- Interviu de Ciprian Chirvasiu, Eurolider

"Ce e, mai, Nichita, cu omleta asta?"

Mi-ai daruit "Ateliere in paragina", dedicata lui Nichita Stanescu. Ieri, vorbeam cu un prieten despre Nichita Stanescu. L-a comparat cu Ion Barbu. Lasa-ma, dom'le cu Ion Barbu!, i-am raspuns. Este un pitigoi pe langa Nichita Stanescu, ca anvergura a mintii, ca putere a creierului. Nichita nu tine numai de domeniul poeziei, ci si de cel al revelatiei.

Maestrul spiritual al Romaniei ar trebui sa fie el.

Ar putea cineva sa zica: "Nu e credincios" sau "N-are caracter". Dar ce, ingerii au caracter? El avea o alta constiinta, pe alta dimensiune. Iti elibereaza mintea contactul serios cu Nichita. Odata, mi-a citit o poezie cu ingeri manjiti cu albus si galbenus de ou. I-am zis: "Ce e, mai Nichita, cu omleta asta?". Nu i-a convenit, dar cum avea el discretia...

ca era un om de o discretie extraordinara... s-a vazut ca l-a durut, ca n-am priceput eu atunci despre ce era vorba.

Mai tarziu, am inteles poezia citind-o singur. Am priceput ca era vorba acolo despre vazduh, despre nasterea din ou, deci dintr-un pantec al vazduhului, si de inceata desprindere catre zbor a oricui. Mai ales a constiintei, a mintii care iese din stomacul cuprinderii, al placentei, al mediului incleiat originar. Al desprinderii din gravitatie.

Viata ingerilor nu e o eternitate castigata brusc! Are si ea regulile ei de nastere, de crestere.

Era atat de apropiat Nichita Stanescu de Taoism, asa cum spuneti in cartea despre domnia-sa?

In privinta lucrurilor mari, Nichita a fost si aproape, si departe de ele. Adica intra in zona respectiva, o strapungea si iesea printr-un loc care-i era personal. Adica schimba unghiul obisnuit de perceptie. Unghiul de intrare si de iesire e foarte important. Poti intra fara sa mai iesi. Sau sa iesi fara sa fi intrat. Dar sa revenim la Taoismul lui Nichita. Cel al lui Nichita, cel al tuturor.

Chinezii au filozofia golului si plinului. Golul care nu e vid, ci e o matrice prin care plinul isi pregateste aratarea...

Credeam mai de mult ca intelepciunea chinezilor e una foarte evoluata. Cunoscandu-i mai bine ca persoane, nu mai am aceeasi simpatie fata de ei. Dar, in acelasi timp, imi dau seama ca intelepciunea lor are avantajul de a fi mult mai aproape de primitivismul originilor. Poate chiar mai aproape de sensul unei utilitati cotidiene, pe care noi l-am pierdut.

Ei stiau sa-si foloseasca intelepciunea, pe cand noi tanjim catre acea intelepciune, pe care nu stim s-o folosim. Ei traiesc dupa intelepciunea stolului. Noi- cand in colectivitate suntem sociali. La ei, integrarea in ansamblul colectiv este organica. Mai precis, fiziologica: o integreaza in simturi. De aici, capacitatea lor de adaptare.

De ce a fost Nichita atras de Taoism?

Poate dintr-un mod foarte sufocant prin care Ortodoxia vrea numai ea sa se impuna. In Ortodoxie nu se intra direct prin usa din fata, ci prin Sfantul Duh, care da tarcoale, prin ocolire si prin adieri. Ortodoxia nu e o ideologie de proclamat, ci se face prin descoperiri ascunse a caror initiativa nu ne apartine.

Nu e o evidenta in ce spui cand vorbesti despre Ortodoxie, dar ceri ca omul sa ingenuncheze si sa se roage laolalta cu ceilalti.

Ca sa ajungem la comunitatea drept-credinciosilor, trebuie sa trecem prin singuratatea fiecaruia. Asta e Biserica! Poate ca Nichita ar fi fost in felul lui ortodox, daca ar fi fost lasat sa-si gaseasca propria chilie, si nu obligat sa-si faca loc in piata publica a Ortodoxiei.

In cadrul luptelor isihaste, prezenta Duhului Sfant a fost uneori considerata la Athos ca o prezenta prea fizica, prea materiala.

Dar e vorba de o cu totul alta fizica a luminii Sfantului Duh, pe care Nichita o intelegea foarte bine, vrand-nevrand.

"Revolutiile stau sub semnul talhariei"

Care sunt asemanarile dintre Nichita si Brancusi, din punct de vedere spiritual si apoi din cel al expresiei artistice?

Nu prea imi plac comparatiile. Cu atat mai mult, cu cat mi-am dat seama din experienta pe care o am in gustul valorilor plastice ca lumea picturii si a sculpturii este mult mai greu de patruns decat cea a poeziei sau a muzicii. Chiar intre artistii plastici din aceeasi familie, se poate vedea ca n-au aceeasi ierarhie de valori si nici o recunoastere comuna a formelor.

Sigur ca esti tentat sa apropii pasarile lui Brancusi de lumea lui Nichita, de partiile lui ca o aratura in cer. (...) Si, ca sa fiu putin rau cu Brancusi, subliniez ceea ce altii nu vad la Nichita: Nichita are un simt dramatic mult mai pronuntat decat Brancusi, la care seninatatea armoniei nu are incarcatura prin care Nichita tinde la armonie.

Brancusi cerea sa se vada in operele lui bucurie curata. Pe cand la Nichita, bucuria e dureroasa (...).

La ce va ganditi?

Pacat ca Preda si Nichita nu s-au inteles, pentru ca erau cu adevarat contemporani, si la propriu, si la figurat. Pacat ca n-au avut timp sa se inteleaga. Nici trup, nici rabdare. Cred ca Nichita il intelegea pe Preda, dar Preda nu-l putea intelege pe Nichita. Disperarea lui Preda era prea personala si prea izbucnita, pe cand cea a lui Nichita era stinsa si impersonala.

Preda era constrans de propria disperare, pe cand Nichita incerca sa se elibereze de fondul de disperare pe care ar trebui sa il avem toti. Mi-aduc aminte de un schimb de replici pe care l-am avut cu I. Negoitescu (intalnindu-ne la Cenaclul lui Mamaliga, la Paris). Negoitescu spunea cam asa: raul de care suferea Preda venea din cauza dictaturii comuniste.

Eu i-am spus ca nu venea din cauza comunismului, ci era mult mai indepartat, ca era uratul vietii si ca Marin Preda ar fi fost la fel, indiferent de epoca istorica in care ar fi trait.

Cei care am trait sub comunism suntem prea aproape de amprenta pe care a pus-o pe noi si uitam ca, de cand exista istoria omenirii, generatii de saraci s-au rasculat si i-au schimbat pe cei de dinaintea lor, si ca nu e vorba de culoare ideologica.

Ca noi numim revolutii (care au fost permanente, nu doar cele consemnate in manuale) ceea ce a stat de la inceputul vremurilor sub semnul talhariei in care unii ii jefuiau pe altii, sate intre ele, cetati intre ele, regimuri, clase. Pe vremuri, miscarile si rasturnarile sociale nu aveau coloratura ideologica. Le-am inregistrat doar ca pe o dinastie ce o inlocuieste pe alta.

Dar, in fond, ca sa simplificam, e vorba de acelasi lucru (...).

"Europa decurge din ideea de educatie"

Ce cultura antica va este mai apropiata de suflet?

Grecia, fara nici o concurenta!

De ce?

Nu ne-am putea numi europeni daca n-ar fi existat grecii. Romanii erau buni ingineri, soldati si avocati, si se stiau ca sunt oameni practici. Mai stiau in plus ca, dincolo de spiritul lor practic, exista o lume spirituala pe care o mosteneau de la greci. Toti romanii culti vorbeau greceste acasa.

In ultimele lui clipe, cand este asasinat de complotisti si-l recunoaste intre ei pe fiul lui adoptiv, Cezar ii spune: "Si tu, fiul meu, Brutus?!", lucru ce in dictionare este trecut, de obicei, in latineste, dar pe care Suetoniu il inregistreaza ca fiind spus in limba greaca. Intr-un moment ca asta, nu mai faci cultura! Iti ies cuvintele in limba care-ti este cea mai apropiata de viata.

Adica spiritul romanilor era grecesc! Iar vechea idee de educatie a grecilor (de unde si cuvantul "pedagogie") poate sa fie una dintre putinele sanse pe care mai putem cladi ceva in viitor. Sensul grec al pedagogiei este acela de a-l putea ciopli si sculpta pe om, simultan si fara diferenta, si pe dinauntru, si pe dinafara.

Toata Europa decurge din ideea de educatie - scoli, universitati, reguli, concursuri -, fizic, chimic si spiritual.

In apropierea caror valori va simtiti cuprins si transfigurat de spiritul romanesc?

Nu-mi vine nici un raspuns imediat. Nu ma simt influentat de nimeni in mod special. Momente de influenta si contaminare am. Dar ele nu sunt localizate pe autori. Si, daca tot vorbim de Europa, am triunghiul meu de referinta, pe care l-am plasat in trei nume: Homer, Shakespeare si Tolstoi. Deci, tot ce in cultura romana intra in acest triunghi face parte si din mine.

O scurta biobibliografie, comentata de traitorul ei

Neamul poetului, eseistului si filozofului Marin Tarangul descinde din doua familii cunoscute la vremea lor. Pe linie paterna, aflam numele strabunicului Constantin Tarangul, din Cernauti, innobilat de imparatul Frantz Iosef, si a bunicului Erast Tarangul, guvernator al Bucovinei la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX.

Mama sa se trage din familia Stefan Tanu Badulescu, moti stabiliti in Teleorman.

Marin se naste la data de 1 mai 1938, la Bucuresti. Frecventeaza mai multe licee si devine "bacalaureat" la "Titu Maiorescu" (acum "I.L. Caragiale"), "cel din Piata Confederatiei". "Apoi m-au surghiunit sa fac Teologia, la Sibiu. N-am vazut in viata mea doi oameni mai nepotriviti ca parintii mei. Singura oara in viata lor cand s-au inteles a fost cand au hotarat sa dau la Teologie.

M-au meditat la parintele Bodogae, care tradusese din Origene si din Sfintii Parinti, si el mazilit la o biserica din Sibiu. Acolo, la institut, era o lume pestrita: aveam si 20 de fete, si colegi - ministri, altii - oameni iesiti din puscarie, care-si cautau un refugiu. Si mi-am zis: dom'le, aici e o viata de trait! Ma dusesem cu gandul sa cad, dar n-am putut chiar pana la capat".

"Zeul nostru era Rock'n Roll-ul!"

Termina facultatea in 1959 si se inscrie, pentru doctorat, la institutul similar din Bucuresti, cu o lucrare despre Diavol, pe care nu apuca sa o finalizeze. "Nu ma intelegeam bine cu nimeni aproape. In special, aveam raporturi tensionate cu profesorul Emilian Vasilescu, dar si cu altii. Relatiile mele erau in afara institutului, in afara atmosferei disciplinate, cazone.

Se manca bine la Teologie pe vremea aia. Aduceam si colegi "interlopi" sa mai manance, din cand in cand, pe sest. Astfel, colegii mei de la doctorat mai cunosteau si ei alta lume. Mergeam la ceaiuri, la dans. Pe vremea aia, zeul nostru era Rock'n Roll-ul! Ne strangeam in grupuri si, uneori, frecventam case pe care regimul nu le controla: petreceam chiar in vile de securisti, de generali.

In anul al III-lea, la un chef de Revelion, ne-am strans sase insi.

Am desenat pe un petic de hartie un hexagon si ne-am semnat la colturi, am dansat rock, am spus bancuri. Dupa scurt timp, ne-au saltat pe toti. Ni s-a dat numele de cod "Gruparea Hexagon". Ancheta s-a desfasurat la Uranus. Am fost purtat apoi la Jilava si in Balta Marea a Brailei, la Gradina. Am fost eliberat de la Salcia, in 1964, cu amnistia, cand au iesit mai multi."

Comert de idei cu Constantin Noica

Intre 1966-1971, frecventeaza cursurile de Istoria Artei, la Academia de Arte Plastice, unde este coleg cu Andrei Plesu si cu Doina Pauleanu. Absolva cu o teza de licenta despre criza artei moderne. Tot in 1966, debuteaza cu eseuri si poeme in "Gazeta Literara". "Tiberiu Utan m-a publicat cu forta. Aveam rezerve: ii repetam ca sunt proaspat iesit din puscarie.

Prin Utan l-am cunoscut si pe Mihalas, care era bun prieten cu Nichita." Pentru ca Badulestii erau apropiati de familia Noica (aveau o proprietate in Contesti, iar ceilalti - in Vitanesti - Teleorman), Marin devine un amic al filozofului. Fac impreuna comert de idei, isi predau reciproc lectii de limba greaca. In 1968, sustinut de Geo Bogza si de Marin Preda, intra in Uniunea Scriitorilor.

"Ziceau ca vor sa ma puna la adapost." In acelasi an, ii apar eseul "Bosh" si volumul de poezie "Threnos". In 1973 - "Legile pamantului", o carte de poezie.

Cum se pierde o bursa oferita de Mircea Eliade

In 1977 - "Inima cea mica", o carte de proza pentru copii. Intre 1971-1979, lucreaza ca scenarist la studiourile "Animafilm". Colaboreaza cu regizorul Ion Truica la filmele "Marea zidire", "Hidalgo", "Don Quijote", "Furtuna", "Horia, Closa si Crisan", "Rovine". In 1978, ii apare "Fidias", un studiu de istorie a artei.

Intre 1966 si 1979, publica poezii si eseuri in principalele reviste culturale si literare ale tarii. Multe carti ii sunt amanate sau respinse. In 1977, cere oficial sa paraseasca Romania. In 1979, ii apare "Roata timpului", emigreaza si se stabileste la Paris. Absolva de doua ori Filozofia la cursuri de zi.

Mai intai, la Sorbona Universitatea Paris IV, apoi la Institutul Catolic, "sectia pe care o facuse si Sora".

Rezulta doua doctorate dedicate studiului icoanelor. Sunt urmate de un al treilea, la Institutul National de Limbi si Civilizatii Orientale din Paris, Sectia de literatura si civilizatie romana, cu teza "La poesie de Nichita Stanescu et l'art poetique" (aparuta in 1996 la "Cartea Romaneasca", sub titlul "Prin ochiul lui Nichita").

Frecventeaza faimosul cenaclu al exilatilor, patronat de scriitorul Mamaliga, unde se intersecteaza cu sotii Ierunca, cu Breban, Cioran, Ionesco, Mircea Eliade.

Acestuia din urma ii critica vitriolant o proza, calificand-o drept naiva, chiar daca reputatul istoric al religiilor venise la Paris ca sa-i ofere o bursa in America.

Dupa 1989, i se publica in tara "Intrarea in timp sau Dimensiunea Eminescu", "Plugarul si moartea" si "Predici profane", la Humanitas.

In drum spre o patura mai ieftina

De cateva saptamani s-a intors la Bucuresti, manat de cateva procese cu niste pamanturi. Fusese surprins de frig cand mi l-a prezentat Aurel Titu Dumitrescu, deci intr-o sambata ploiasa l-am insotit la un "second-hand", de unde voia sa se targuiasca pentru o patura mai ieftina. Magazinul era inchis. Asa ca am cumparat alune si o sticla de vin si am stat de vorba.