Carnagiul din Siria continua la cote din ce in ce mai ridicate. Asta si pentru ca Rusia, mai ales, se opune oricaror sanctiuni ale comunitatii internationale impotriva regimului sirian, amenintand si utilizand dreptul sau de veto in Consiliul de Securitate al ONU.
Principala motivare a acestei atitudini – condamnata de intreaga comunitate internationala – este ca Rusia s-a simtit trasa pe sfoara in cazul Libiei, cu doi ani in urma. Atunci, ea a fost convinsa sa accepte un proiect de rezolutie initiat de Franta si Marea Britanie, in virtutea caruia fostul dicator libian, Gaddafi, a fost inlaturat de la putere, pierzand astfel un aliat cheie intr-o zona importanta.
De data aceasta, Rusia a decis sa spuna “niet” oricarei rezolutii de sanctionare a regimului sirian, celalalt aliat important in zona, blocand astfel sprijinul comunitatii internationale pentru sirienii deveniti victime ale represiunii conducerii actuale a Siriei.
Si care este diferenta? Doar numarul mult mai mare de victime, caci soarta presedintelui Asad este pecetluita demult. Dupa ultimele informatii, familia sa a plecat déjà spre Nord (in zona alawita a portului Latakia, baza navala ruseasca), iar luptele se desfasoara acum pe strazile capitalei … Rusia nu reuseste sa salveze regimul (il va putea salva pe Asad si familia sa, cel mult), iar costul uman al acestei incapatanari este déjà de ordinul zecilor de mii.
Cu catva timp in urma, in cadrul uneia din dezbaterile din Parlamentul European, am aratat ca, in asemenea situatii, exista un moment de cotitura, care, daca nu este sesizat oportun, poate conduce la pierderi inevitabile, caci este de asteptat ca sirienii sa isi aduca aminte cine l-a sprijinit pe Asad sa ii omoare cu zecile de mii … Iar Rusia va avea numai de pierdut.
Probabil ca asa se va si intampla, dar nu asta este chestiunea cea mai importanta. Tocmai am revenit in tara dintr-o vizita densa in Israel, efectuata cu cativa colegi din Subcomisia de Aparare a Parlamentului European, unde am discutat in detaliu, nu numai cu partea israeliana, ci si cu cea palestiniana.
Doua au fost concluziile cele mai importante ale acestor discutii: prima, ca situatia care va rezulta in urma inlaturarii regimului Asad va fi extrem de complexa si, deci, aproape imposibil de stapanit. Modelul libian, unde vedem cat de greu se incheaga lucrurile, este doar un indiciu a ceea ce se va intampla in Siria dupa inlaturarea regimului Asad. Dincolo de faptul ca opozitia nu este deloc inchegata, inregistram si tentative tot mai evidente de pozitionare cat mai buna pentru perioada post-conflict din partea unor actori externi, inclusiv organizatii teroriste.
A doua concluzie este ca, spre deosebire de Libia, Siria dispune de cantitati mult mai mari de armament modern, sofisticat chiar (rachete SCUD, de pilda), inclusiv armament chimic, inclus in categoria armelor de distrugere in masa. Tot acest armament va fi accesibil celor care, iata, incearca astazi sa se pozitioneze cat mai bine pentru perioada urmatoare.
Din pacate, ingemanarea celor doua concluzii ne conduce la scenariul cel mai rau evocat din 2001 incoace si anume: arme de distrugere in masa in mana teroristilor! Israelul a si anuntat ca, daca exista pericolul ca organizatii teroriste sa capete acces la stocurile de arme siriene, va fi nevoit sa intervina pentru a preveni acest lucru.
In general, specialistii israelieni cu care am discutat sunt mult mai sceptici decat noi, europenii, cu privire la rezultatul final al “Primaverii Arabe”. Acesta nu va fi un avans al democratiei, ci, mult mai probabil, o preluare a puterii in toate aceste state de miscarile islamiste, de tipul “Muslim Brotherhood”. (Un specialist israelian era de parere ca, dupa Siria, va veni randul Iordaniei …).
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
