Domnu’ Georgescu, mazăr și fazăr ai lu’ economia asta a noastră prăpădită, a venit cu o idee de supraimpozitare a veniturilor suplimentare rezultate din liberalizare. Adică, prețurile cresc odată cu liberalizarea pieței de energie, companiile (de stat și private) vor obține niște venituri suplimentare, iar astea vor fi impozitate mai mult. Nu-i vorbă, ideea de supraimpozitare nu e proastă, s-a bătut pe ea palma cu FMI care a văzut că Guvernul mai bine moare decât să liberalizeze piața de energie și să ne dea și nouă, consumatori, opțiunea să ne schimbăm furnizorii, indiferent că UE ne va penaliza dacă nu liberalizăm (în interesul consumatorului). Dar niciodată n-a fost vorba ca statul să înșface tot. Vorba a fost ca banii suplimentari să se împartă între companii și stat, așa încât statul să aibă niscaiva bani pentru ajutoare sociale pentru consumatorii săraci, iar companiile (repet, de stat și private) să aibă bani de investiții. Și pentru asta au fost discuții cu experți astă primăvară, cum se impozitează gazul (și petrolul) în alte țări, în așa fel încât să atragi investiții, cum să ajungi la un echilibru decent pentru stat și privat, blabla, tot soiul de prostii de-astea pentru care politicienii noștri n-au vreme, mai important e să-și tragă peste ochi în public.

Otilia NutuFoto: Arhiva personala

Ei, statul român, în nețărmurita înțelepciune a finanțistului de geniu Georgescu, supranumit în anii ’90 Mister Inflație, a decis să pună impozit de 100% pe veniturile suplimentare. Adică, spune MF, orice venit suplimentar rezultat din liberalizare (când cresc prețurile) este în întregime naționalizat. Zero interes pentru investiții, de fapt, pentru producători e totuna să țină prețurile neschimbate ca și când nu s-ar face liberalizare. Mă rog, prețul la consumator ar putea crește, cel mult, dacă producătorul decide că e cazul să-și bată joc de consumator punându-l să plătească mai mult la stat, că niciun leu nu va ajunge la investitor.

A apropo: noua taxă se va aplica de peste 3 săptămâni, predictibilitate fiscală scrie pe noi.

Comenteaza pe Contributors.ro