interesati sa sprijine proiectul o pot face pana la data de 29 iunie. Cu multumirile echipei. Oricine poate face parte din povestea "Iho".
Proiectul de film documentar "Iho" este realizat de:
Eliza Zdru – regizor
Marius Besu – director de imagine
Alexandru Radu – editor
Bogdan Palici – producator
Georgiana Vlahbei – asistent productie
"Iho" este produs de Virafilms si Proiect Avdhela – Bibioteca Culturii Aromane.
text de Eliza Zdru
0
0
