Specialistii in securitate cibernetica ai Bitdefender avertizeaza asupra tentativelor de frauda pe care raufacatorii le opereaza in perioada de Black Friday, eveniment organizat in Romania in 18 noiembrie. Vectorul de atac principal folosit in timpul acestor actiuni comerciale este tintirea potentialilor clienti cu e-mail-uri care promit chilipiruri. Bitdefender vine cu o serie de sfaturi care pot reduce la minim neplacerile.

Infractorii cibernetici isi sporesc sansele de succes ale tentativelor de inselaciune prin tintirea potentialelor victime cu mesaje care prezinta produse cu reduceri substantiale, ceea ce determina anumiti utilizatori sa incerce sa le cumpere, ignorand aspecte precum reputatia comerciantului sau siguranta tranzactiei.

"Fata de campaniile de Black Friday organizate in alte tari, ofertele derulate in Romania pe toata durata anului calendaristic fac ca riscul la care se expun utilizatorii prin tentative de phishing sa fie constant. In acest context, folosirea unei solutii de securitate poate face diferenta intre accesarea unor site-uri periculoase care colecteaza parole sau date de pe card si navigarea in siguranta", spune Bogdan Botezatu, specialist in securitate cibernetica din Bitdefender.

Iata recomandarile Bitdefender pentru a evita orice neplaceri:

1. Identificati si ignorati mesajele de phishing. Escrocii folosesc cupoane de reduceri pentru a ademeni utilizatorii mai putin vigilenti. Acestia atrag utilizatorii cu pagini de shopping false si ii pacalesc sa divulge detalii de card in schimbul unor produse care nu vor ajunge niciodata la ei.

2. Nu cumparati produse promovate prin e-mail-uri nesolicitate. Verificati legitimitatea unui magazin online pe forumuri, printr-o simpla cautare in motoarele de cautare. Invatati din experienta altora.

3. Alegeti doar magazine online cu certificate SSL astfel incat sa le puteti confirma identitatea. O adresa ce incepe cu HTTPS si un lacatel indica faptul ca sunteti pe o pagina securizata, dar magazinele online respectabile furnizeaza si informatii legate de identitate impreuna cu certificatul SSL.

4. Nu divulgati codul PIN in locul codului CVV (Card Verification Value). Acesta din urma este un numar de trei cifre scris pe spatele cardului de credit sau de debit. Majoritatea comerciantilor online il solicita pentru a fi siguri ca cel care face tranzactia este posesorul real al cardului.

5. Faceti o scanare completa a sistemului inainte de a initia o plata si asigurati-va ca este 100% sigur.

6. Cand tranzactia este finalizata si primiti in continuare mesaje de la departamentul de relatii cu clientii al magazinului online, cereti informatii in plus in legatura cu masurile de securitate suplimentare solicitate de comerciant.

7. Folositi conexiunea de date mobile a telefonului sau tabletei pentru a face achizitii online. Evitati sa faceti cumparaturi conectati la o retea wireless publica ce poate fi interceptata. Daca e neaparat necesar sa faceti asta, folositi o solutie de plata dedicata, precum Bitdefender Safepay, pentru a va conecta in siguranta la contul bancar sau pe site-uri de plati online.

8. Pe cat posibil, faceti cumparaturi online de acasa. Este riscant sa cumparati in timp ce sunteti la serviciu, la biblioteca, intr-o cafenea, in laboratorul scolii unde computerele pot fi folosite de alte persoane. Aceste sisteme pot fi monitorizate prin mecanisme de supraveghere.

9. Asigurati-va ca folositi o solutie de securitate care blocheaza si reclamele periculoase. Mentineti-va intotdeauna browser-ul si solutia de securitate actualizate. Troienii bancari si virusii cu componenta de rootkit sunt amenintari in crestere. Acestia fura informatii bancare, monitorizeaza tranzactiile sau se autentifica in conturile bancare in timp ce stau ascunse in sistem.

10. Verificati-va regulat conturile in special inainte si dupa tranzactiile online, pentru a fi siguri ca totul este in regula.