Paradisul pierdut

de Adrian Vasilescu     Ziarul Financiar
Miercuri, 9 iunie 2004, 0:00


Veacul XX a fost scurt. Foarte scurt. A inceput intr-o noapte din 1914, cand s-au stins luminile in Europa si s-a sfarsit intr-o dimineata luminoasa din decembrie 1989.
Primul razboi mondial, revolutia din Rusia, al doilea razboi mondial si razboiul rece de 40 de ani, dominantele acestui veac scurt, au favorizat plasarea si intretinerea, intre miturile vremurilor moderne, a legendei despre rolul conducator al clasei muncitoare in societatea contemporana.

Cu un singur scop: legitimarea partidelor comuniste, ce singure s-au supranumit partide ale clasei muncitoare . Veacul XXI a inceput la 1 ianuarie 1990. Istoria luand-o inaintea calendarului. Probabil intr-un gest compensatoriu. Caci veacul al XIX-lea isi prelungise existenta cu anii de pace de pana in 1914.

A inceput asadar, acest al XXI-lea veac, al carui val ne poarta cu el, printr-un amplu proces de demitizari. A fost doborat, intai si intai, mitul invincibilitatii socialismului . Cine ar fi crezut. Acum mai bine de doua decenii, in secolul XX, un comentator de la Le Figaro isi prefata relele prevestiri cu un extras din Posedatii lui Dostoevski: <Mujici inainteaza cu arcul in mana.

Teribile lucruri se pregatesc . Acest cantec profetic, ce saluta ridicarea demonilor in Rusia prerevolutionara, voia sa atraga atentia ca Europa merge spre vremuri tulburi. Comentatorul citat vedea batranul continent asaltat de o <strategie mondiala pe termen lung a fortelor leniniste>.

Vedea, in Europa de Est, <oameni insingurati>, cu mainile legate>, privind nu numai cu neputinta, dar si zadarnic prin negura unui veac dominat de ideologie. Istoria insa avea sa-l contrazica neasteptat de repede. Istoria sau, poate, sfarsitul istoriei. Istoria (sau sfarsitul istoriei) avea sa-l contrazica si pe celebrul Raymond Aron.

Tot acum mai bine de doua decenii, in plina ofensiva a ideologiei comuniste, reputatul sociolog si publicist francez publica o carte profetica: <Tn apararea Europei decadente>. Si el vedea, la granitele socialismului cu lumea apuseana, <caini politisti si tunuri de observatie>. Pentru a impiedica orice fel de interferenta cu <decadenta societatii de consum .

Pana la un punct, analiza savantului francez era corecta. Se pornea, in cartea amintita, de la adevarul ca virtutiile unui sistem economic se masoara prin capacitatea de a satisface nevoile populatiei, de a administra rational resursele, de a organiza eficient productia de bunuri necesare bunastarii fizice si intelectuale a individului.

In aceasta privinta, totul era limpede: experienta istorica a tarilor est-europene era intr-adevar un esec. Dar mai departe Raymond Aron se insela. Imaginea pe care o prezenta era aceea a unui sfarsit de secol al XX-lea in care sistemul faurit de U.R.S.S. <va continua sa lupte impotriva influentei corozive a libertatilor apusene>.A fost tocmai invers. A cazut Zidul Berlinului.

Si au inceput sa cada miturile. Nimeni nu s-a atins insa, multa vreme, de mitul clasei muncitoare. Cum sa te legi de o idee socotita sacrosanta? Au cazut, rand pe rand, la noi si in alte foste tari socialiste, partidul unic, statul totalitar, planul de stat. A cazut pana si centralismul. Dar ideea de clasa muncitoare dainuia.

Atunci, in anii 90, ar fi fost un sacrilegiu numai sa remarci fetisismul acestei idei: clasa muncitoare. Poate ca si din acest motiv noi ne-am desprins greu de trecut.

Fara sa reusim, dupa 1990, ani indelungati, sa trecem dincolo de conturul unui sistem economic conjuctural, dominat de o eficienta modesta si de absenta competitivitatii, cu multe intreprinderi care au produs pierderi in loc de profit.Romania se sforteaza, de cativa ani, sa scape de gravul dezacord ce s-a produs intre activitatea economica si piata.

Dupa ce mult timp, sub mantaua statului, tot mai uzata, nenumarate colective muncitoresti s-au prevalat de ramasitele ideologiei si au continuat sa produca fara sa aiba piete asigurate. Si cum, in nenumarate cazuri, nu au gasit cumparatori, mari cantitati de fabricate, incorporand materii prime si resurse energetice scumpe, munca si bani, au apucat-o pe drumul magaziilor.

Aceasta risipa fiind pretul intarzierii in trecut.Timp de 14 ani, din 90 pana in prezent, in Romania au fost deschise cam toate marile ferestre prin care ar fi putut sa intre soarele si aerul economiei de piata. Din nefericire, unele ferestre au fost cand deschise, cand inchise, de teama sa nu intre dintr-o data prea mult soare si prea mult aer.

Desi era limpede ca numai tarile care au deschis toate ferestrele dintr-o data si le-au lasat asa au reusit. Alte ferestre, insa, dupa ce au fost deschise, au fost repede inchise la loc. Intre ele: reforma costurilor in intreprinderile de stat; reforma contractelor; reforma managementului; reforma structurilor industriale; reforma mediului de afaceri. Aceste reforme nu mai pot intarzia.

Timpul de asteptare s-a epuizat. E nevoie insa de un temperament sanatos: de logica si curajul de a infrunta deschis trecutul.



















39 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică