Un top scurt şi inedit, care ia în calcul exclusiv forţele politice mari. Enjoy!
Locul trei la contraperformanţe electorale în Bucureşti:
2012, locale, PDL: 130 mii de voturi la consiliul municipal. Susţinătorii PDL afirmau că este singura forţă de dreapta de pe spectrul politic. Dacă lucrurile stau aşa, vorbim de cel mai slab rezultat înregistrat vreodată de dreapta în Bucureşti indiferent de tipul de scrutin. Dar se poate mai rău, după cum vei vedea în continuare.
Locul doi la contraperformanţe electorale în Bucureşti:
1992, prezidenţiale, turul unu, PD. Nominalizarea neinspirată a lui Caius Traian Dragomir duce la un eşec de proporţii. Candidatul PD (pe atunci FSN) termină pe locul patru în Capitală, depăşit până şi de Gheorghe Funar.
Cele 55 de mii de voturi primite de Caius Traian Dragomir reprezintă cel mai mic număr de voturi obţinut de FSN/USD/PD/PDL în Bucureşti după revoluţie, indiferent dacă vorbim de prezidenţiale, parlamentare sau alegerile pentru consiliul municipal… cu o excepţie. Ceea ce ne duce la:
Cea mai mare contraperformanţă din istoria electorală a Bucureştiului post-revoluţionar:
2000, prezidenţiale, turul unu, PD. Petre Roman obţine doar 41 de mii de voturi, mai puţin de o treime din voturile pro-PD de la parlamentarele care aveau loc simultan.
Cele 41 de mii de voturi ale lui Petre Roman sunt cel mai slab rezultat – ca număr de voturi – înregistrat de o forţă politică majoră (CDR-FSN-FDSN-PNL) în Bucureşti indiferent de tipul de scrutin, şi asta în condiţiile unei prezenţe bune. Alt mod de a pune problema: Corneliu Vadim Tudor a luat în Bucureşti, la acelaşi scrutin, de şase ori mai multe voturi.
Menţiune specială: 10 518 voturi pentru Teodor Meleşcanu (APR) la acelaşi scrutin, mai puţine decât cele primite de candidatul independent Gheorghe Eduard Manole.
Să trecem la pozitive:
Locul trei la performanţe electorale în Bucureşti:
2004 (tot anul), Alianţa DA. Cifrele spun o poveste de vis sau, ca să-l pastişez pe Turambar, “o ascensiune epifanică, of, să cânte vinul, să curgă muzica (şi nu invers)”. În şase luni ADA aproape că şi-a dublat numărul de voturi:
Locale: 380 mii voturi
Parlamentare: 491 mii
Prezidenţiale, turul unu: 514 mii
Prezidenţiale: 650 mii.
Locul doi la performanţe electorale în Bucureşti:
1996, parlamentare, CDR: 561 mii voturi. Mai multe voturi decât a reuşit vreodată sigla PSD să obţină vreodată în Bucureşti după mineriade – iar forţa PSD în Bucureşti a fost întotdeauna subapreciată. Ceea ce ne duce la:
Cea mai mare performanţă din istoria electorală a Bucureştiului post-revoluţionar:
1996, prezidenţiale, Emil Constantinescu, turul doi: 812 mii de voturi. Jumătate din locuitorii cu drept de vot din Bucureşti vin la scrutin şi votează (prin comparaţie, în cazul lui Traian Băsescu vorbim de o treime în 2004 şi un pic peste un sfert cinci ani mai târziu). Ion Iliescu nu a obţinut niciodată atât de multe voturi în Capitală, în ciuda faptului că a beneficiat de multe circumstanţe favorabile. În turul doi al alegerilor din 2000, când se confrunta cu C.V. Tudor, “doar” 663 de mii de bucureşteni l-au susţinut.
