Editia din acest an a Festivalului International “Enescu - Orfeul Moldav” s-a deschis joi seara cu un concert susţinut de Orchestra simfonică din Bacău, sub bagheta dirijorului Mihail Ştefănescu. In cele patru zile de festival, publicul meloman va putea audia lucrari de George Enescu, Mozart, Liszt, Ravel, Silvestri, Rogalski, Mihail Jora, Brahms, Locatelli.

Acorduri cunoscute din creaţia lui George Enescu vor răsuna, vineri şi sâmbătă, în salonul Oedip al Aşezământului de cultură de la Tescani, locul unde muzicianul român a compus o parte dintre lucrările sale.

Vineri, de la ora 17,00, publicul o va putea audia în recital de pian pe interpreta austriacă de origine română Raluca Ştirbăţ, iar sâmbătă este programat un concert cameral susţinut de pianiştii italieni Maurizio Matarrese şi Carla Aventaggiato, violonistul Marcian David şi pianistul german Dietmar Graf, ultimii doi oferind, în premieră, Sonata a III-a 'în caracter popular românesc' pentru pian şi vioară de George Enescu.

Cele două întâlniri muzicale de la Tescani fac parte din programul ediţiei a XXXII-a a Festivalului internaţional 'Enescu - Orfeul Moldav', organizat de Filarmonica 'Mihail Jora' din Bacău, în parteneriat cu Muzeul Naţional 'George Enescu' - secţia 'Dumitru şi Alice Rosseti Tescanu' de la Tescani.

Ultimul concert al Festivalului International “Enescu - Orfeul Moldav” 2011 va avea loc duminica, 4 septembrie, in Sala Ateneu, de la ora 18.30, sub bagheta dirijorului german Konrad von Abel.