Intr-o zi de luni, 17 septembrie 2012, Senatul Romaniei a votat introducerea diplomei de bacalaureat profesional. In criză de inspirație, această diplomă a fost numită bacalaureat profesional, deși nu s-a făcut nicio modificare în curriculum pentru a susține profesionalizarea. Deocamdată, s-a ținut seama, în spiritul unui protecționism, să-i zicem corporativ, doar de limitarea accesului la invațământul superior al celor care dețin această diplomă de bacalaureat profesional. In esență, se produce o gravă injustiție socială, căci sunt amețiți cu vorbe mari, mult prea mari, tocmai tinerii cei mai vulnerabili, prin faptul ca au ajuns la sfârșitul liceului fără a atinge un nivel de formare corespunzător, cărora li se vinde minciuna electorala a profesionalizării și a accesului pe piața muncii.
Pentru a ințelege ce inseamnă formare profesională inițială adecvată nevoilor pieții muncii, vă propun o incursiune rapidă în sistemul elvețian de educație și formare. Exemplul este pertinent deoarece este vorba despre o țară unde, spre deosebire de unii dintre vecinii săi, cum e Franța, de exemplu, piața muncii este deosebit de receptivă la diplomele profesionale obținute în învățămantul secundar.
Inainte de a face această prezentare, două precizări mi se par esentiale. Urmează o descriere a sistemului elvețian de educație și formare (cu accent asupra formării profesionale inițiale) și nu o analiză critică a acestuia, care ar necesita un spațiu mult mai larg și o cunoaștere în profunzime a societății elvețiene și a particularităților pieții muncii din această țară. Cu alte cuvinte, nu e totul perfect nici aici, dar mai întâi mi se pare important să înțelegem cum stau lucrurile. In al doilea rând, nu urmăresc să transform această prezentare într-un model de urmat pentru România. Nicio comunitate nu poate face economie de la a-și gândi propriul mod de organizare a sistemului de educație. Exemplele altora ne pot ajuta însă să ne punem întrebările corecte și pertinente. Cred că în acest moment lucrul acesta este foarte important.
Elveția este o țară federală unde, in baza principiului subsidiarității, educația relevă în primul rând de competența cantoanelor. Acest lucru privește însă educația obligatorie, care e de 9 ani (durata învățământului primar și a celui secundar 1 diferă de la un canton la altul). Formarea profesională inițială debutează după încheierea învățământului obligatoriu și este reglementată prin lege federală, fiind astfel considerată un domeniu strategic de interes național. La sfârșitul invățământului obligatoriu, aproximativ 1/3 dintre elevii școlarizati în Elveția aleg un parcurs de formare generală sau teoretică, în timp ce 2/3 preferă un parcurs de formare profesională inițială.
Formarea generală postobligatorie relevă de nivelul secundar 2. Se realizează fie în licee ( numite și gimnazii), la terminarea cărora se obține așa-numita “maturitate gimnazială”, fie în școli de cultură generală, la sfârșitul cărora se poate obține maturitatea specială. Aceste două maturități sunt echivalente ale bacalaureatului național din Romania, susținut însă doar de elevii profilelor teoretice.
Cea mai mare parte însă dintre absolventii învățământului obligatoriu din Elvetia (2/3 din total) aleg să-și continue studiile într-o filieră profesională, unde au la dispoziție trei tipuri de formări profesionale inițiale.
Există o formare profesională inițială de doi ani, în urma căreia se poate obține un atestat federal de capacitate, care certifică faptul că titularul dispune de competențele minime, în special practice, pentru a exersa o meserie. Această formare este destinată în special celor cu un nivel școlar scăzut și cu un ritm mai lent de învățare. Ea poate fi urmată de o formare aprofundată, de 3 sau 4 ani (în funcție de meseria aleasă) în urma căreia se obține un certificat federal de capacitate (CFC).
Al doilea tip de formare profesională inițială este reprezentat de înscrierea imediat dupa terminarea învățământului obligatoriu, într-un program de 3 sau 4 ani, care să conduca la obținerea unui certificat federal de capacitate (CFC).
In fine, al treilea tip de formare profesională inițială îi vizează pe cei înscriși pentru a obține un certificat federal de capacitate și care doresc să-și continue studiile la nivel terțiar (nu in universități, ci in așa-numitele Hautes Ecoles Spécialisées (HES) – școli de formare profesională superioară). Aceștia au posibilitatea ca, dacă aleg să-și completeze formarea profesională, studiind mai multe discipline teoretice, să poată susține și obține o diplomă de maturitate profesională federală numita si bacalaureat profesional federal. Doar această diplomă le poate permite accesul la nivelul urmator de formare, fie în HES, fie în alte diferite școli de formare profesională superioară.
Peste 80% dintre tinerii care se înscriu într-un program profesional de formare, conducând la un CFC preferă formula învățământului dual, organizat in alternanță, în întreprindere și într-o școală profesională. Tânărul este astfel angajat într-o întreprindere, printr-un contract de ucenicie, ceea ce presupune că obține un salariu. In întreprinderi, ucenicii sunt repartizați unor persoane responsabile de formarea acestora. Intr-o cercetare asupra evoluției motivației ucenicilor înscriși într-o formă de învățământ dual pe care am realizat-o în 2001, la Universitatea din Fribourg, am pus in evidență faptul că dorinta acestora de a invăța depinde cel mai mult de relația pe care o au cu acești responsabili de formare din întreprindere. Pentru ei, persoana de referință nu e profesorul din școala profesională, ci responsabilul de formare din întreprindere. In Elveția, există astăzi peste 200 de meserii în care se propune o astfel de formare profesională inițială în alternanță.
Măsura principală a eficacității unui astfel de sistem de formare profesională inițială se exprima în primul rând prin rata scazută a șomajului tinerilor (între 15 si 24 de ani). Elveția reușește să mențină (potrivit datelor din perioada 2004 – 2011) o rata a șomajului tinerilor situată, în medie, între 7 si 8,8 %, în timp ce, pentru aceeași perioadă, media țărilor din OCDE (Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica) este între 12 si 16,7%. Comparabile cu Elvetia, in ceea ce priveste acest indicator, mai sunt Austria, Germania, Japonia, Coreea de Sud și Olanda.
Modul de organizare a formării profesionale inițiale în Elveția se caracterizează in primul rând prin partenariatul strâns între economia privată (reprezentată de întreprinderile care oferă locuri pentru formarea duală și asociațiile profesionale) și puterea politică, federală și cantonală. Departe de a se retrage și a considera că formarea profesională relevă în exclusivitate de interese private, individuale sau colective, statul este foarte activ și se exprimă în primul rând prin mijloace incitative care să ducă la creșterea numărului de locuri în întreprinderi care sa fie destinate ucenicilor.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
