Deși atenția publicului românesc a fost centrată pe dezbaterea asupra situației politice din România în plenul Parlamentului European, pe 12 septembrie, în același plen a avut loc o dezbatere mult mai importantă pentru viitorul Uniunii Europene și al României ca stat membru, însă mai greu de decodat decât retorica de război românească. Discursul despre starea Uniunii al lui Jose Manuel Barroso a anunțat principalele reforme propuse de Comisia Europeană pentru anul viitor, care sunt influențate și de situația politică din România.
În timpuri de criză, un discurs de criză. Am cheltuit peste mijloacele noastre, practicile financiare au fost iresponsabile, auto-critica a dominat discursul de jumătatate de oră al Președintelul Comisiei. O retorică centrată pe problemele interne ale Uniunii, în special pe economie și politică. Prioritățile politicii externe au fost enumerate într-o frază scurtă, cu menționarea Siriei, spectrul eșecului politicii externe comune. Politica externă a UE rămâne limitată drepturile omului, democratizare și dezvoltare, în timp ce Uniunea privește doar către problemele sale interne.
Ținta criticilor Comisiei au fost statele membre. Mesajul lui Barroso : Comisia lucrează din greu, își asumă poziția de lider în rezolvarea acestor crize, iar statele membre trebuie să-și respecte angajamentele. Consiliile europene sunt prezentate de către media ca meciuri de box între liderii europeni, în care doar interesele naționale contează. Aceiași lideri nu ezită să dea vina pe UE atunci când revin de la Consiliu cu decizii impopulare și să se întoarcă împotriva acestor decizii. Un apel la mai multă responsabilitate în relațiile cu media europeană? Critica lui Barroso seamănă mai mult cu un strigăt de neputință. Deși este Președintele Comisiei, munca sa depinde atât de mult de statele membre, încât, așa cum singur o spune, nouă decizii importante pot fi compromise de o declarație hazardată a unui șef de stat.
Soluția pentru criza din UE este pentru Barroso o întărire a Uniunii: o Uniune economică, monetară, fiscală și politică. Acesta a prezentat propunerile de acțiune pentru fiecare dintre aceste domenii, însă patru au fost anunțuri aproape inedite: instituirea Mecanismul unic european pentru supraveghere, a unui scoreboard pe justiție, a Procurorului European; promovarea unei federații de națiuni.
Mecanismul unic european pentru supraveghere
Cel mai așteptat punct al discursului Președintelui Comisiei a fost anunțarea unui mecanism pentru supravegherea băncilor din zona euro. Este așteptat pentru că este vorba de o măsură concretă, dar și pentru că este singurul punct cu adevărat nou de pe agenda prezentată de Barroso. Este vorba despre supravegherea tutoror băncilor, pentru că se consideră că până și băncile mici pot afecta zona euro. Banca Centrală Europeană va controla activitatea a peste 6000 de bănci, ceea ce va însemna înființarea Autorității Bancare Europene. Mecanismul va putea funcționa treptat chiar de anul viitor.
Pentru Comisia Europeană, acest nou mecanism va pune capăt situațiilor în care contribuabilii trebuie să plătească pentru erorile băncilor. Barroso își dorește ca Autoritatea Bancară Europeană să influențeze încrederea în supravegherea băncilor, și adăugăm noi, să oprească speculatorii care atacă moneda euro și titlurile statelor membre. Totuși, rămân multe probleme de clarificat în legătură cu acest nou mecanism – ca de exemplu modul în care se poate asigura un control obiectiv asupra acțiunilor Autorității Bancare, sau relațiile pe care aceasta le va avea cu băncile europene din afara zonei euro.
Cadrul de control al justiției
„În lunile recente am văzut amenințări la valorile legale și democratice ale Uniunii în unele dintre statele noastre europene. Parlamentul European și Comisia au fost primele instituții care au tras alarma și au avut un rol decisiv în a verifica aceste acțiuni.” Domnul Barroso se grăbește să se felicite pentru reacțiile instituțiilor Europene în cazul Ungariei și a României. Însă acestea continuă să fie criticate: în cazul Ungariei, pentru că se consideră că nu s-a făcut destul pentru a opri acțiunile lui Viktor Orban. În cazul României, pentru că socialiștii și liberalii europeni cred că s-a mers prea departe. Tocmai pentru a evita aceste critici, Comisia anunță că va căuta să instituie noi mecanisme, pentru a putea acționa dincolo de soft power, puterea sa de influență, care uneori nu funcționează, și fără a face apel la nuclearul articol 7 (care prevede posibilitatea suspendarea unor drepturi, inclusiv dreptul de vot în Consiliu).
Președintele Comisiei a sugerat un nou mecanism, lăsându-i Comisarei Viviane Reding anunțul lansării unui „cadru de control”, standard pentru statul de drept din Uniunea Europeană. Însă această măsură nu este o noutate, ea este stipulată de tratate încă din 1999. Tratatul de la Amsterdam prevedea un cadru de control pentru a monitoriza avansul în domeniile libertăți, securității și justiției. Așa cum era prevăzut în tratatul de la Amsterdam, Comisarul pe justiție va prezenta o dată la șase luni rezultatele monitorizării autorității, eficienței, fiabilității și independenței justiției. De altfel Comisia este pasionată de conceptul de cadru de control scoreboard, pe care îl aplică în mai multe domeniile, de la finanțe la agenda digitală. Un mecanism asemănător a fost adoptat anul trecut în domeniul corupției, care prevede evaluări ale situației corupției o dată la doi ani. Acest sistem este însă criticat pentru că aplicarea evaluărilor sale nu este obligatorie. Deci un nou mecanism soft power.
Un procuror European care să consolideze procedura de investigație a fraudele cu fonduri europene
Deși fără nici o legătură aparentă între remarca legată de amenințările la valorile Uniunii din unele țări membre, în același paragraf Președintele Comisiei anunță înființarea Procurorului European, din nou, deja prevăzut de tratatele europene încă de la Nice, din 2001. Procurorul European ar urma să investigheze daunele aduse bunurilor Uniunii, sau celor gestionate prin intermediul Uniunii, adică, în limbaj mai clar ca răspuns împotriva fraudelor comise cu fondurile Uniunii.
OLAF are deja mandat de investigație asupra tuturor fondurilor europene, însă puterile sale sunt limitate: OLAF operează independent doar în cazul anchetelor interne, din cadrul instituțiilor europene. Pentru fraudele la nivel național, OLAF are doar un rol de coordonare, poate facilita stângerea și schimbul de informații. În rest, investigațiile se fac la nivel național, de procurori naționali, iar Statele membre raportează în fiecare an iregularitățile cu fonduri europene.Concretizarea instituției Procurorului European ar însemna că instituțiile europene ar putea avea prioritate, sau, în cazul ideal, exclusivitate în ordonarea investigațiilor și să conducă anchete în Statele membre.
Soluția politică – acceptarea nevoii unei federații
„Să nu ne fie frică de cuvinte: vom avea nevoie să mergem către o federație de națiuni. De asta avem nevoie. Acesta este orizontul nostru politic.” Deși conceptul de federație de națiuni nu este unul nou, fiind elaborat de un alt faimos președinte al Comisiei Europene – Jacques Delors, pe 12 septembrie, Jose Manuel Barroso a făcut o declarație politică, nu numai o reflecție filozofică. Federalismul devine din idee la modă, o realitate, o opțiune politică, ba chiar mai multe opțiuni politice. Nu mai vorbim dacă se vrea federalism, ci ce fel de federalism. Federalismul națiunilor este susținut în special de către PPE, care vorbește de partajarea suveranității (și deci de păstrarea sa), în timp ce liberalii, socialiștii, ecologiștii, suțin o federație a cetățenilor, în care statele ar avea un rol mult mai mic de jucat. E o schimbare esențială de discurs, care confirmă soluția propusă de Barroso pentru crizele Uniunii – și anume, mai multă integrare.
