Jurnalisti din TVR si Radio, impotriva cenzurii politice

de Ana Dinescu     Ziua
Miercuri, 19 ianuarie 2005, 0:00


Angajati din Societatea Romana de Radio (SRR) si din Televiziunea Romana (TVR), alaturi de Federatia Lucratorilor din Media din cadrul Cartel Alfa protesteaza joi, in fata Guvernului si a celor doua institutii publice, fata de imixtiunea politicului in mass-media.

Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, i-a asigurat ieri intr-o conferinta de presa pe angajatii din SRR si TVR de solidaritate cu cei nemultumiti de politicile din societati, inclusiv din punct de vedere al asistentei juridice de care ar fi nevoie daca vor fi actionati in instanta.

In opinia sa, anuntul facut de directorul SRR, Dragos Seuleanu, privind darea in judecata a angajatilor radioului care au denuntat acte de cenzura, este o "aberatie contrara liberei exprimari in media". Acum doua zile, Seuleanu a declarat, preluat de AMPress, ca ar putea cere daune morale de un miliard de lei celor care-l acuza de cenzura si proasta administrare.

Deja, Agentia de Monitorizare a Presei (AMP), Freedom House, Fundatia pentru o Societate Deschisa, Conventia Organizatiilor de Media si-au anuntat sustinerea fata de jurnalistii din radio si televiziune.

Sprijin pentru protestatari a venit si din partea Asociatiei 21 Decembrie. "Acum 15 ani, marsaluiam pe strazile Bucurestiului, la TVR. Acum, avem aceeasi situatie datorita tuturor partidelor politice din Romania. Toate partidele sunt vinovate pentru ca azi avem cenzura, toate sindicatele", a declarat reprezentantul Asociatiei, Doru Maries.

"Domnilor Nicolau si Seuleanu sa le intre bine in cap sa iasa afara; daca nu, vor fi dati afara prin forta", a mai spus Maties, anuntand ca si Asociatia va participa la mitingul de joi.

In aceeasi zi ar urma sa fie prezentate intr-o conferinta de presa noi dovezi ale cenzurii din cele doua institutii publice, inclusiv o banda in care un reprezentant PSD - senator , al carui nume nu a fost inca dezvaluit, dicteaza stiri unor jurnalisti din radio.


Bogdan Radulescu: "Cenzura continua"
Bogdan Radulescu, reprezentant al jurnalistilor din radio, a mentionat ca si dupa recenta semnalare a disfunctionalitatilor din institutie "cenzura continua". "Cei care conduc radioul exercita un monopol asupra postului public pentru a lansa acuzatii" impotriva protestatarilor.

"Peste 70% din cei aflati in structuri de conducere ale echipei SRR au apartinut sistemului de propaganda sau au state vechi de plata in societate", a declarat Radulescu. Peste doua zile va fi prezentata si o lista cu cei suspectati de politie politica si implicare in actiuni de propaganda. In acest sens ar urma sa fie sesizat si Colegiul National pentru Studierea Arhivelor fostei Securitati.

BrIndusa Armanca a precizat ca deoarece raportul TVR a fost respins de Comisiile parlamentare de cultura, noul Parlament ar putea demara procedurile de schimbare a conducerii Televiziunii Romane.

Citand surse din interiorul institutiei, ea a mentionat ca lipsa de reactie a majoritatii reprezentantilor Consiliului de Administratie fata de acuzatiile de cenzura s-ar datora si remuneratiilor de care ar beneficia acestia. Ea a spus ca un membru al CA primeste aproximativ un sfert din salariul directorului Televiziunii, estimat de ea la aproximativ 150 milioane de lei.

"Seuleanu si Nicolau sunt adevarati baroni ai audiovizualului romanesc", a afirmat Armanca. La randul sau, Ecaterina Stan, realizator de emisiuni muzicale la SRR, a sustinut ca la radioul public se exercita si o cenzura "indirecta", ca urmare a lipsei de fonduri corespunzatoare.


















73 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version