Fotograful Serban Mestecaneanu, alaturi de sotia sa Delia, calatoresc o luna prin China. Din supramodernul Shanghai, pana in satele din provinciile sud-vestice, vor tine un jurnal de calatorie in timp real: fotografii si povesti din cea mai mare si mai misterioasa tara din lume. Astazi au ajuns in sud-vestul Chinei, in oraselul Weishan.

In cautarea minoritatii YiFoto: Serban Mestecaneanu

Ne-am propus sa cautam o piata mai deosebita si nu foarte cunoscuta, cea tinuta de minoritatea Yi ce locuieste in munti si coboara doar in anumite zile ale saptamanii special pentru aceste ocazii si poarta costume traditionale.Asa ca am plecat spre Weishan, un orasel aflat la 52 de km sud de Dali si populat de aproximativ 20.000 de locuitori apartinand minoritatilor Yi si Hui.

Stradutele pietonale ale orasului erau pline de mici magazine de bijuterii, haine si incaltaminte. Ce am observat in acest orasel a fost lipsa cu desavarsire a turistilor, si de-ai nostri, si de-ai lor, cel putin in orele in care ne-am plimbat noi pe acolo. Din acest motiv probabil, unii dintre cei pe langa care treceam ne aruncau niste priviri foarte mirate si cercetatoare.

Am dat peste cateva practici traditionale pe care ne-am oprit sa le studiem mai indeaproape. Astfel, am gasit cabinetul, daca pot sa-i spun asa, al vraciului local Yao Jianhai, o camaruta de vreo 8 m patrati, cu un perete plin de rafturi si boluri cu diverse ierburi. Am aflat ca era bineinteles o afacere de familie, el fiind a sasea generatie, are in jur de 30-50 de pacienti pe zi, trateaza raceli si dureri de cap si a invatat meseria de la tatal sau. Din pacate, singurul lui copil nu doreste sa continue traditia, dar se pare ca asta e laitmotivul zonei.

Am mai gasit si o mica frizerie destul de ponosita, frecventata doar de cei mai in varsta, tinerii dorind tunsori si locatii moderne. De fapt in orasul asta am vazut mai multe frizerii decat in orice alta parte, parca localnicii nu fac altceva decat sa se tunda si sa se barbiereasca.

Mai departe am descoperit-o pe Yang Qiao Mei, de 53 de ani. Facea taitei din orez cu ajutorul unei masini speciale care ii taia in fasii subtiri de vreo 3 m, pe care apoi ii atarna pe niste bete ca niste rufe puse la uscat. Afacere de familie, bineinteles. Pe care cei 2 copii ai ei nu vor s-o continue, bineinteles. Oare ce se va intampla cu toate aceste meserii traditionale ce au fost pana acum duse mai departe din generatie in generatie? Oare vor muri odata cu noile generatii ce nu-si doresc altceva decat sa fie moderni si sa studieze in orasele mari la diverse universitati?

Tot vazand zeci de elevi perindandu-se prin fata ochilor nostri, ne-am gandit sa vedem si noi cum arata scoala locala. Dupa ce a fost ceruta permisiunea la poarta, am intrat in curtea scolii Wen Hua, care era cam de dimensiunea Stadionului National, dar fara gazon. Pe peretii scolii erau fotografii cu mari oameni de stiinta chinezi si nu numai. Va las pe voi sa descifrati cine este domnul… Printre altii: Jia Li Lue = Galileo, Ai Yin Si Tan = Einstein, Iar raspunsul corect pentru Fu La Di este Faraday.

***

Fotograful Serban Mestecaneanu, alaturi de sotia sa Delia, calatoresc o luna prin China. Din supramodernul Shanghai, pana in satele din provinciile sud-vestice, vor tine un jurnal de calatorie in timp real: fotografii si povesti din cea mai mare si mai misterioasa tara din lume. Astazi au ajuns in sudvestul Chinei, in oraselul Weishan.