Opera Naţională Bucureşti a iniţiat la finalul lunii septembrie un program de transmisiuni în direct (prin satelit, în condiţii High Definition) ale unor montări de succes aparţinând celor mai importante teatre lirice din lume. Publicul meloman are în acest fel posibilitatea unică de a admira pe câţiva dintre cei mai valoroşi artişti ai lumii.

Prima transmisiune (28 septembrie) a însemnat difuzarea spectacolului „Faust” de la Royal Opera House (Covent Garden) cu Angela Gheorghiu, cea de-a doua a prilejuit întâlnirea publicului cu acelaşi titlu liric, dar în montarea Operei Naţionale din Paris (10 octombrie), iar cea de-a treia transmisiune a permis spectatorilor români să devină martor al unui eveniment extraordinar în lumea artistică internaţională: gala de redeschidere a Teatrului Mare din Moscova – Bolşoi (28 octombrie), spectacol la care a participat şi soprana Angela Gheorghiu.

Seria transmisiunilor în direct care vor fi organizate la Opera Naţională Bucureşti pe parcursul stagiunii 2011-2012 va continua cu spectacole realizate pe scenele câtorva dintre cele mai importante teatre lirice din lume:

- 7 decembrie 2011: Don Giovanni, de Mozart, transmis de la Scala (Milano)

- 15 decembrie 2011: Frumoasa din Pădurea Adormită, de Ceaikovski, transmis de la Royal Opera House (Covent Garden)

- 27 decembrie 2011: Linda di Chamounix, de Donizetti, transmis de la Gran Teatre del Liceu (Barcelona)

- 11 martie 2012: Corsarul, de Adolphe Adam, transmis de la Teatrul Bolşoi (Moscova)

- 13 martie 2012: La Bohème, de Puccini, transmis de la Gran Teatre del Liceu (Barcelona)

- 22 martie 2012: Romeo şi Julieta, de Prokofiev, transmis de la Royal Opera House (Covent Garden)

- 17 aprilie 2012: Rigoletto, de Verdi, transmis de la Royal Opera House (Covent Garden)

- 16 mai 2012: La Fille mal gardée, transmis de la Royal Opera House (Covent Garden)

- 10 mai 2012: Cyrano de Bergerac, de Alfano, transmis de la Teatro Real (Madrid)

Pe lângă transmisiunile live, vor fi difuzate în sala mare a ONB şi două înregistrări ale unor producţii extraordinare realizate de Royal Opera House (Covent Garden), ambele spectacole bucurându-se de participarea sopranei Angela Gheorghiu care interpretează rolul principal: „Tosca” – 28 noiembrie şi „Adriana Lecouvreur” – 23 ianuarie 2012. Evenimentul din 28 noiembrie va avea loc în prezenţa extraordinară a sopranei Angela Gheorghiu, care va sosi la Bucureşti special pentru ocazia menţionată, informeaza comunicatul Operei Nationale Bucuresti.

Preţul biletului pentru aceste transmisiuni este de 45 ron. Biletele se vor putea achiziţiona în curând la Casa de bilete a ONB, de luni până duminică, între orele 9.00 – 13.00 şi 15.00 – 19.00 sau online, pe site-ul oficial al instituţiei: www.operanb.ro.