Spectacolul de deschidere a stagiunii 2011-2012 de la Teatro alla Scala din Milano se va difuza în direct (prin satelit, în condiţii High Definition) la Opera Naţională Bucureşti. Evenimentul va avea loc miercuri 7 decembrie (ora 19.00), cu opera „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart.

Reprezentaţia cu opera „Don Giovanni” (Wolfgang Amadeus Mozart), se bucură de participarea baritonului Peter Mattei în rolul principal, alături de soprana Anna Netrebko, care interpretează rolul Donnei Anna, şi bas-baritonul Bryn Terfel, în rolul Leporello. Conducerea muzicală îi aparţine dirijorului Daniel Barenboim. Regia este semnată de Robert Carsen, iar coregrafia de către Philippe Giraudeau.

Opera Naţională Bucureşti a iniţiat la finalul lunii septembrie un program de transmisiuni în direct (prin satelit, în condiţii High Definition) ale unor montări de succes aparţinând celor mai importante teatre lirice din lume. Prima transmisiune (28 septembrie) a însemnat difuzarea spectacolului „Faust” de la Royal Opera House (Covent Garden) cu Angela Gheorghiu, cea de-a doua a prilejuit întâlnirea publicului cu acelaşi titlu liric, dar în montarea Operei Naţionale din Paris (10 octombrie), iar cea de-a treia transmisiune a permis spectatorilor români să devină martor al unui eveniment extraordinar în lumea artistică internaţională: gala de redeschidere a Teatrului Mare din Moscova – Bolşoi (28 octombrie), spectacol la care a participat şi soprana Angela Gheorghiu.

Publicul meloman are în acest fel posibilitatea de a admira pe câţiva dintre cei mai valoroşi artişti ai lumii. Seria transmisiunilor în direct care vor fi organizate la Opera Naţională Bucureşti pe parcursul stagiunii 2011-2012 va continua cu spectacole realizate pe scenele câtorva dintre cele mai importante teatre lirice din lume.

Preţul biletului pentru aceste transmisiuni este de 45 ron. Biletele se vor putea achiziţiona la Casa de bilete a ONB, de luni până duminică, între orele 9.00 – 13.00 şi 15.00 – 19.00 sau online, pe site-ul www.bilet.ro.

Transmisiunile sunt realizate cu sprijinul Asociaţiei „Friends of Opera”.