„Ce nu te omoară, te face mai puternic!”- e vorba românească ce se potriveşte perefct zbaterilor prin care trece Europa în ultimele luni. Mecanismele care se activeză, rând pe rând, sub ochii noştri schimbă total faţa lumii în care eram obişnuiţi să trăim. După luni bune de bâlbâieli, negocieri şi pedagogie europenii par a fi hotărâţi (constrânşi) să îşi pună jucărille la comun. Anunţurile făcute în ultima săptămână, cu binecuvântarea Germaniei, de către Banca Centrală de la Frankfurt şi Comisia de la Bruxelles sunt, pentru mine, evenimente de rang istoric. Ele dau startul (era şi timpul!) unui proces accelerat şi ireversibil de alcătuire a Statelor Unite ale Europei. Cert reţeta nu e pur americană, e complicată, precum e şi trecutul nostru împreună.
Scriam în ianuarie pe Contributors o trilogie despre starea continentului şi posibilele ieşiri de urgenţă (Europeni, de ce-am ajuns aici şi încotro ne îndreptăm?). Spuneam acolo că: Prima veste bună e că ştim ce avem de făcut. Dacă refuzăm, ne merităm soarta. Soluţia e unică şi se numeşte integrarea instituţiilor şi a deciziilor [...] De fiecare dată când s-a aflat la strâmtorare, construcţia europeană a avansat. S-ar putea ca, retrospectiv, să-i fim recunoscători crizei actuale. Căci ea nu e, nici pe departe, o criză a monedei Euro. Urmăriţi cursul Euro/Dolar sau rezervele deţinute la nivel mondial şi zâmbiţi. E o criză de guvernanţă în zona Euro, criza unor zidari nepricepuţi şi hoţi, care au construit casa cuiva furând jumatate din materialele puse la dispoziţie. Nouă luni mai târziu, pruncul european a început să dea cu picioarele în burta politicienilor cerându-şi dreptul de-a se naşte. Dacă nu-i facilităm naşterea, prin cezariană, îşi va ucide părinţii pe patul de la maternitate.
Ce se întâmplă ? Săptămâna trecută, Mario Draghi (am face bine să îi învăţăm numele) explica clar şi răspicat tipul de intervenţie nelimitată(!) pe care BCE o are în vedere pe piaţa financiară europeană pentru a scădea presiunea pe finanţele şi creditarea statelor membre. O lega direct de eforturi bugetare cerute ţărilor (judeţelor) aflate în vizor (Spania şi Italia, în principal) astfel încât acţiunea să nu fie zadarnică. Nimeni nu îşi face iluzia că pariul e deja câştigat însă alternativă nu există. Dacă BCE va putea neutraliza lichidităţile aruncate pe piaţă şi, în consecintă, stăpâni, măcar parţial, inflaţia, Mario Draghi va deveni un erou. Astăzi, 12 Septembrie, înţelepţii de la Karlsruhe validează MES (Mecanismul European de Stabilitate) iar José Manuel Barroso ţine un discurs istoric despre Starea Naţiunii Europene în Parlament. Printre altele, este expus mecanismul global de supraveghere bancară în Europa şi făcută, de astă dată răspicat şi fără ocolişuri, menţiunea: Să nu ne temem de cuvinte, trebuie să ne îndreptăm către o federatie de state-natiune. Este fraza cheie care ne desenează viitorul!
Ce urmează ? Instalarea unor mecanisme explicite de cooperare şi control economic şi bugetar din partea Bruxelles-ului. Crearea unui adevărat Minister de Finanţe European care va valida bugetele naţionale, jucând rolul de dispecer şi arbitru. Va fi conceput după chipul şi imaginaţia Germaniei (după ce francezii au capitulat ruşinos din misiunea lor istorică. Merci François Hollande !). Vom vedea puteri sporite pentru Parlamentul European şi o mutare, clară, a centrului de greutate (financiară la început) din capitalele de judeţ către Bruxelles. Noul Tratat European se va scrie înaintea finalului de an şi va marca, negru pe alb, naşterea adevăratei Federaţii. Pe termen mediu vom vorbi despre buget comun, politici fiscale comune, piaţă de muncă integrată, mecanisme de guvernare cu adevărat federale, educaţie comună (ca fond, nu LMD),…
Ce şantier fabulos se deschide în faţa noastră! Totul trebuie rescris şi reinventat după regulile şi spiritul lumii noi. Ca de obicei, vor exista două tabere. De-o parte, cea a cârcotaşilor şi a băgătorilor de beţe-n roate care vor face tot posibilul să dea de pământ cu noile proiecte. Nu vor ezita să facă apel la cele mai periculoase arme (naţionalism obtuz, demagogie, populism, Bau-Bau,…). Unii vor face asta intoxicaţi fiind de lumea veche, alţii din frică iar o bună parte dintre ei pentru a-şi salva statu quo-ul micilor privilegii. De cealaltă parte, e tabăra vizionarilor (a visătorilor, dacă vreţi). Cei care vor construi, rotiţă cu rotiţă, mecanismele lumii europene de mâine. Şi veţi vedea, cârcotaşilor, că ea va fi democratică! Pentru asta e nevoie de timp, educaţie(!) şi perseverenţă. Nu e loc aici de dat, în detaliu, definiţia şi workstream-urile proiectului de reorganizare europeană. Economic, social, politic şi cultural (aşa cum am învăţat la şcoala generală) totul trebuie progresiv reinventat. Generaţia mea e liberă să îşi construiască viitorul!
Las altora sarcina de-a rescrie istoria, pe viitor, şi de-a pune in balanta răul si binele adus de cele două secole de luptă şi emancipare natională. Vrem, nu vrem, sfârşitul acelei lumi îl trăim în direct. Demonii se vor mai zbate ceva vreme în chinurile morţii. Internetul si avionul au ucis însă lumea veche. Să nu ne fie frică de viitor! Oricum nu avem alternativă. Voi vedeţi alta ?
Cititi tot articolul si comentati pe Contribuotrs.ro
