Statele Unite raman deschise la un posibil dialog cu Coreea de Nord, care a decis sa nu-si execute pentru moment proiectul de lansare de rachete spre teritoriul american Guam, a declarat marti secretarul de stat american, informeaza AFP, potrivitAgerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Suntem mereu interesati de a gasi o cale spre dialog, dar depinde de el", a afirmat Rex Tillerson despre Kim Jong-un.

Liderul nord-coreean a declarat ca vrea "inca sa observe comportamentul idiot si stupid al yankeilor" inainte de eventuala lansare a rachetelor, a anuntat marti agentia oficiala de presa nord-coreeana KCNA. Daca ei "persista in actiunile lor iresponsabile si periculoase in Peninsula Coreea", Coreea de Nord va lua masurile care au fost "deja anuntate", a adaugat cu toate acestea agentia.

"Nu am niciun raspuns la deciziile sale pentru moment", a precizat seful diplomatiei americane, care a raspuns scurt la o intrebare a presei dupa ce a prezentat raportul anual al Statelor Unite privind libertatea religioasa in lume.

Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a declarat marti ca va pune in asteptare proiectul nord-coreean de atac cu rachete a insulei americane Guam din vestul Pacificului, dar a avertizat ca acest exercitiu extrem de provocator va merge mai departe, in cazul unor "actiuni iresponsabile" ale Washingtonului, scrie AFP.

Pentru unii analisti, comentariile liderului nord-coreean sunt o posibila cale de a dezamorsa criza alimentata de razboiul cuvintelor intre presedintele american Donald Trump si cel din Coreea de Nord.