Black Friday de Romania - O zi controversata care atrage insa multa lume - Istorie, frustrare, agitatie si cateva bucurii

de Vlad Barza     HotNews.ro
Vineri, 18 noiembrie 2016, 8:39 Actualitate | Black Friday 2016

Black Friday
Foto: pixabay.com
Black Friday a ajuns la a sasea editie in Romania,, dovada fiind si faptul ca multe companii au raportat reduceri record. Nu au lipsit insa nici momentele cu site-uri "picate" si nici oamenii nemultumiti ca stocurile pentru produsele cele mai interesante s-au epuizat in cateva minute. Cert e ca si de acest Black Friday romanii au cumparat lingo-uri de aur, masini, genti de peste 5.000 de lei si laptop-uri de peste 10.000 de lei/bucata. HotNews.ro a transmis LIVE TEXT cele mai importante momente si anunturi ale zilei de Black Friday, iar mai jos puteti citi si o istorie a fenomenului in Romania.

Citeste stirile despre Black Friday
in sectiunea dedicata acestui eveniment pe HotNews

UPDATE 13:  Pana la ora 22.30 eMAG vanduse 1,03 milioane de produse in valoare de 288 milioane lei. Curierii vor avea zile grele fiindca vor fi de livrat 900.000 de produse. Alte 90.000 de produse vor fi ridicate din showroom de catre clienti, iar 41.000 vor fi ridicate din oficiile postale.
UPDATE 12:
Fashion Days spune ca pana la ora 14.00 s-au vandut haine si incaltari in valoare totala de 14 milioane lei, dublu fata de anul trecut. Cosul de cumparaturi al barbatilor l-a egalat pe cel al femeilor, iar cel mai ieftin produs a fost o pereche de sosete Puma, iar cel mai scump, o geanta Prada de 6.500 lei. Cea mai mare comanda a fost de 8.000 de lei si a venit de la o clienta din Ilfov, care a adaugat 10 produse in cos.
PC Garage a primit 15.000 de comenzi pana la ora 12.00, valoarea totala fiind de 12,5 milioane lei, cu 20% peste 2015. Cel mai scump produs vandut a fost un laptop de gaming de 10.000 lei, iar imediat dupa ora 0, cand s-a deschis promotia, pe site au fost simultan 14.000 de clienti.
EvoMAG spune ca pana la ora 17.00 a primit 10.000 de comenzi, iar valoarea medii a comenzi a fost neasteptat de mare: 850 de lei, cu 70% mai mult decat acum un an.
UPFATE 11:
eMAg a vandut de 215 milioane lei pana la ora 16.00. Au fost comandate in total 733.00 de produse, din care 50.000 TV-uri si telefoane mobile. 26% dintre comenzi au fost achitate cu cardul.
Magazinul de haine si incaltaminte FashionUp a primit pana la ora 12.00 un total de 6.000 de comenzi in valoare de un milion de lei. Cosul mediu de cumparaturi a fost de 288 lei, cea mai mare comanda a fost de 4.000 de lei, iar cel mai vandut articol a fost paltonul
Kamikaze a facut o gluma legata de o tema la moda: DNA: Coadă la DNA de Black Friday. S-au băgat pedepse reduse
UPDATE 10:
F64 spune ca in primele 12 ore ale ziilei a primit 6.600 de coemnzi in valoare totala de 9 milioane lei, ceea ce inseamna cu 20% mai mult decat in 2015. Cel mai scump produs cumparat, a fost un obiectiv foto Nikon 200mm f/2.0, la pret de 17.000 lei, redus de la 26.500 lei. Compania spune ca ponderea platii cu cardul a fost de 37%, mult peste media pietei.
EvoMAG spune ca pana la ora 13.00 s-a epuizat 35% din stocul de produse aflate la promotie, numarul de comenzi fiind de 8.000.
UPDATE 9: Unele magazine spun ca suplimenteaza ofertele Black Friday, in incercarea de a tine oamenii pe site.
PayU spune ca valoarea tranzactiilor procesate de companie intre orele 0 si 11.30 a fost de 36,5 milioane lei, ceea ce inseamna 75% din intreaga zi de Black Friday a anului trecut.
eMAG spune ca a vandut de 168 milioane lei pana la ora 12.00, adica un total de 540.000 de produse. S-au vandut si 10 kg de lingouri si monede de aur.
Kamikaze a facut o gluma despre (mult prea) desele intarzieri de pe calea ferata: CFR, oferta speciala de Black Friday: intarzieri cu 20% mai mici!
UPDATE 8:
ZeList a creat o pagina-agregator care afiseaza in timp real ce se posteaza despre BF in presa, retele sociale, YouTube si blog-uri.
UPDATE 7.
Fashion Days spune ca a primit pana la ora 9.00 un total de 100.000 de comenzi in valoare totala de 10 milioane lei. Cel mai scump produs cumparat: un geanta Prada de 5.800 lei.
Datele PayU arata ca s-au procesat aproape 24.000 de tranzactii pana la ora 9.36, in timp ce intr-o zi normala PayU proceseaza 20.000 de tranzactii (in 24 de ore). Intre orele 7 si 8 au fost procesate peste 3.900 de tranzactii, iar intre 8 si 9, de trei ori mai multe. Cosul mediu de cumparaturi a fost de 800 de lei, iar trei sfgerturi dintre tranzactii au fost pentru produse IT&C.
Pe pagina de Facebook a eMAG multi s0au plans ca n-au putut finaliza comanda sau ca nu stiu daca s-a inregistrat comanda. Altii s-au plans ca produsele atragatoare s-au terminat extrem de repede.
UPDATE 6
: La ora 10.00 site-ul elefant.ro avea ceva probleme, in timp ce Quickmobile se incarca mai greu. Restul functionau, dar procentele afisate ca fiind reduceri erau mult mai mici ca la inceputul campaniei. eMAG van\duse pste 300.000 de produse in valoare totala de 160 milioane lei. Cel mai scump produs vandut pe platforma a fost o masina de baza multifunctionala pentru maturat si aspirat stradal, in valoare de 94.200 euro.
UPDATE 5: Autovit.ro si-a anuntat oferta de Black Friday, fiind negociate cu dealerii reduceri pentru 53 de masini. Printre cele mai extravagante reduceri se nunara una de 22.400 euro la SUV-ul Bentley Bentayga care costa 467.000 euro. Si un Ferrari California este la reducere, de la 136.800 euro, la sub 120.000 euro...
EvoMAG a anuntat ca pana la ora 9.00 au intrat pe site peste 200.000 de vizitatori unici, 35% din trafic fiind de pe mobil. Au fost 5.000 de comenzi, iar compania spune ca a demarat procedura de livrare pentru 1.000.
UPDATE 4
La ora 9.00 toate site-urile mari erau functionale. Date transimise de procesatorul de plati PayU arata ca numarul de tranzactii pe paltforma a fost de 500/minut, in timp ce in minutuld e aur in 2015 au fost 200. Cosul mediu a fost de 774 lei, crestere de 22% fata de Black Friday 2015. Utilizatorii scriu pe Facebook ca ofertele pentru cele mai interesante telefoane s-au epuizat. Si Storia, site-ul de imobiliare deschis recent de grupul Naspers si-a anuntat ofertele de Black Friday, promitand reduceri de pana la 27% cu o valoare totala de 1,7 milioane euro.
Si TimesNewRoman a avut o contributie umoristica la fenomenul BF, printr-un articol: Cetatenii din Drumul Taberei abia asteapta Black Friday. Poate de data asta prind si ei metrou pe net.
PayU: Cea mai mare tranzactie inregistrata pana la ora 8:00 ￯ 143.000 lei
UPDATE 3
: La o trecere in revista, la ora 8.00 site-urile electro-IT importante functionau, cu exceptia eMAG (desktop si aplicatie). eMAG este cel mai cautat site de Black Friday, compania estimand ca va vinde 800.000 de produse in valoare de 250 milioane lei. La 8.05 eMAG si-a revenit si pare sa nu mai aiba probleme. La 8.45 peste 170.000 de persoane comandasera de la eMAG, sase comenzi fiind pentru bijuterii cu diamante.
UPDATE 2: eMAG a inceput la 6.55, iar intr-un sfert de ora se vandusera 15.000 de produse, din care 2.600 de telefoane. Site-ul a picat dupa 7.10 si si-a revenit la 7.20. Simulatan erau 360.000 de useri pe site la 7.11 si 452.000 la 7.23. La 7.28 site-ul era nefunctional si nu si-a revenit timp de peste jumatate de ora. eMAG a explicat pe Facebook ca serverele au fost suprasolicitate.
UPDATE 1: Mai multe site-uri au inceput la miezul noptii: F64, Quickmobile, Evomag. Spre ora 0.30 site-ul Quickmobile a mers foarte greu, iar spre ora 0.45 o buna parte dintre telefoanele cu reduceri substantiale nu mai erau in stoc.
  •  Te invitam sa povestesti experientele de Black Friday 2016.
Black Friday, un concept atragator prntru romani

Black Friday, marea zi a reducerilor, a inceput timid in Romania in 2011 si a crescut enorm in 2013, 2014 si 2015. La fel s-au inmultit si controversele si nemultumirile, pe internet aparand in fiecare an print screen-uri cu preturi care nu scadeau cat de mult promitea comerciantul. Mai jos puteti citi despre istoria fenomenului si despre adaptarea lui la Romania, ceea ce a insemnat ca "Vinerea" Neaagra nu e o intr-o singura zi si nici macar intr-o perioada previzibila.

Noua, romanilor, ne plac mult reducerile, ne place ideea ca putem cumpara ceva la un pret ce ne pare extrem de mic. De Black Friday ies la shopping multi oameni care nu au nevoie de produsul X sau Y, insa reducerea era prea tentanta. Companiile vand tot mai mult si ideile de marketing sunt tot mai nebunesti.

De Vinerea Neagra se cumpara mai ales electronice si electrocasnice si aici marea problema tine de faptul ca marii comercianti au multe campanii de reducere pe parcursul anului. Preturile produselor se schimba de multe ori de-a lungul anului si sunt imposibil de monitorizat, astfel ca este greu de verificat daca de Black Friday produsul chiar este la cel mai mic pret.

De la an la an campaniile de Black Friday sunt tot mai lungi, unele companii alegand sa le inceapa la 1 noiembrie, sau chiar in a doua jumatate a lui octombrie. In plus, daca acum trei ani parea o mare surpriza ca retailerii electro-IT sa aiba in oferta si autoturisme, acum tot mai multi au in oferta masini (practic cupoane de reducere negociate cu dealerii auto).

Volumul de pachete livrate creste de la an la an si marea intrebare este daca in acest an pot face fata companiile de curierat. Unii comercianti promit ca pachetele vor ajunge la aproape toti in doua-trei zile, altii spun ca va dura maxim cinci - sapte zile, iar eMAG a dat termenul de 28 noiembrie.

Cleintii care au avut experiente negative cu companiile de curierat aleg sa-si ridice produsele din showroom-uri sau de la punctele speciale de ridicare (de ex eMAG are parteneriat cu Posta Romana, elefant.ro are cateva puncte de pick-up in Bucuresti)


Scurt istoric al fenomenului de shopping si marketing in Romania

2011

Black Friday a ajuns la a sasea editie in Romania si "sarbatoarea reducerilor" s-a diversificat dincolo de orice inchipuire  Conceptul a fost pentru prima oara vizibil in tara in 2011 cand insa desfasurarea a fost dezlanata, nu a existat o strategie clara si doar cateva magazine online au fost "pe faza" (in frunte cu eMAG), Practic, unele magazine online pur si simplu au pus un banner negru vineri dimineata si au scazut cateva preturi, vazand ca rivalii desfasoara o campanie de Vinerea Neagra, A fost un Black Friday timid, practic doar o incercare.

2012

Lucrurile au stat cu totul altfel in 2012 cand s-a comunicat masiv pe tema "sarbatorii reducerilor". Mai mult decat atat, Black Friday s-a extins in multe domenii din afara electro-IT-ului, exemple fiind biletele la concerte, incaltamintea, anvelopele, parfumurile, imobiliarele, mobila, accesoriile de baie si multe altele. Multe site-uri au "picat", coletele au ajuns si dupa mai bine de 20 de zile, insa au existat si multi oameni care si-au luat produse care i-au multumit.

2013

In 2013 Black Friday a fost intens pregatit si se poate spune ca a fost cea mai reusita editie de pana acum. Pentru prima oara s-a petrecut in doua "valuri": unul pe 21 noiembrie, altul pe 28 noiembrie, o serie de magazine anuntand un Black Week care tinea opt zile intre aceste date. Marea schimbare a venit fiindca o serie de magazine online, incepand cu Evomag care a anuntat printre primii, dar mai ales eMAG, cel mai influent retailer online, au decis sa devanseze Vinerea Neagra cu o saptamana.

De ce au "furat" startul? Pentru ca dupa 29 urma Sfantul Andrei si Ziua nationala, multi clienti plecau in mini-vacante si nu ar mai fi cumparat, mai ales ca o parte si-au luat liber si luni 2 decembrie. In plus, fiind multe comenzi, era posibil ca unele sa nu fie livrate pana la Mos Nicolae. Site-urile au avut mult mai putine probleme, picand mult mai rar, dovada ca s-a investit in partea de IT.

Tot in 2013 marketingul a atins noi culmi, unele magazine alegand sa vanda de Vinerea Neagra produse excentrice care nu au legatura cu specificul acelor companii. Spre exemplu, eMAG a avut autoturisme pe site si a si publicat un film in care o masina era pusa intr-o uriasa cutie, ca si cand ar fi fost orice alt tip de produs. Si retailerul DOMO a vandut autoturisme si motociclete.

2014

Si la editia din 2014 lumea s-a imbulzit in magazine, atat in cele fizice, cat si pe cele online. Au fost insa multi cei care s-au plans ca ofertele cu adevarat bune s-au terminat in prima ora. Magazinele electro-IT erau pline incepand cu orele 6-7.00, iar in reportajele TV au fost intervievati oameni care nu venisera cu un plan anume, ci au cumparat ce le-a cazut la mana, fara a stii macar daca produsele erau cu adevarat la discount.

Marketingul a fost extins la maxim si au anuntat Black Friday magazine din majoritatea domeniilor, insa sarbatoarea dura la foarte putine magazine doar o zi, ci in majoritatea locurilor era prelungita trei zile. Au fost si campanii care se refereau la o intreaga Saptamana Neagra" (Black Week).

In acest context nu e de mirare ca site-uri cu profil crestin-ortodox au deplans consumerismul excesiv si faptul ca oamenii uita cu totul de "cele sfinte" cand se ingramadesc in magazine.

2015

Un studiu Millward Brown arata ca, de la an la an, tot mai multi romani aud de Black Friday si tot mai multi au de gand sa cumpere ceva. 11 milioane de romani au auzt de Black Friday si peste 6 milioane spun ca vor sa cumpere ceva. Si un studiu al Netopia mobilPay arata ca romanii sunt dispusi sa cheltuiasca mai muit de Black Friday.

Aceste tendinte sunt reflectate si in asteptarile celui mai mare retailer din piata, eMAG, care estimeaza ca va vinde de peste 205 milioane lei, cu 40 mil. peste valoarea de anul trecut. Si numarul de produse pe care compania il va livra va creste, de la 500.000, la peste 650.000.

In domeniul electro-IT toate marile magazine s-au pregatit de luni bune, au stocuri si promit oferte ce ajung si la 80-85% reducere. Un numar extrem de mic de produse vor avea un astfel de discount, mdia fiind pe undeva pe la 25-30%.

2015


In a fost o situatie speciala si s-a comunicat ceva mai putin, dat fiind contextul creat de tragedia din Colectiv si chiar si de atentatele de la Paris.

Vanzarile au crescut si tot mai multe magazine au intrat in joc. S-au inmultit campaniile de Black Friday pe parcursul anului, a existat si unul de vara, dar si diverse campanii apropiate ca denumire de Black Friday.

Surpiza celor de la eMAG a fost ca au vandut lingouri si monede de aur, tot mai multe site-uri au avut si autoturisme la vanzare si unele site-uri au promis reduceri total nerealiste de 95%.

La produsele cu adevarat atractive reducerile au fost de 10-20% si stocurile au fost mici, multi plangandu-se ca nu au apucat sa puna produsul in cosul virtual si deja figura ca fiind epuizat.

Insa fata de alti ani stocurile cu gadget-uri cu preturi bune - smartphone, smartwatch-uri, au fost ceva mai mari si multi au scris ca au reusit sa-si cumpere, insa in primele minute dupa ibecepera promotiilor.

Black Friday romanizat - uimitor de fragmentat

In tarile de traditie Black Friday tine o singura zi, insa in Romania s-a ajuns la un specific local, iar Vinerea Neagra a comertului a venit in mai multe valuri in Romania. Unele companii au tinut un Black Friday in primavara, dar si unul in august. mai recent a existat Early Black Friday la final de octombrie dar si Black Friday-uri prin noiembrie. Nu este folosit mereu numele de Black Friday, insa exista variante asemanatoare.

Ideea de Black Friday este folosita mult prea des si, daca lucrurile continua asa si in urmatorii ani, cumparatorilor nu li se va mai parea "cool" Black Friday-ul propriu-zis, de la final de noiembrie.

Ultimul trimestru este in mod traditional cel mai bun pentru retailerii electro-IT, contand atat luna decembrie, cu ale sale cadouri, cat si Black Friday de la care multe companii asteapta vanzari cat doua sau trei luni medii. Practic, vanzarile electro-IT sunt in ultimul trimestru aproape duble decat in alte trimestre. Insa conceptul de Black Friday nu mai este folosit doar pentru elecronice si electrocasnice, ci in aproape toate domeniile, de la asigurari la saloane de infrumusetare si de la topografie si vanzari de piatra pentru constructii, pana la alimente.

Cat de mult conteaza componenta emotionala in faptul ca oamenii cumpara? Cu siguranta foarte mult, mai ales cand langa un produs se gaseste si steluta sau "eticheta" care arata o reducere mare. Unii isi cumpara produse pe care le urmaresc de saptamani bune si vaneaza pretul cel mai mic, iar altii cumpara sub impulsul momentului si isi iau chiar si lucruri de care (poate) nu au nevoie.

Cert e ca pentru un Black Friday eficient e nevoie de pregatire din timp, atat pentru magazine, cat si pentru clienti. Magazinele incep chiar si cu zece luni inainte negocierile cu furnizorii pentru alegerea produselor care vor intra si mai ales pentru reduceri. Apoi trebuie investit si in infrastructura IT pentru ca site-urile sa nu cada, iar aici e nevoie de sume intre cateva mii de euro pentru magazinele mici si milioane de euro pentru cele mai mari companii din piata. (eMAG spune ca in 2016 a investit doua milioane euro in infrastructura IT)

Si clientii trebuie sa se pregateasca din timp si cam cu doua-trei luni inainte sa-si faca o lista clara cu ce produse vor (marca si model) si sa noteze preturile si evident variatiile lor. Astfel, cu o mica pregatire ajungeti sa va cumparati exact ce va doriti si mai ales nu picati in capcana reducerilor false (existand cu siguranta cazuri in care produsul e scumpit cu ceva timp inainte de Black Friday.

Desi este obositor, daca va doriti cu adevarat un anumit produs merita sa intrati des sa vedeti evolutiile preturilor sale in octombrie si noiembrie pe mai multe site-uri si sa le notati. Cand vine Black Friday veti putea fi pregatiti si veti avea ce compara.

Falsele reduceri sunt inca prezente si in fiecare an au aparut numeroase "print-screen-uri" ca dovada. Magazinele spun ca nu fac asta fiindca si-ar strica imaginea. Preturile variaza fiindca exista pentru fecare produs diverse perioade de promotie si dupa incheierea promotiei preturile revin la nivelul dinainte.

Este cert ca exista foarte multe reduceri cu adevarat excelente, dovada fiind si numarul mare de oameni care izbutesc sa isi cumpere produse reduse uimitor de mult.

Cat de mari sunt reducerile? Unele magazine promit si peste 90%, insa la asa procent aproape sigur e vorba de produse din game mai vechi care "zac" de ceva timp pe stoc. E de asteptat ca in medie reducerile sa fie de 25-40%, iar la produse foarte foarte cautate - precum cele mai noi smartphone-uri - sa fie de 5-10%.

Cititorii scriau anii trecuti, in comentarii postate la articole despre Vinerea Neagra, ca lucrurile nu stau chiar asa roz cum ar arata procentele generoase prezentate ca reduceri. Oamenii scriau ca la unele produse reducerile erau artificiale fiindca trei saptamani inainte preturile fusesera crescute, iar apoi in Vinerea Neagra ele au fost reduse, adaugandu-se si banner-ul cu reducere.

Apoi unele reduceri sunt nerealiste, comunicatele de presa afirmand ca se "ofera" reduceri de pana la 95%!. scotand in fata astfel de procente ajungi sa te intrebi daca nu cumva magazinul va da clientului bani ca sa cumpere produsul.

In anii trecuti multi s-au plans ca produsul le-a sosit chiar si dupa doua sau trei saptamani sau chiar mai mult, insa in 2014 si 2015 lucrurile au mers ceva mai bine fiindca multe companii si-au facut strategii clare impreuna cu companiile de curierat, stiind ca e o ocazie ideala sa vanda bine. In 2016 majoritatea companiilor promit ca produsele vor ajunge pana in 25-28 noiembrie.

Cert e insa ca cine cauta si se documenteaza are mari sanse sa cumpere produsul dorit cu reducere mare, insa cu conditia sa fie pe internet cat mai devreme in noapte, fiindca pana la 8, 9 dimineata e de asteptat ca produsele cele mai interesante sa se fi vandut.


Citeste mai multe despre   









17029 vizualizari
  • +2 (2 voturi)    
    ziua cand (Vineri, 18 noiembrie 2016, 9:19)

    Toni_Romania [utilizator]

    Ziua cand sunt reduceri la lucrurile ieftine.
    • +9 (9 voturi)    
      evomag samsung galaxy s6 edge (Vineri, 18 noiembrie 2016, 10:16)

      GeorgeT [utilizator] i-a raspuns lui Toni_Romania

      Evomag samsung galaxy s6 edge 2159 lei= *480Euro*.

      Am cumparat acelasi telefon in aeroportul din Roma cu *435Euro* ....
      • +6 (6 voturi)    
        am luat acum 5-6 luni... (Vineri, 18 noiembrie 2016, 11:00)

        liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui GeorgeT

        RAM si SSD... vreo 600...
        acum erau 700 si ceva la reducere... SSD cu 50 lei mai scump la oferta de black friday.. .ramu cu restu :D
        si aici ma refer fix la acelasi magazin :D
  • +18 (18 voturi)    
    eMag si pisica neagra (Vineri, 18 noiembrie 2016, 9:36)

    Colebil Clinton [utilizator]

    Meseriasii astia au inlocuit pagina de eroare cu o pagina cu pisica neagra privind la stele. Asta ca sa nu mai intelegi nimic din ce faci pe site-ul lor. Pui in cos, pisica neagra, mergi la casa, pisica neagra, vrei sa platesti, pisica neagra, te loghezi, pisica neagra, te deloghezi, pisica neagra. Vrei sa cumperi dar nu poti sa platesti online, anulezi comanda dar nu o poti relua pentru ca iti spune ca ai plasat-o deja, nu poti goli cosul, platesti dar nu ai confirmarea platii iar comanda nu iti apare in lista. In plus, dupa ce, in sfarsit, am plasat comanda si am platit-o apar "in stoc" produse pe care le aveam in lista de favorite si care in urma cu 15 minute figurau ca "nu mai fac parte din oferta emag". Vreau sa anulez comanda insa ia-o de unde nu-i: nici in cont, nici pe email. Pe email imi apare prima comanda pe care nu am reusit sa o platesc. Ce mai, profesionalism suta la suta.
    • +12 (12 voturi)    
      rusine emag! (Vineri, 18 noiembrie 2016, 9:56)

      rov [utilizator] i-a raspuns lui Colebil Clinton

      mult zgomot, reduceri adevarate putine, site dezastru.
    • +2 (2 voturi)    
      Dpdv tehnic Emag a fost un dezastru (Vineri, 18 noiembrie 2016, 22:31)

      banel [utilizator] i-a raspuns lui Colebil Clinton

      Site-ul ba mergea, ba nu mergea. Una dintre comenzi a crapat inainte de plata cu cardul si asa a ramas...intr-o stare ca nu stiai daca e confirmata sau nu. Pe seara au confirmat-o dar pretul era cu 200 ron mai mare...eroare tehnica cica.Oricum, dupa lungi discutii si incercari, am reusit plata cu speranta ca voi recupera diferenta de 200 ron.
  • +8 (10 voturi)    
    mda... (Vineri, 18 noiembrie 2016, 10:28)

    liviu_ [utilizator]

    cateva reduceri de 2 lei...
    cateva siteuri care merg din 2 in 2
    marjoritatea produselor care chiar merita cumparate "Stoc epuizat" by default!
    multe produse scumpite inainte si "reducerea" e acelasi pret, uneori mai mare...
    ce sa zic... o gluma proasta!

    welcome to black friday romania!
    • 0 (6 voturi)    
      mda (Vineri, 18 noiembrie 2016, 12:37)

      SoulSearcher [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      eu cred ca nu stii ce inseamna black friday...

      sa stai si sa vanezi ofertele bune, nu sa fie de toate pentru toti :))))))))))

      socialismul asta a ucis totul in romania, "sa fie de toate pentru toti"
  • +4 (4 voturi)    
    PS: (Vineri, 18 noiembrie 2016, 10:32)

    liviu_ [utilizator]

    altex si mediagalaxy (care-s cam acelasi lucru)
    un memory stick (pe ambele siteuri)... bag "Adauga in cos"... nimic... dau sa vad cosu... nu a adaugat nimic (dupa 15 min de incercari in care nu mergea siteu)...

    ce sa zic... ofertele astea merg din rau in mai rau...
    • +1 (1 vot)    
      intr-un final am reusit... (Vineri, 18 noiembrie 2016, 10:59)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      nu mi-a luat decat 30-40 de minute si muuuuuulte refreshuri :D
  • -2 (12 voturi)    
    Programatori slabi (Vineri, 18 noiembrie 2016, 10:40)

    vlad.pe [utilizator]

    Site-urile pica din cauza programatorilor slabi care au facut site-ul, programatori care au terminat facultatea cu 5 Amin!, au citit un tutorial de PHP si cer 2.000 Euro salariu pentru ca asta e prețul pieței.
    • +4 (10 voturi)    
      mda (Vineri, 18 noiembrie 2016, 12:39)

      SoulSearcher [utilizator] i-a raspuns lui vlad.pe

      ce vina are programatorul cu load-ul serverului care iti serveste sesiunea http ?

      s-a bagat si nea ion in seama, a auzit el de cuvantul "programatori" si a zis sa-l foloseasca si el intr-o propozitie :))))))))))))

      lasa ca la tine vine blec fridei la alegeri, cand va da nenea dragnea galetile alea psd cu ulei si zahar

      nu mai pierde timpul pe net, ca nu-i de tine :DD
      • +2 (2 voturi)    
        ete fleosc... (Vineri, 18 noiembrie 2016, 14:43)

        ismail paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui SoulSearcher

        Ei, hai.. sesiunea aia http are si o parte in care asteapta executia scriptului scris de programator, mai bine (eficient) sau mai prost.

        Bineinteles ca nea' Caisa s-a bagat si el fara sa aiba habar, probabil e si el "programator" si e frustrat pe aia care-i fura mancarea de la gura.
        • +1 (5 voturi)    
          mda (Vineri, 18 noiembrie 2016, 16:34)

          SoulSearcher [utilizator] i-a raspuns lui ismail paine de circ

          eu nu sunt programator, ci administrator de system, si intr-adevar conteaza si cum e scris scriptul, dar am pretentia sa cred ca emagu` are programatori buni...

          in mare parte e vorba de load-ul firmei de hosting, sau poate au ei acolo serverele lor, cine stie :)

          oricum m-am amuzat teribil, de genul:

          <p style="funny:1;">hihihihihi</p>
          • 0 (0 voturi)    
            Nu bre... (Vineri, 18 noiembrie 2016, 23:14)

            ismail paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui SoulSearcher

            Nu ma refeream la tine, ci la nea caisa ala care a postat.

            Cum spui ca emag are cei mai buni programatori, asa putem avea pretentia ca are "si cele mai bune servere". Parca erau hostati la hostway, nu mai stiu acum. Oricum, sa ne amintim acum cativa ani cand le cadeau serverele cu orele, de blackfriday, de la load prea mare. Nu prea aveau nici programatori si nici sys admini prea priceputi, acum sa recunoastem ca sunt decenti.
    • +2 (2 voturi)    
      Eu zic ca e problema... (Vineri, 18 noiembrie 2016, 12:59)

      ismail paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui vlad.pe

      alora de la intel care au facut procesoarele asa slabe :(

      /sarcasm
  • +3 (7 voturi)    
    Black Friday ... (Vineri, 18 noiembrie 2016, 10:44)

    Lally [utilizator]

    ... o sa fie saptamina viitoare, pentru ca ... Thanksgiving Day e tot atuncea.

    saptamina asta e o sesiune de reduceri care nu are nici o legatura istorica cu B.F.
    • 0 (0 voturi)    
      Ba are (Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, 21:57)

      fLoreign [utilizator] i-a raspuns lui Lally

      Asta e vinerea neagra lasata din mosi-stramosi, inca de la Traian si Decebal.
  • +5 (5 voturi)    
    deviza (Vineri, 18 noiembrie 2016, 10:51)

    Toni_Romania [utilizator]

    "All schtifts must be sold" :-)
  • +2 (2 voturi)    
    Un MARE FÂSS... (Vineri, 18 noiembrie 2016, 11:02)

    Olyx [utilizator]

    Black Friday la EMAG...Site-ul a fost mai mult cazut decat in picioare...oferta slaba...produsele cu reducere substantiala au disparut imediat (!) ...
  • 0 (2 voturi)    
    DA, DA (Vineri, 18 noiembrie 2016, 12:57)

    ismail paine de circ [utilizator]

    Am verificat preturile produselor cumparate de blackfriday-ul trecut. Sunt in general cu 15-20% mai mari acum.
  • +1 (5 voturi)    
    BF nu exista (Vineri, 18 noiembrie 2016, 14:14)

    Ceom [utilizator]

    Asa cum nu exista Mos Craciun, nu exista nici BF. Este doar o mare campanie de marketing: http://ceom.ro/2016/11/09/eu-sunt-un-grinch-al-black-friday-ului/
  • +5 (7 voturi)    
    Banca Transilvania picata (Vineri, 18 noiembrie 2016, 14:33)

    brinco218 [utilizator]

    De la ora 10 aplicatiile de Internet/mobil Banking nu mai functioneaza si nu se pot face cumparaturi onlne ce depasesc 70% din soldul contului curent.

    Am in cont 7.500 si o comanda de 6.800 si nu poate fi procesata din cauza avariei din sistemul lor informatic. Dezamagit.
  • -1 (1 vot)    
    curierat slab dezvoltat (Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, 6:40)

    ancamihaela77 [utilizator]

    PACAT CA FIRMELE DE curierat nu pot tine pasul cu dezvoltarea on line-ului. Chiar sunt curioasa in cat timp imi vor veni comenzile facute
  • 0 (0 voturi)    
    Black Year (Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, 8:11)

    feisbuk [utilizator]

    Pai o tin astia cu promotiile de la inceputul anului, asa ca nu stiu cine mai pune botul la prostiile lor.

    Singura perioada de reduceri, in care se pot gasi si lucruri interesante este Black February, mai exact prima jumatate din februarie, cand e foamea mare, furnizorii trebuie platiti iar incasarile de Craciun s-au cam epuizat.
  • -3 (3 voturi)    
    Black Friday (Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, 16:54)

    Clau321 [utilizator]

    Pe www.starshiners.ro/black-friday/ inca mai sunt reduceri multe (si bune trebuie sa recunosc) la haine de dama. Nebuna de prietena mea si-a luat o gramada de haine de acolo, nu stiu unde o sa le mai puna ca e plin sifonierul..


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică