Felicitari pentru ceea ce prevedeti a fi zdrobitoarea victorie a noului “Soare” comunist, reincarnarea celui din noiembrie 1946, in alegeri. Felicitari ca actiunile Dvs politice au dus la acest rezultat stralucit: secretarul de stat al SUA, doamna Hillary Clinton, include Romania alaturi de Rusia, Belarus, Ucraina, Ungaria si satrapiile Asiei Centrale printre regimurile cu un grav si alarmant deficit de constitutionalism democratic. Binemeritati de la toti nomenclaturistii, vechi si noi, de la toate lichelele securiste, de la toti sicofantii lui Ceausescu si politrucii lui Iliescu, sincere si cordiale multumiri pentru ce-ati facut si faceti spre a demola statul de drept si a decredibiliza justitia romaneasca.

Vladimir TismaneanuFoto: AGERPRES

Nu mai vorbesc de meritele Dvs nepieritoare in directia dezeuropenizarii tarii. Ati repus in drepturi cel mai agresiv si stupid anti-occidentalism, ati insuflat viata in obositul anti-americanism comunist. Sunt convins ca aveti multe sa va spuneti cu Lukasenko si Chavez. Ion Iliescu poate fi fericit: Dvs, nu Adrian Nastase ori Mircea Geoana, sunteti autenticul sau succesor, tot asa cum el a fost veritabilul mostenitor al lui Nicolae Ceausescu. Inspirat de preceptele iliesciene, Dvs duceti mai departe, cu abnegatie si ardoare, torta neo-comunismului in Romania, in Balcani si in lume.

Va veni si ziua cand, in fata Casei redevenita a Scanteii (momentan a Presei Libere), se va dezveli monumentul luptatorilor pentru adevaratele valori nationale, victimele clicii de tradatori condusa de Traian Basescu: Ilici, Felix, Ponta, Crin si Marga. Un monument al vitejiei profitocratice. Ati invins hidra vanduta Occidentului putred, ati repus in drepturi valorile calcate in picioare de alogenii de la ICR-ul lui Horia Patapievici, oameni care nu puteau simti ce inseamna palpitatiile sufletului cu adevarat autohton, radiatiile marelui radiator al Patriei eterne. Erau straini de chimia secreta a Romaniei profunde pe care o reprezentati emblematic Dvs, dl Voiculescu, dl Iliescu, dl Becali, dl Antonescu, dl Marga, dl Fenechiu, dl Hasotti, dl Dragnea, doamna Zoe Petre si doamna Norica Nicolai. Nu mai vorbesc de domnii Ciuvica, Rares Bogdan, Cornel Nistorescu, Mircea Badea, Mihai Gadea, Cozmin Gusa si Sorin Rosca Stanescu. Felicitari pentru ca gratie decapitarii IICCMER si ICR ati facut sa creasca transparenta din Romania. Felicitari pentru modul constructiv, calm si ponderat cu care ati distrus conducerea Arhivelor Nationale ale Romaniei. Nimeni nu a nimicit atat de mult intr-un interval atat de scurt.

Performantele Dvs vor intra in cartea recordurilor politice. Pe urmele lui Putin, ati reusit, domnule Ponta, ceea ce multi politologi credeau a fi ceva foarte dificil: sa dati inapoi ceasul consolidarii democratice, sa probati ca aceste achizitii nu sunt ireversibile. Impreuna cu camarazii Dvs, ati izbutit sa demonstrati ca spalarea pe creier, lobotomizarea sistematica, indoctrinarea tembelizanta pot da rezultate magnifice. Sunteti campion al mancurtizarii nationale, tot asa cum camaradul Crin este campionul ridicolului.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro