Ziua Mondială a Teatrului va fi marcată marţi în Bucureşti prin spectacole şi concerte, publicul având ocazia de a se întâlni cu artiştii preferaţi, informeaza Agerpres. Din 1962, Ziua Internaţională a Teatrului a devenit un eveniment anual, organizat de Centrele naţionale ale Institutului Internaţional de Teatru.

* Teatrul Metropolis şi teatrul independent UNTEATRU lansează programul cultural 'Ziua independenţilor la Teatrul Metropolis'. Cu această ocazie, marţi, se va juca de la ora 19,00 comedia 'Autobahn' după Neil LaBute, iar de la ora 20,30 spectacolul 'Frumoasa călătorie a urşilor panda' de Matei Vişniec.

* Teatrul de Comedie îi invită pe bucureşteni marţi, de la ora 19,30, la spectacolul 'Moştenitoarea' de Lucia Verona, o coproducţie realizată de Teatrul de Comedie şi Teatrul Maşina de Vise. Piesa, un one woman show interpretat de Mihaela Teleoacă, este regizată de Dan Tudor. Scenografia este semnată de Gelu Stoican, iar costumele sunt realizate de atelierul 'Les filles d'ailleurs'.

* Teatrul Nottara aşteaptă spectatorii la comedia 'Ultima reuniune', o adaptare după piesa 'Aniversarea' de Bill Macllwraith, în regia Mirelei Stoian. Din distribuţia spectacolului fac parte Mirela Stoian, Iulian Ilinca, Tamara Roman, Vlad Udrescu, Cristina Pascalin Pătraşcu şi Radu Solcanu.

* Teatrul Mic aduce pe scenă comedia 'Mă mut la mama' de Andreas Petrescu şi Gabriel Fătu, în regia lui Gelu Colceag.

Piesa este o poveste veselă, dar cu accente tragice, despre doi fraţi, unul părăsit de soţie, iar celălalt înşelat de iubită, care decid să se reîntoarcă acasă. Din distribuţie fac parte Adriana Trandafir, Andreas Petrescu şi Gabriel Fătu.

* Excelsior sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului cu o serie de concerte susţinute de îndrăgitul interpret de muzică folk Nicu Alifantis. Seria va fi deschisă luni, 26 martie, de la ora 20,00, şi va continua până pe 28 martie. Artistul este cunoscut şi ca actor de teatru, el jucând pe scenele Teatrului Maria Filotti Brăila, Teatrului Mic şi Teatrului Excelsior din Bucureşti sau Teatrului Toma Caragiu din Ploieşti.

Cu această ocazie, pe scena Teatrului Excelsior, actriţa Paula Sorescu Lucian va citi publicului un mesaj din partea maestrului Ion Lucian, directorul şi fondatorul teatrului.