Patru muzicieni romani au fost selectaţi, in urma audiţiilor de la Bucureşti de la inceputul acestui an, ca membri in Orchestra Europeana de Tineret: Adrian Dima (vioara), Ciprian Ștefan Oravet (vioara), Ana Popescu-Deutsch (vioara) şi Andrei Mihailescu (contrabas). Alţi noua au fost pastraţi pe lista de rezerve: Catalina Circiu (vioara), Sabina Dascalu (vioara), Eve Csengele Demeter (vioara), Catalin-Constantin Micu (vioara), Alexandru Mihai (vioara), Andrei Ionita (violoncel), Octavian Moldovean (flaut), Ana Maria Neagu (oboi) şi Mihai Pintenaru (clarinet). De asemenea, Aron Cavassi (vioara) va participa la şcoala de vara EUYO, informeaza Biroul de presa al ICR.

Cu patru muzicieni selectati și noua pe lista de rezerve din cei 29 de candidati care s-au prezentat la auditii (numar dublu fata de anul precedent), Romania se situeaza printre tarile cele mai bine reprezentate in Orchestra Europeana de Tineret.

EUYO susţine in general doua turnee anuale, primavara şi toamna, care includ reprezentaţii in cele mai importante sali de concerte şi festivaluri ale Europei. Fiecare turneu este precedat de o perioada de rezidenţa, de studiu şi repetiţii intensive. Pe langa turneele tradiţionale, EUYO susţine frecvent concerte şi turnee in Europa şi pe alte continente. In 2012 EUYO a fost invitata sa participe la Olimpiada Culturala Londra 2012, in programul New Music 20x12.

EUYO este un proiect muzical european care reuneşte cei mai talentaţi muzicieni din toate cele 27 de ţari membre ale Uniunii Europene sub bagheta unor dirijori de faima internaţionala, intr-o orchestra care transcende barierele sociale, culturale, politice şi economice. Prin concertele şi turneele susţinute in intreaga lume şi prin nivelul excepţional de pregatire al muzicienilor, EUYO a devenit una dintre cele mai prestigioase orchestre ale lumii.

Pentru cele aproximativ 130 de locuri din orchestra se organizeaza anual preselecţii in fiecare ţara, membrii actuali ai orchestrei trebuind sa se prezinte la preselecţii pentru a-şi pastra locul. De asemenea, EUYO are o lista de rezerve de aproximativ 200 de muzicieni, care au şansa sa cante in orchestra in timpul anului.

In Romania preselecţia a avut loc in luna februarie 2012 la Bucureşti, Sala Mica a Ateneului Roman şi a fost organizata de ICR in parteneriat cu ARTEXIM. Incepand cu anul 2010 participarea muzicienilor romani la EUYO este sprijinita de Institutul Cultural Roman, se arata in comunicatul remis hotnews.ro.