Acest articol nu e un mini-studiu despre relatiile UE-China, sau despre Romania si China. Opinia de mai jos s-a nascut din dorinta de a analiza cateva mari semnale transmise prin presa nationala si internationala, si, in acest context, a arata de ce stelele se pot alinia in favoarea Romaniei in perioada imediat urmatoare, daca stie sa isi joace cartea cum trebuie. Va invit, ca si context, sa citim impreuna trei articole recente, de pornire. In ordine cronologica: unul cu privire la investitiile chinezesti in Romania (“Ambasadorul Chinei la Bucureşti: România este una dintre cele mai importante destinaţii pe harta investiţiilor chineze în Europa Centrală şi de Est“), altul legat de relatia Germania-China (“Berlin’s Cozy New Relationship with Beijing”) si, nu in ultimul rand, un articol FT din aceasta dimineata cu privire la succesiunea la putere in China, in octombrie (“Beijing’s marathon guessing game nears end”). Aceste trei articole ajuta la intelegerea asteptarilor chineze de la Europa si de la noi, cel putin economic, si ofera o privire asupra evolutiilor de la Beijing.
In primul rand, un comentariu necesar: rar poti vedea in media europeana asa un interviu diplomatic detaliat cu privire la destinatia dorita a unor investitii chineze. Daca in momentul de fata firmele chineze cumpara, pe banda rulanta, in intregime sau partial, companii in lumea intreaga, inclusiv in tarile Occidentale, rar se dau atatea detalii. In general se tintesc, discret, companii cheie in industrii cheie, fiind vizat prioritar domeniul tehnologic sau energetic. Daca este vorba de preluare de concurenti, de cota de piata sau know how tehnologic, discutia ramane deschisa. Daca Romania este curtata la acest nivel trebuie sa se gandeasca bine, atat din perspectiva imediata cat si pe termen mediu si lung, ce isi doreste de la viata si de ce bani straini are nevoie. Intre o lipsa cronica de bani si o singura optiune externa, nu are de ales; in contextul existentei unor surse investitionale multiple (dar aici e nevoie de o ofensiva sustinuta pe pietele internationale), isi permite sa aleaga, strategic, sau, sa opteze, tactic, de dragul echilibrului bugetar al momentului.
In al doilea rand, jocul european extern se schimba: criza a dat unda verde, mai mult ca oricand, pragmatismului. Se joaca puternic pe Bruxelles, dar si, pentru tarile mari, pe relatia intre capitale nationale, fiecare incercand sa se plaseze ca interlocutorul favorit al puterii terte relevante (fie ea SUA, Rusia, China sau alta). Germania e in poll position, ajutata si de perceptia de putere nestavilita in gestionarea crizei zonei euro. Berlinul nu are dificultati in a crea perceptia ca Bruxellesul e mare parte al sau, decizional vorbind, chiar daca lucrurile nu stau mereu asa, majoritatile fiind schimbatoare. Merkel a facut acum o saptamana o vizita model la Beijing, in sensul celor de mai sus: a dat un semnal la nivel inalt de respect si cooperare (a venit cu jumatate din cabinet), a bifat contracte pentru oamenii de afaceri germani din delegatie si a obtinut continuarea sprijinului chinez in criza eurozonei. In schimb, a facut o concesie la capitolul comercial si a tacut la capitolul drepturile omului. Morala e simpla: China nu mai e subiect tabu, e un partener pragmatic in vremuri grele.
Unii vor spune ca e bine, altii ca e rau. Cert e ca, din perspectiva pragmatica, supravietuirea unui bloc economic prin creditare la momentul potrivit e mai importanta, in balanta, fata de iritarea sectoriala a unui partener economic prosper. Se poate sesiza astfel o diferenta considerabila fata de anii 2000: atunci erau probleme mari cu textilele chinezesti blocate prin porturi europene, cu Spania si Italia in avangarda flancului “protectionist”; acum aceleasi tari au deficite foarte mari si sunt tacute. E interesant totodata ca acum diferendele comerciale sunt la alt nivel, mai precis al energiei, prioritar regenerabile. Este dovada faptului ca Beijingul joaca tare in liga industriala acum, nu in cea manufacturiera -“razboiul sutienelor” e de ordinul trecutului.
Simbolic vorbind, vizita lui Merkel marcheaza un semnal european in sensul “hai sa fim prieteni si sa ne ajutam, dincolo de frictiuni”, fapt care pune in dificultate comisarul pentru comert in abordarea viitoare. Totodata, daca se merge pe viziunea pragmatica in materie comerciala, de ce nu s-ar aplica un regim similar la capitolul investitii… E greu de crezut ca tari cu deficite mari sau probleme de lichiditate, vor face nazuri, sau ca Bruxellesul va ridica mari probleme in contextul in care investitii chineze majore intra in paralel in mai multe tari. Suficiente state din Uniune au nevoie de bani si vor lansa privatizari. Romania se va confrunta cu o tentatie similara, chiar daca macro-economic sta mai bine ca alte tari. Important e sa se hotarasca repede ce vrea caci si rabdarea investitionala e limitata intr-un context european in care daca o tara te refuza, mergi in alta care iti deschide larg usile. Tot limitata in timp e poarta prieteniei istorice neconditionate, al treilea punct.
