Social democratii au reactionat, ieri, la declaratiile ministrului Justitiei, Monica Macovei, afirmand - contrar celor spuse de ministru - ca noua putere forteaza, "prin ingerinta politica", schimbarea conducerilor PNA si Ministerului Public, precum si modificarea sistemului de promovare si eliberare din functie a magistratilor.

Astfel, PSD a aratat printr-un comunicat de presa ca aceasta maniera de a guverna "este ingrijoratoare", precizand ca pachetul de legi mai sus mentionate a fost elaborat de specialisti, in consultare cu reprezentantii sistemului judiciar si ai societatii civile, fiind evaluat pozitiv atat de catre UE, Consiliul Europei si de Banca Mondiala.

In privinta regulilor de constituire si competentele Consiliului Superior al Magistraturii, PSD arata ca este singurul organism abilitat sa decida asupra carierei magistratilor si ca au fost respectate principiile si standardele aplicate in UE.

"Cele trei legi au fost votate in Parlament in unanimitate, atat de reprezentantii PSD cat si de cei ai PNL, PD si UDMR, iar continuarea perfectionarii a acestora este un proces necesar", se arata in comunicatul PSD. (C. Postolache)

Gardianul - 6 ianuarie 2005