Expansiunea economica globala alimenteaza cea mai importanta crestere a cererii mondiale de petrol din ultimii 23 de ani, dar oferta suplimentara de la statele producatoare reuseste sa refaca treptat stocurile consumatorilor, a indicat Agentia Internationala a Energiei (IEA), citata de Reuters.

In raportul lunar privind piata petroliera, agentia a marit cresterea prognozata pentru cererea mondiala de petrol din 2004 cu 360.000 barili pe zi, la 2,3 milioane de barili pe zi (2,9%). Amploarea cresterii este cea mai insemnata de dupa anul 1981, aducand consumul pietei mondiale in 2004 la 81,1 milioane de barili pe zi.

IEA a aratat ca cererea de petrol s-a dovedit a fi mai solida decat s-a anticipat in America de Nord, Brazilia si India, in ciuda preturilor ridicate. Raportul a ajutat la redresarea usoara a cotatiilor petroliere, care au coborat la maximele record atinse recent in urma deciziei OPEC de a mari productia oficiala. Pretul titeiului american a crescut cu 18 centi, la 37,72 dolari/baril.

Saptamana trecuta, a fost atins cel mai inalt nivel din 21 de ani - 42,45 dolari/baril.