Pe data de 29 septembrie, Institutul Cultural Român de la Stockholm aduce pe scena TeaterStudio Lederman din capitala Suediei spectacolul Apolodor susţinut de Ada Milea, Dorina Chiriac şi Radu Bânzaru. Adaptare a Cărţii cu Apolodor de Gellu Naum, publicată în 1959, spectacolul este un concert cu personaje, o "hartă muzicală" a călătoriilor pinguinului Apolodor pe glob. Varianta în engleză, apărută pe CD în vara acestui an, încearcă să fie fidelă spiritului în care e scrisă cartea lui Gellu Naum mai mult decât versurilor în sine, pentru că engleza a oferit alte soluţii în a construi umorul trist al întâmplărilor comice.

Pinguinul e solist la circ în Bucureşti, însă dorul de fraţii săi din Labrador îl face să plece în lume, în căutarea acestora. Călătoria îl duce prin locuri exotice precum Sahara, Madagascar sau Uruguay, scoţându-i în drum personaje interesante şi primejdii nebănuite. Odată ajuns în Labrador, pinguinului i se face dor de casă şi de colegii de la circ şi nu îşi doreşte decât să se întoarcă de unde a plecat.

Laitmotivul spectacolului este refrenul “Mi-e dor, mi-e dor”, pe care Apolodor îl cântă ori de câte ori tristeţea îl alungă din câte-un loc confortabil. Este de altfel singura bucată de limba română din tot concertul.

Apolodor în limba engleză s-a jucat până acum, începând din 2010, la Salon du Livre din Paris, The Mayor's Thames Festival din Londra, precum şi la Internationales literaturfestival din Berlin. Varianta în limba engleză a fost realizată de Ana Constantinescu (Dripăl) şi Ada Milea, informeaza ICR Stockholm.