VIDEO ARHIVA Johnny Raducanu a incetat din viata

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 19 septembrie 2011, 11:44 Actualitate | Cultură

Johnny Raducanu
Foto: Agerpres
Muzicianul Johnny Raducanu a murit luni dimineata, la varsta de 79 de ani, a declarat, pentru Mediafax, Ion Caramitru, directorul Teatrului National Bucuresti.

Ion Caramitru, aflat in strainatate, a spus ca Johnny Raducanu "era foarte bolnav" si se afla acasa cand a survenit decesul.

''Un echipaj SMURD a fost solicitat pentru un pacient, iar cand acesta a ajuns la adresa a constatat ca era vorba despre un pacient care a suferit un stop cardiac iresuscitabil'', a declarat pentru Agerpres dr. Bogdan Oprita, medicul sef al serviciului SMURD Bucuresti.

El a precizat ca echipajul, care avea medic, a incercat sa faca resuscitarea aproape o ora, fara succes, constatand decesul.

Potrivit medicului, pacientul suferea de afectiuni cardiace mai vechi si complicatii.

"La inmormantarea mea vreu sa vina caini, pisici si doi-trei oameni", ar fi declarat, cu cateva zile inainte de moartea sa, indragitul solist, citat de apropiati ai artistului.

Potrivit acelorasi surse, pe 6 octombrie Johnny Raducanu ar fi trebuit sa plece in Austria, unde va fi premiat un film cu muzica lui.

In ultimii ani, Johnny Raducanu si Ion Caramitru au sustinut impreuna spectacolul de poezie si muzica "Dialoguri si fantezii in jazz" de la TNB.

Cu o cariera muzicala ce se intinde pe mai bine de jumatate de secol, Johnny Raducanu, nascut in 1 decembrie 1931, a fost un veteran al muzicii romanesti.

Johnny Raducanu, pe numele sau real Raducanu Cretu, s-a nascut intr-o familie de romi cu traditii muzicale de peste trei sute de ani, de pe timpul lautarului Petre Cretu Solcanu, potrivit Wikipedia.








Pe numele sau adevarat Raducan Cretu, Johnny Raducanu s-a nascut la Braila, la 1 decembrie 1931, intr-o familie de romi cu traditii muzicale de peste 300 de ani, de pe timpul lautarului Petre Cretu Solcanu.

Johnny Raducanu a fost supranumit de catre marele jazzolog american Leonard Feather 'Mr. Jazz Of Romania', contrabasist, pianist, compozitor, aranjor si lider de formatie, fiind cel mai cunoscut si iubit muzician roman de jazz, atat in tara cat si peste hotare, potrivit Agerpres.

A studiat la Scoala medie de muzica din Cluj-Napoca (1949-1953) si la Conservatorul ''Ciprian Porumbescu'' din Bucuresti (clasa contrabas, 1953-1956). A fost membru al orchestrei Casei de discuri ''Electrecord'' (1957-1971).

Eminent instrumentist de jazz, Johnny Raducanu a abordat si compozitia, scriind numeroase piese de jazz, dar si de muzica usoara. Dintre creatiile de muzica usoara, amintim: ''Vechiul port'', ''De mult intr-o carte'', ''Nu veni, nu pleca'', ''Ma cheama marea'', ''Iarna, iarna''. A compus muzica de scena la piesele: ''Livada cu visini'', ''Moliere'' si ''Don Juan''.

Ca instrumentist sau orchestrator si-a adus contributia la realizarea majoritatii discurilor romanesti de jazz.

Membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, din 1971.

A intreprins numeroase turnee peste hotare, la Moscova (1962), la Festivalurile de muzica usoara de la Varsovia si Praga (1968), la Belgrad, in Suedia, Olanda, Germania, Spania, Franta, Grecia, Belgia, Statele Unite, Elvetia etc. In aprilie 2010, Johnny Raducanu si Aura Urziceanu au cantat la Sala Palatului, intr-un concert special, alaturi de unul dintre cele mai celebre big-band-uri din lume, Duke Ellington Orchestra.

I-a fost conferita ''Diploma de merit'' oferita de Departamentul cultural al Statelor Unite pentru activitatea muzicala (1976).

A colaborat cu trompetistul Art Farmer, trombonistul Slide Hampton, pianistii Friedrich Gulda si Guido Manussardi. In 1987, a devenit membru de onoare al Academiei ''Louis Armstrong'' din New Orleans.

Printre realizarile discografice in domeniul jazz-ului se numara: ''Jazz made in Romania'' (1987); ''Confesiuni'' (I, II, III); ''To His Friends'' (1997); ''Jazz Behind the Carpathians'' (1999); ''Jazz antifanariot'' (2002); ''Singuratatea, meseria mea'' (2002); ''Jazz Made in Romania-Live in San Francisco'' (cu Teodora Enache, 2002), ''Jazz Bestament'' (2005); ''Chamber Jazz Music'' (2008); ''Inside Stories-Jazz Poems'' (2009).

Fost elev al Societatii Filarmonice Lyra, Johnny Raducanu a primit, la 13 octombrie 2008, diploma de membru de onoare al Societatii Filarmonice 'Lyra' si medalia jubiliara 'Lyra 125', in cadrul unei ceremonii organizate la Casa Tineretului din Braila.


Citeste mai multe despre   




















Jurnal​ din Israel

FOTOGALERIE Tel Aviv: artistic si sofisticat

Tel Aviv e un oras nou pornit de la un port vechi si are un tip de sofisticare, nearoganta, care-l face definitiv interesant. Arhitectura lui, accentele moderne, tusele europene, aspiratiile americane, muzeele, casele memoriale permit calatorilor sa traiasca in el si o experienta culturala. Spiritul relaxat al orasului si umorul generatiei tinere din Tel Aviv se traduce uneori in mici capodopere in culoare pe ziduri. Unul dintre cele mai bune, amuzante si interesante tururi e cel din cartierul florentin, cunoscut ca partea boema a orasului.

20991 vizualizari

  • +8 (10 voturi)    
    Johnny Raducanu (Luni, 19 septembrie 2011, 11:50)

    CUCHI [anonim]

    Dumnezeu sa-l odihneasca. A mai plecat un talent.
  • +8 (10 voturi)    
    :( (Luni, 19 septembrie 2011, 11:51)

    Bogdan [anonim]

    RIP Maestre!
  • +4 (6 voturi)    
    Trist (Luni, 19 septembrie 2011, 11:59)

    Florin [anonim]

    O zi de luni ce a devenit, dintrodata, foarte trista...
  • +6 (6 voturi)    
    Pacat (Luni, 19 septembrie 2011, 11:59)

    Andrei [anonim]

    Dumnezeu sa-l odihneasca. Mare OM.
    • +3 (5 voturi)    
      Dumnzeu sa-l odihneasca in pace! (Luni, 19 septembrie 2011, 12:22)

      MIHAI [anonim] i-a raspuns lui Andrei

      Un profesionist, un cantaret de valoare universala, si un model clar pt muzica din zilele noastre, mai ales din Romania!
  • +7 (9 voturi)    
    Un om după care ... (Luni, 19 septembrie 2011, 11:59)

    Adrian [anonim]

    ... trebuie să plângem.
  • +6 (6 voturi)    
    Johnny Raducanu (Luni, 19 septembrie 2011, 12:00)

    Zuzu [anonim]

    Sa-i fie tarana usoara. Mare pacat
  • +5 (7 voturi)    
    Nu se poate. (Luni, 19 septembrie 2011, 12:07)

    M. [anonim]

    Pur si simplu refuz sa cred stirea asta. Unii oameni ar trebui sa fie nemuritori.
  • +7 (7 voturi)    
    Trist (Luni, 19 septembrie 2011, 12:08)

    roman_roz [utilizator]

    O veste trista... l-am urmarit de multe ori in concerte, in sali mici, mari, l-am auzit cantand cu sute de parteneri :(

    Intotdeauna l-am vazut ca fiind Duke Ellington-ul nostru...
  • +5 (7 voturi)    
    Johnny Răducanu (Luni, 19 septembrie 2011, 12:08)

    Gelu [anonim]

    Brăila te plânge şi-ţi mulţumeşte.
  • +2 (4 voturi)    
    Dumnezeu sa-l ierte (Luni, 19 septembrie 2011, 12:15)

    tecumseh [utilizator]

    sunt din ce in ce mai putini.. mi-e teama de ce ramane
  • +2 (4 voturi)    
    RIP (Luni, 19 septembrie 2011, 12:16)

    Engel [utilizator]

    yet another stormy monday... master Johnny has left us alone and is jazzing the heaven up!
  • +6 (8 voturi)    
    RIP (Luni, 19 septembrie 2011, 12:17)

    curios [anonim]

    Cred ca ultima emisiune in care a aparut a fost la Razii de noapte pe B1.
    Batrinul era impresionat; plin de umor, de intelepciune, iti era drag de el.
    Dumnezeu sa-l odihneasca.
  • +1 (1 vot)    
    sa-i fie tarana usoara (Luni, 19 septembrie 2011, 12:18)

    zsazsa [anonim]

    maestre tot respectul
  • +1 (1 vot)    
    A mai murit o stea. (Luni, 19 septembrie 2011, 12:22)

    AlfredBernhardNobel1896 [utilizator]

    Unii din noi nu ar trebui sa moara .
  • +1 (1 vot)    
    Johnny RADUCANU (Luni, 19 septembrie 2011, 12:25)

    Florin MOCANU [anonim]

    Batrane, asa cald cum te-am cunoscut, le-ai lasat loc celora care iti cereau bani sa-ti reediteze albumele...asteapta-ne ca venim ...mai devreme ..sau mai tarziu sa ne delectezi in continuare cu muzica ,,ingerilor''
  • +4 (4 voturi)    
    S-a stins inca o stea (Luni, 19 septembrie 2011, 12:27)

    Jazz [anonim]

    Trist moment, sa il tie Dumnezeu langa el pe Johny Raducanu fiindca merita... Am fost la ultimul sau spectacol tinut la Braila. Monumental, ce muzician, ce caracter, ce umor fin si acid... fatza de toate kitchosheniile astea ce le vedem zi de zi la TV sau in alt context.
    Dumnezeu sa-l ierte!
  • +1 (3 voturi)    
    Ati uitat un link de youtube... (Luni, 19 septembrie 2011, 12:44)

    Adi [anonim]

    http://www.youtube.com/watch?v=prC6jLt7-E0&feature=related
  • +2 (2 voturi)    
    regrete (Luni, 19 septembrie 2011, 12:59)

    monica popa [anonim]

    pacat ca ne-ai parasit atat de repede Johnny; te regretam, dar ramai in inimile noastre mereu prezent prin tot ceeace ai lasat; odihna vesnica
    • +2 (2 voturi)    
      Acum 36 de ani (Luni, 19 septembrie 2011, 13:36)

      Cain [utilizator] i-a raspuns lui monica popa

      L-am vazut si auzit in martie 1975 la Festivalul de Jazz de la Sibiu intr-un jam session care s-a tinut in holul Casei de Cultura. A cantat cu nu mai putin celebrii Kamocsa Bela si Dan Mindrila. A fost o noapte naucitoare pe care nu o voi uita niciodata ! Azi toti sunt dusi in lumea celor drepti, dar sunt vii in inimile iubitorilor de jazz !
      Dumnezeu sa-l odihneasca si sa-i ierte greselile facute sau spuse.
  • +1 (3 voturi)    
    johnny raducana (Luni, 19 septembrie 2011, 13:02)

    tunde888 [anonim]

    Incet, incet dispar marile valori...si raman non-valorile
  • +2 (2 voturi)    
    ! (Luni, 19 septembrie 2011, 13:20)

    Alex [anonim]

    Johnny Raducanu il invata acum pe Dumnezeu sa cante Jazz
  • +1 (1 vot)    
    RIP (Luni, 19 septembrie 2011, 13:24)

    jimmy yckx [anonim]

    Dumnezeu sa'l odihneasca intru cele vesnice ...

    mi'l amintesc de la cabaretul care a tzinut putin timp, la subsol, la doina.

    ii va ramane numele, ca referinta in jazzul romanesc !
  • +1 (1 vot)    
    trist (Luni, 19 septembrie 2011, 13:29)

    amanda13 [utilizator]

    Dumnezeu sa il odihneasca! Un mare talent si un om deosebit!
  • +1 (1 vot)    
    Sunt trist (Luni, 19 septembrie 2011, 14:15)

    cris [anonim]

    Demult nu m-a intristat o stire atat de mult!
    Un om minunat a plecat intr-o lume mai buna! Nu te vom uita!
  • +2 (2 voturi)    
    un OM (Luni, 19 septembrie 2011, 14:18)

    jack sparrow [anonim]

    intru SPIRIT !
  • +1 (1 vot)    
    RIP! (Luni, 19 septembrie 2011, 14:28)

    Misha [anonim]

    Dumnezeu sa-l odihneasca!
  • +2 (2 voturi)    
    ...o braileanca... (Luni, 19 septembrie 2011, 15:05)

    stefania [anonim]

    ...o mare pierdere!
    un om deosebit,un caracter aparte,un stil personal !!!!
  • +3 (3 voturi)    
    JAZZ (Luni, 19 septembrie 2011, 15:07)

    Dan Doboseriu [anonim]

    Marelui maestru al jazzului românesc : JOHNNY RĂDUCANU

    Azi s-a mutat din cort în stea
    Un genial artist, un mare rom ;
    În veci să cânte “Jazz în ţara mea”
    Un strălucit român, de viţă OM !
  • +3 (3 voturi)    
    Dumnezeu sa te ierte, Domnule Raducanu! (Luni, 19 septembrie 2011, 15:07)

    Rescatorul [anonim]

    Daca toti tiganii ar fi ca tine, nu as fi cat de putin rasist. Ai fost un om adevarat si un artist desavarsit. Un om hatru si placut. Dumnezeu sa aibe grija de spiritul tau!
  • +3 (3 voturi)    
    Johny Raducanu (Luni, 19 septembrie 2011, 15:44)

    Vlady [anonim]

    Se mai inchide o pagina.... Si raminem tot mai singuri printre imbecilii manelizati ai spatiului fost romanesc.

    Vlady
  • +2 (2 voturi)    
    Nu numai Muzica... (Luni, 19 septembrie 2011, 16:05)

    Observatot [anonim]

    ...a fost harul lui Johnny Raducanu, ci si o inimitabila si perpetua lectie de Viata pe care ne-o dadea tuturor. Azi sunt trist si stiu ca, de aici incolo, oridecate ori se va pomeni numele sau, voi fi si iremediabil melancolic...
  • -1 (1 vot)    
    ... (Luni, 19 septembrie 2011, 17:57)

    Gabimarquez [utilizator]

    Sa-i fie tarana usoara. Un mare artist.
    Si nu ma pot abtine sa spun ca, desi era tigan, a reusit sa cante in cele mai tari cluburi din New Orleans, a reusit sa faca arta si, pana la urma, sa demonstreze ca "il n'ya que le millieu, c'est fini".
  • +3 (3 voturi)    
    Păcat... (Luni, 19 septembrie 2011, 18:16)

    Dr. M [utilizator]

    Pentru orice ins cultivat a fost un adevărat privilegiu să-i poată asculta muzica şi să-i savureze interviurile. A fost unul din extrem de rarii ţigani care nu a fost "ţigan" ci un old fashion gentleman. Dumnezeu să-l odihnească în pace.
  • +1 (1 vot)    
    o lacrima (Luni, 19 septembrie 2011, 19:49)

    anita [anonim]

    o lacrima pentru un mare talent si un suflet aparte care a inteles sa-si traiasca viata fara a tine cont de tipare,pe propriul plac, cu muzica lui... care e mostenirea noastra....sa te odihnesti in pace ,maestre !!!
  • +1 (1 vot)    
    condoleante familiei (Luni, 19 septembrie 2011, 21:50)

    dana [anonim]

    a mai cazut o stea acolo sus au format deja un ansamblul sa ne rugam pentru ca cei de sus sa ne ocroteasca dumnezeu sa-l ierte
  • -3 (5 voturi)    
    putin adevar (Marţi, 20 septembrie 2011, 4:30)

    lume buna de bukrestan [anonim]

    De mortuis nihil nisi bonum & odihneasca-se in pace samd, dar daca nimeni nu o spune, o spun eu:

    1. Johnny Raducanu sucked at jazz. Nu zic nimic de Parker, Coltrane etc dar Krzysztof Komeda (polonez) de ex. este un nume in jazz. Johnny Raducanu nu exista in jazz cum Iris nu exista in rock, punct.;
    2. prenumele americanesc "johnny" e extrem de ridicol;
    3. "regele jazz-ului", "geniu", "duke ellington al romaniei" - sunt toate niste exagerari penibile;
    4. era ingrozitor de infatuat si avea un caracter infect;
    5. ok a dat mana cu duke si ce-i cu asta?
    6. "lume buna" de bukrestan, povesti de bodega, se lauda intre ei, care mai de care mai pateticutz, cu filosoful inchipuit Andrei plescavita si alti papitoi gaunosi, mari artisti, "oameni de suflet". niste ipocriti scarbosi.

    plus tot corul asta de laudaci afoni care completeaza grotescul unui spectacol strident al unui batranel ridicol care a murit si el saracu dupa ce a incercat toata viata sa para a fi ceva ce nu e.
  • 0 (0 voturi)    
    condoleante familiei (Marţi, 20 septembrie 2011, 11:30)

    doina [anonim]

    A fost un mare talent, un mare muzician, a cantat cum a simtit, un mare gentlemen.Asa ne parasesc toti talentatii acestui popor...si nu apare nimic la oprizont, absolut nimic...
    Dumnezeu sa l odihneasca!
  • 0 (0 voturi)    
    In memoriam (Marţi, 20 septembrie 2011, 14:37)

    Eugen LOVIN [anonim]

    In amintirea lui Johnny Raducanu
    http://www.youtube.com/watch?v=m7MgLN6G2Uc


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri