A venit vremea să nu mai folosim etichete de diplome la întâmplare. In discuție se află un întreg sistem de învațământ, nu o minusculă școală privată și neacreditată. Trebuie să recunoaștem că în primul rând sunt argumente politice care susțin necesitatea introducerii diplomei de bacalaureat profesional ca o compensare pentru elevii care, din diferite motive, nu ajung să atingă nivelul minim necesar pentru a obține bacalaureatul. Nu sunt argumente pedagogice, nu sunt argumente sociale și cu atât mai puțin argumente economice.
Prin această diplomă introdusă la hei-rup, statul (reprezentat printr-un ministru de stânga !!!) îi abandonează în primul rând pe cei aflați in dificultate și pe părinții lor. Le vinde iluzia că au obținut o diplomă profesionalizantă, când de fapt nu au în mână decât o foaie fără acoperire. Profesionalizarea nu se poate obține decat printr-un program de formare sau curriculum conceput in acord cu obiective profesionale specifice unei anumite meserii. Or, dacă ei au urmat același program in timpul liceului ca și colegii lor care au obținut celălalt bacalaureat, despre ce profesionalizare este vorba?
In al doilea rând, mărim distanța care separă piața muncii și formarea liceală. Si aici tot acești elevi, mai puțin interesați de chestiuni științifice, sunt primii perdanti. Căci pentru orice angajator, diploma de bacalaureat profesional, introdusă in acest mod, nu semnifică altceva decât validarea incompetenței și a lipsei de performanță. Si culmea, lucrul acesta se face tocmai in numele profesionalizării!!! Tot in pierdere sunt și cei cu adevarat interesați de o meserie anume. Cine să-i mai recunoască in mulțime? Cum să ajungă din nou românii să mai vada clar și să prețuiască meseriașul bun din moment ce li se arunca atât de mult praf “profesional” în ochi?
In al treilea rând, printr-un asemenea bacalaureat deschidem o cutie a Pandorei in ceea ce privește învățământul superior. Cunoscând cât de puternic este caracterul piramidal al sistemului de învățământ din Romania, nu va trece multă vreme și cel care va obține acest asa-numit bacalaureat profesional se va putea înscrie în învățământul superior, continuându-se astfel agonia incompetenței certificate cu diplome în regulă de statul roman.
Problema bacalaureatului în Romania este reală. Sunt tot mai mulți elevii care nu reușesc să atingă nivelul minim necesar pentru a obține această diplomă. Si atunci ce facem? In loc să ne bazăm deciziile politice pe o analiză TEMEINICĂ a cauzelor care au condus la această situație în România și pe o analiză CRITICĂ a soluțiilor pe care le-au găsit alte țări în condiții asemănătoare, noi ocolim de fapt problema printr-o etichetă care să sune bine in discursul politic și în statisticile de la anul, când din nou vor apărea procente de peste 90% de elevi care au obținut bacalaureatul.
Nu pot să nu recunosc aici aceeași abordare irealistă, demagogică a unor probleme sociale grave. In vară, demnitari de la Bucuresti lansau idei care mai de care mai năstrușnice de numărare a romanilor, doar pentru a face pe plac unora sau altora dintre politicieni. Singurul obiectiv al lor era de a modifica o cifră: procentul de participare la referendum. Si pentru asta, “Nea Vasile” și “administratorii de bloc” deveniseră peste noapte specialiștii noștri de bază în administrație publică. Ideile acestea nu au reușit să se impună pentru că au existat instituții din afara si dinlăuntrul țării care le-au oprit din drum. Acum, alți demnitari, tot de la Bucuresti, cuprinși de același elan de schimbare a cifrelor, s-au gândit să se joace un pic cu etichetele de sfârșit de studii liceale. Nu prea văd instituții care ar putea sa le stopeze elanul creator.
Din aceasta comparație sumară observăm cât de vulnerabil este domeniul public al educației unde oricine are idei care să dea bine la cifre le poate introduce fara probleme în sistem. Nu are cine să-l oprească, nici dinăuntru și cu atât mai puțin dinafară.
In țară, oamenii sunt obosiți de atâtea schimbări în educație. Cei care lucrează în sistemul de învațământ sunt sătui de elevi demotivați și impertinenți. Raționează tot mai mult după principiul întâmplă-se ce s-o întâmpla, dar să scăpăm de ei. Cei care au copii cu probleme la școală sunt și ei sătui să li se tot spună că nu au fost capabili să le dea învățătura celor șapte ani de-acasă. Raționează după principiul: “să aibă și el sau ea o diplomă și mai vedem noi dupa aceea”. Iar ceilalți români, care nu intră in aceste două categorii, pur și simplu nu mai au incredere in școală. In consecință, raționează dupa principiul indiferenței.
In afara țării, nu are nimeni niciun interes să oprească această nebunie a așa-zisului bacalaureat profesional. Căci fiecare țară își gândește cum crede de cuviință sistemul de educație. Nu există nicio Comisie de la Veneția pentru educație. Ba mai mult, inabilitățile in materie de reformă în educație pot fi chiar de folos altor țări. Intr-o societate a cunoașterii, materia cenușie este cea mai prețioasă. Cine nu vrea elevi și studenți buni? De exemplu, de ce n-ar avea nevoie școlile si universitățile europene de elevi și studenți români dornici să învețe? Investiția e minimă dacă o raportăm la câștigul potențial într-o lume unde competiția pentru cunoaștere devine tot mai acerbă. Dacă ne deplasăm pe teritoriul economic, argumentele devin și mai copleșitoare. Unul dintre motivele delocalizării unor întreprinderi din Europa occidentală către țara noastră a fost acela că în Romania a fost găsită o forță de muncă ce era capabilă să răspundă nevoilor lor. In condițiile în care majoritatea țărilor occidentale caută soluții de repatriere a propriilor întreprinderi, de ce ar trebui să spună ceva în cazul deprofesionalizării în masă prin introducerea nechibzuită a acestei diplome? Nu mai găsiți specialistii de care aveți nevoie în România, trebuie să-i formați voi și lucrul acesta vă costă prea mult, atunci nu e mai bine să veniți voi acasă?
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
