Conferintele TNB il au ca invitat pe Mircea Vasilescu, duminică 11 martie, de la ora 11.00, la Sala Atelier a Teatrului National. Mircea Vasilescu, profesor la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti şi redactor-şef al revistei Dilema veche va conferentia pe tema: Lectura în era internetului. Ce se pierde şi ce se câştigă.

De ani întregi, auzim şi citim că „moare cultura" ori că „nu se mai citeşte ca altădată", iar unul dintre vinovaţi este considerat Internetul. În realitate, pe Internet se citeşte foarte mult. Şi tot Internetul este cel care ne permite accesul la cărţi şi biblioteci la care odinioară nici nu visam. Ce şi cum se citeşte? În ce fel practicile noastre de lectură sunt influenţate sau schimbate de noua tehnologie?

Poate că problema nu este că „se citeşte mai puţin", ci că „se citeşte altfel".

Mircea Vasilescu este conf. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, unde predă cursuri de jurnalism cultural şi istoria literaturii române, şi redactor-şef al revistei Dilema veche. A predat limba şi literatura română la Universitatea „La Sapienza" din Roma, la Universitatea din Antwerpen şi la Universitatea din Viena. A publicat, printre altele, volumele Iubite cetitoriule... Lectură, public şi comunicare în cultura română veche (Editura Paralela 45, 2001), Mass-Comedia. Situaţii şi moravuri ale presei de tranziţie (Editura Curtea Veche, 2001), Europa dumitale. Dus-întors între „noi" şi „ei" (Editura Polirom, 2007), Eurotextes. Le continent qui nous sépare (MetisPresses, Geneva, 2010). A tradus din Michel Foucault (Istoria nebuniei în epoca clasică, Editura Humanitas), François Furet (Reflecţii asupra Revoluţiei franceze, Editura Humanitas), Sergio Romano (Cincizeci de ani de istorie mondială, Editura Fundaţiei Culturale Române). La revista Dilema (din 2004, Dilema veche) a ţinut, cîţiva ani, o rubrică despre mass-media („Satul global"), iar din 2004 semnează rubrica „Europa dumitale", dedicată problemelor integrării europene. Este membru în board-ul editorial Eurozine (reţeaua revistelor culturale europene, www.eurozine.com).