Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu au fost alesi ieri presedinti la Camera si Senat cu sprijinul PRM si PUR, dupa ce parlamentarii PNL-PD au parasit plenul celor doua Camere acuzand neasigurarea secretului votului. Alegerea presedintilor celor doua camere ale Parlamentului a stat ieri sub semnul jocurilor dintre PSD-PUR-PRM.

Neincrederea PSD-ului in cele doua formatiuni politice mentionate a mers pana la intentia de incalcare a regulamentului Camerelor privind alegerea sefilor acestora. Potrivit actului amintit, atat presedintele Camerei cat si cel al Senatului sunt alesi prin vot secret.

Pentru a evita orice surpriza, PSD a propus la Camera ca buletinul de vot sa poata fi completat si in sala nu numai la o masa in apropierea prezidiului asa cum ceruse PD-PNL. In fapt PSD a dorit sa controleze votul PUR si PRM intrucat parlamentarii acestor partide puteau fi lesne supravegheati din sala de colegii lui Adrian Nastase.

Pe de alta parte, la Senat au existat aceleasi tensiuni privind procedeul de vot. Reprezentantii PNL si PD au solicitat sa se asigure secretul votului, prin instituirea obligativitatii, pentru senatori, de a vota la o masuta din fata prezidiului si nu oriunde in sala, dupa cum era cutuma in Senat. De altfel votul PSD, PRM si PUR a fost controlat.

La fiecare capat de rand, reprezentanti de incredere ai PSD au verificat buletinele de vot pentru a se asigura ca parlamentarii acestor partide au votat cu cine trebuie. Grupurile PNL si PD au parasit sedinta atat la Camera cat si la Senat acuzand incalcarea secretului votului.

Toate aceste dispute au fost generate de incercarea disperata a PSD de a controla votul PUR si PRM si chiar al unora dintre propriii membri. Pe holurile Parlamentului circula informatia potrivit careia mai muti membri ai PUR PRM si PSD ar fi vrut sa-i sustina pe Mona Musca si Radu Berceanu in defavoarea lui Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu, la sefia Camerei respectiv a Senatului.

Aproape de miezul noptii, noii presedinti ai Camerei si Senatului au convocat sedinta comuna a Parlamentului in cadrul careia presedintele Traian Basescu a depus juramantul de investire