Participarea la asociatii profesionale poate constitui un risc pentru o societate atunci cand nu se acorda suficienta atentie respectarii regulilor de concurenta. Consecintele acestei abordari sunt majore putand consta in angajamente asumate cu privire la comportamentul pe piata, amenzi semnificative, impact asupra reputatiei societatii sau chiar sanctiuni de natura penala.

Catalin Suliman, partener SchoenherrFoto: Schoenherr si Asociatii

Asociatiile profesionale sunt create in vederea realizarii in comun a unor scopuri de interes pentru membrii acestora. Activitatea asociatiei, este in stransa legatura cu scopul pe care aceasta doreste sa il atinga in exercitarea activitatii sale, toate fondurile, patrimoniul si expertiza membrilor fiind canalizate in vederea atingerii unor obiective comune.

Chiar daca asocierea in sine sau apartenenta la o asociatie nu reprezinta o incalcare a regulilor de concurenta, comportamentul asociatiei, precum si comportamentul membrilor cade sub sfera de aplicare a articolului 5 din Legea Concurentei si, dupa caz, a articolului 101 din Tratatul de functionare a Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, simpla asociere in cadrul unui organism profesional nu confera o protectie membrilor prin aceea ca i-ar exclude de la aplicarea regulilor de concurenta.

Cele mai multe profesii sau industrii specializate au asociatii care se intalnesc in mod regulat, organizeaza evenimente impreuna, stabilesc ghiduri de bune practica pentru industria respectiva, stabilesc standarde de calitate etc.

De asemenea, pentru o intreprindere, participarea in cadrul unei asociatii poate presupune incheierea de parteneriate de promovare in randul membrilor, prin intermediul asociatiei; participarea la evenimentele organizate de asociatie pentru membrii sai in scopul de relationare si promovare a propriilor interese sau oferirea de promotii comune cu alti membrii ai asociatiei sau prin intermedierea asociatiei in vederea promovarii unei anumite specializari sau competente speciala existente in randul membrilor asociatiei.

Toate aceste activitati pot avea un impact din punct de vedere concurential pentru ca, in realitate, ele reprezinta intelegeri orizontale sau verticale, incheiate intre diversi agenti economici activi pe aceeasi sau pe piete relevante diferite. Chiar daca pornesc de la un scop legitim, acela de a indeplini obiectivele propuse ale asociatiei, anumite comportament sau activitati pot fi deturnate si degenera in actiuni concertate ale membrilor - concurenti sau neconcurenti, cu impact anticoncurential pe una sau mai multe piete relevante.

Mai mult, stabilirea de reguli aplicabile pentru toti membrii asociatiei poate conduce la o incalcarea a regulilor de concurenta. Un exemplu la nivel european il gasim in sanctiunea de cinci milioane de Euro aplicata de catre Comisia Europeana Ordinului national al farmacistilor din Franta ("ONP") . In acest caz, ONP prin deciziile sale a impiedicat dezvoltarea unor intreprinderi pe piata si a luat decizii prin care a urmarit impunerea unor preturi minime in detrimentul spitalelor publice si a caselor de sanatate prin interzicerea unor reduceri mai mari de 10 % din preturile publice la serviciile de testare de laborator.

Consiliul Concurentei este, de asemenea, foarte atent la activitatea asociatiilor profesionale si daca prin intermediul acestora se ajunge la o restrictionare a concurentei pe piata. In ultima perioada avem o practica relativ bogata a autoritatii romane de concurenta in privinta unor asociatii profesionale, fie ca este vorba despre cazuri finalizate (e.g. Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania, Asociatia Importatorilor si Distribuitorilor de Medicamente, Asociatia Distribuitorilor de Medicamente din Romania, Asociatia Romana a Petrolului), fie de cazuri in curs de finalizare (e.g. Asociatiile de gestiune colectiva de deseuri sau Asociatia Patronala Romana din Industria Laptelui).

Riscurile pe care le atrage participarea la anumite discutii sau intelegeri in cadrul unor asociatii profesionale exista chiar si pentru societatile care au o cultura bogata in materie de concurenta pentru ca programele de conformare nu privesc in toate cazurile si constientizarea implicatiilor pe care le poate avea o aderare implicita la o decizie a asociatiei sau un demers comun privind anumite actiuni viitoare pe piata.

Pentru a reduce aceste riscuri societatile trebuie sa se aiba in vedere un set minim de reguli, dintre care mentionam (fara a dori o prezentare exhaustiva), urmatoarele:

- reprezentarea societatii in cadrul sedintelor asociatiei sa se faca de catre o persoana cu o pregatire minima in materie de concurenta;

- documentarea discutiilor din cadrul asociatiei in procese verbale care sa nu lase loc la interpretare;

- exprimarea clara a dorintei de disociere de anumite comportamente cu potential efect sau impact anticoncurential;

- abtinerea de la orice declaratii publice sau in cadrul asociatiei cu privire la strategii viitoare, politici comerciale sau de pret ori planuri de investitii;

- evitarea fara o analiza atenta din punct de vedere a regulilor de concurenta a oricarei pozitii sau actiuni care ar limita libertatea de actiune pe piata a membrilor unei asociatii;

- ori de cate ori exista situatii de dubiu sau sensibile din punct de vedere concurential este de preferat solicitarea asistentei din partea unui specialist inainte de orice punere in aplicare / acord cu privire la respectivul comportament.

Nu in ultimul rand, ridicarea gradului de cunoastere a regulilor de concurenta la nivelul persoanelor de conducere si cu pozitii de reprezentare din cadrul asociatiilor este o necesitate, indiferent de pozitia asociatiei sau a membrilor acesteia pe piata sau pietele relevante. De cele mai multe ori, in cadrul discutiilor sau deciziilor asociatiilor se pot ascunde, fara o intentie, anumite comportamente care reprezinta incalcari grave de concurenta sanctionabile indiferent de cifra de afaceri a partilor implicate. Cu titlu de exemplu, decizii cu privire la mentinerea unui anumit nivel minim de tarifare sau a determinarii unui nivel unic de pret de catre membrii unei asociatii sau decizii cu privire la partajarea teritoriului in care opereaza fiecare membru parte la intelegere constituie astfel de incalcari grave.

Un alt aspect deosebit de important este acela al asocierii tacite cu o anumita practica anticoncurentiala. O societate care a participat la o anumita sedinta a asociatiei sau a aflat de o decizie a asociatiei risca sa fie considerata parte la comportamentul anticoncurential in masura in care nu se disociaza expres de acesta. In foarte multe ocazii, membrii asociatiei care nu sunt interesati de un anumit aspect inteleg sa il ignore fara a lua o pozitie expresa ajungand la extrem in situatia de a fi parte intr-o investigatie a autoritatii de concurenta.