Nastase a impuscat 23 de mistreti intr-o zi

de     Evenimentul Zilei
Marţi, 25 ianuarie 2005, 0:00


Partida de vinatoare organizata de Ion Tiriac pe noul sau domeniu, la Balc, in judetul Bihor, a fost mai degraba un carnagiu.

Cei 32 de invitati speciali au schimbat, pentru doua zile, costumele din stofa fina cu cele de vinatoare si au impuscat 185 de mistreti, adica o treime din tot fondul de mistreti (550) existent pe fostul domeniu al lui Nicolae Ceausescu! Printre cei doar sase romani care au participat la dezmatul din padure s-a numarat si Adrian Nastase, la sfirsitul partidei, fostul premier fiind desemnat cel

mai bun vinator! El a pus la pamint 23 mistreti, doar in prima zi! La polul opus s-a situat Ion Alexandru Tiriac, care n-a nimerit nici macar un animal. “Din toate punctele de vedere, organizatoric, al valorii vinatului si al peisajului, invitatii mei au cazut in fund”, a exclamat satisfacut, la final, Ion Tiriac. (CRISTIAN BRADICEANU, Oradea)

Pentru a-si impresiona invitatii, Tiriac n-a precupetit nici un efort. In ultimii doi ani, abilul om de afaceri a investit peste 1,2 milioane de dolari in amenajarea si popularea fondului de vinatoare, in refacerea cabanei si in amenajarea drumurilor de acces.

Pentru a fi sigur ca invitatii sai - aprope toti multimilionari sau chiar miliardari in dolari - vor fi multumiti, fostul presedinte al Comitetului Olimpic Roman a importat anumite exemplare de mistreti, cerbi si ciute, pe care, in ciuda pretului piperat, le-a aruncat in bataia pustilor cu luneta ale pretiosilor sai oaspeti.

Sase “valeti” pentru fiecare invitat

Oaspetii straini au sosit la Bucuresti cu avioane private, care au aterizat la terminalul “Tiriac Air” de la Aeroportul Otopeni. De acolo au fost preluati de automobile luxoase si dusi la “locul crimei”, in judetul Bihor. Din cauza ca in zona nu exista cabane suficient de mari, ei au fost cazati in mai multe locatii.

Participantii au avut arme pe masura contului din banca si, pentru a fi mai siguri ca n-au venit degeaba, unii au ales sa traga cu sofisticate pusti cu luneta. Pe toata durata partidei, vinatorii cu statut VIP au fost atent paziti de importante efective de bodyguarzi de la SecurIT Force, firma din cadrul Tiriac Holdings.

In total, pentru organizarea acestui eveniment au lucrat aproximativ 200 de persoane, ceea ce inseamna ca fiecare invitat a avut la dispozitie sase “valeti”.

Elicopter pentru urgente

Prezenta ghinionistului Ilie Sirbu (fost ministru al agriculturii si victima a unui accident de vinatoare in decembrie 2003, cind a fost impuscat in zona inghinala) l-a determinat probabil pe Tiriac sa aduca la fata locului un elicopter, pentru orice eventualitate.
Alaturi de Ion Tiriac si de fiul sau, la vinatoare au fost prezenti doar patru romani: Adrian Nastase, Ilie Sirbu, Elan Schwartzenberg (sotul prezentatoarei TV Mihaela Radulescu) si Sandu Georgescu.
Ion Tiriac a fost extrem de atent cu oaspetii sai. Magnatul cu mustata, care se duce anual in Kenya sa impuste lei, a mers pina acolo incit si-a ales cel mai prost loc de vinatoare, cedindu-le musafirilor cele mai bune pozitii de tragere. De altfel, conform unor apropiati, Tiriac senior a impuscat doar trei mistreti, lucru neobisnuit pentru el in conditii normale.

Ceea ce dovedeste ca gazda a fost mai degraba preocupata de cum se simt invitatii decit de hobby-ul sau de-o viata, deprins de la fostul demnitar comunist Gheorghe Maurer.
Mai mult, Tiriac nu s-a ferit sa declare ca, pentru el, vinatoarea a fost un bun prilej de a mai incheia citeva contracte. “In asemenea locuri se fac afacerile bune: la tenis, la golf, la vinatoare”, a spus magnatul. El a precizat insa ca la Balc se vor organiza evenimente de acest gen o singura data pe an, vreme de doua zile, pentru ca vinatul sa se dezvolte in mod adecvat.

Tiriac-junior n-a nimerit nici un animal

Dovada a prieteniei care il leaga pe fostul tenisman de Adrian Nastase, in prezent presedinte al Camerei Deputatilor, este faptul ca ex-premierul a primit unul dintre cele mai bune locuri. Acesta a reusit sa impuste, conform martorilor oculari, numai in prima zi, 23 mistreti dolofani. Intr-un clasament neoficial al celor mai dibaci vinatori, Nastase s-a situat pe primul loc.

Pe ultima pozitie in aceasta ierarhie s-a aflat, se pare, mostenitorul imperiului Tiriac, Ion Alexandru. Acuzat, cercetat si judecat pentru consum de droguri, Tiriac junior a tras mai mult in copaci.

La masa vinatoreasca, dar si la bratul Andreei Marin

Simbata, in prima zi, vinatorii au ales sa se reuneasca la ora 7.00, iar partida a inceput practic doua ceasuri mai tirziu. Dupa ce au macelarit citeva zeci de mistreti, cei 32 de invitati au facut o pauza de masa. Impresionati de cantitatea si calitatea vinatului, dupa-amiaza ei au pornit din nou prin padure.

Sub efectul adrenalinei, au petrecut pina dupa miezul noptii, la masa, dar n-au gustat din mistretii impuscati peste zi. Cei prezenti au dezvaluit ca invitatii de marca din strainatate au fost placut impresionati de fasolea la cazan, preparata dupa o reteta traditionala.

In timp ce Tiriac se ospata la Balc, alaturi de invitatii sai cu conturi grase, romanii l-au putut vedea, pe TVR 1, cum primeste distinctia “Cel mai iubit om de afaceri”. Inregistrata cu citeva zile inainte, emisiunea “Cei mai iubiti” a fost prezentata de chiar febletea sa, Andreea Marin.

Prada va fi facuta mezeluri

Duminica, ziua a doua a macelului, a fost mai lejera. Invitatii au petrecut mai mult timp la masa decit in padure, fiind organizata o singura repriza de vinatoare. Seara au fost adunati toti cei 185 de mistreti, dintre care 40 de vieri, si aliniati pentru poza oficiala, nelipsita din albumul oricarui vinator care se respecta.

Martorii sustin ca mistretii impuscati si aliniati regulamentar ofereau imaginea unui masacru.
Dupa imortalizarea performantelor vinatoresti, invitatii nu s-au atins de prada, cei 185 de mistreti fiind livrati unei fabrici de mezeluri.

Oaspetii, unul si unul

Pe lista celor 32 de participanti la partida de vinatoare s-au aflat nume celebre din Europa, SUA si Australia, majoritatea personalitatilor provenind din mediile de afaceri. Printre cei mai importanti invitati s-au numarat:
• Klaus Mangold - presedintele Comisiei pentru Est a Economiei Germane si presedinte al companiei Daimler Chrysler Service
• Wolfgang Porsche - proprietarul cunoscutului concern fabricant de automobile
• Julius Meinl - detinatorul imperiului alimentar care-i poarta numele
• Burchard Bergmann - presedintele companiei germane Ruhrgas
• Max Emanuel von Thurn und Taxis - print
• Siegfried Wolf - presedintele companiei Magna Europa
• Jose Merino Jimenez, Gonzalo Merino Nieto si Jose Luis Zanetti Duenas - bancheri

Ioan Silaghi, directorul AJVPS Bihor: "Nici camarila lui Ceausescu nu omora atitea animale!"

Recenta partida de vinatoare pe domeniul de la Balc s-a soldat cu un adevarat carnagiu in rindul animalelor salbatice. Vinatori cu experienta spun ca nici la partidele de vinatoare la care participa Ceausescu nu erau ucise atitea animale. Mai mult, prin imprejmuirea fondului de vinatoare, salbaticiunilor nu li s-a dat nici o sansa de a scapa din catarea pustilor minuite de VIP-uri.

(MARIANA GAVRILA, Oradea)

Vinatorii bihoreni sustin ca echipa de vinatori Tiriac-Nastase a facut, la sfirsitul saptaminii trecute, un adevarat macel pe fondul de vinatoare de la Balc. “Nici pe vremea lui Ceausescu, care venea la Balc cu intreaga camarila, n-au fost ucise atit de multe animale”, ne-a declarat Ioan Silaghi, directorul Asociatiei Judetene a Vinatorilor si Pescarilor Sportivi (AJVPS) Bihor.

Vinator cu state vechi, Silaghi s-a aratat ingrozit de numarul “extrem de mare” de mistreti impuscati simbata si duminica de invitatii de lux ai omului de afaceri Ion Tiriac, gestionarul fondului. Potrivit sefului AJVPS Bihor, pe vremea lui Ceausescu erau impuscati maximum 50 de mistreti. “Atunci fondul nu era imprejmuit, deci animalele aveau posibilitatea sa scape.

Ce s-a intimplat acum e ca si cum ai spune “Hai sa taiem porcu-n cotet!””, precizeaza experimentatul vinator.

Matele au ramas, carcasele au plecat

Pentru organizarea evenimentului au fost selectati 180 de gonaci, cu precadere barbati tineri, din trei sate din jurul Balcului. Acestia au fost platiti cu cite 350.000 de lei pe zi.
“Rolul nostru era ca dimineata si dupa-amiaza sa minam vinatul spre standurile unde stateau vinatorii. N-a fost greu pentru ca padurea e imprejmuita cu gard, iar bietele animale n-aveau unde sa fuga. Trebuia doar directionate spre teava pustii. Se vina mai intii dimineata, apoi dupa-amiaza, intre orele 13.00 si 17.00. Mistretii impuscati au fost despicati.

Inima, ficatul si intestinele au ramas la Balc, iar carcasele au fost incarcate in camioane frigorifice. Nu stiu unde au fost duse”, povesteste unul dintre zecii de gonaci ai lui Tiriac.

“A fost foarte frumos”

Primarul comunei Balc, Arsenie Marosan, este singura persoana importanta din judetul Bihor care a fost invitata la masa vinatorilor de lux. “Eu am fost doar in prima zi, la masa de prinz. A fost foarte frumos, a fost o masa cu specific vinatoresc”, spune primarul. El sustine ca localnicii s-au aratat multumiti de ce a facut Ion Tiriac in padurea de la marginea comunei.

“Au iesit in avantaj prin imprejmuirea padurii. Ei se bucura ca mistretii nu mai ies sa le distruga culturile, iar daca vreun animal patrunde pe recoltele lor sint imediat despagubiti de angajatii omului de afaceri, care vin si evalueaza pagubele. Pe vremea lui Ceausescu animalele erau libere si nu-i despagubea nimeni niciodata”, explica edilul.

Arsenie Marosan se amuza acum cind isi aminteste de vizitele lui Ceausescu la fondul de la Balc. “Eram elev atunci si ma bucuram foarte mult cind venea Ceausescu, ca doua zile nu faceam scoala. Dimineata ne aliniau pe marginea drumului, apoi mergeam acasa si mai veneam seara, cind pleca. Scoala noastra era plina de soldati.

Acum organizarea acestei vinatori s-a facut fara nici un fast, aproape ca nici nu s-a stiut prin sat”, declara primarul comunei Balc.

Ilie Sirbu i-a dat lui Tiriac domeniul in concesiune pe 40 de ani

Cele 11.500 de hectare de pe domeniul de vinatoare al lui Ion Tiriac au fost concesionate, in august 2002, Asociatiei “Zimbrul”, prin ordin direct al ministrului agriculturii de la acea vreme, Ilie Sirbu, pe o perioada de 10 ani.

Secretarul de stat in Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR), Vasile Lupu, ne-a declarat ca, in septembrie 2004, contractul de concesiune a fost prelungit pe o perioada de 40 de ani.

“Concesiunea s-a facut in baza dreptului de preemtiune. Asociatia “Zimbrul” a detinut inainte aceasta suprafata si, potrivit actelor normative in vigoare, beneficia de drept de preemtiune la concesionarea acestui fond.

In ordinul ministrului, concesiunea a fost motivata de un program de investitii de doua milioane de euro, ce vizau si infiintarea unui complex de vinat care presupune crescatorii de vinat pentru mai multe specii de animale”.

Vasile Lupu mai spune ca proprietarii complexelor de vinatoare au dreptul sa emita autorizatii, in astfel de cazuri nefiind necesara autorizatie din partea Ministerului Agriculturii.
Exemplarele vinate in complexe nu sint incluse in cota anuala aprobata pentru vinatul natural, ceea ce inseamna ca la partida de la Balc nu existau restrictii privind numarul animalelor vinate. Cei care au atributii de control in situatii de genul celor de la Balc sint, potrivit lui Vasile Lupu, cei de la Garda Nationala de Mediu.

Conform avocatului lui Ion Tiriac, Nicolae Mindrila, vinatoarea organizata simbata a fost prima actiune de amploare desfasurata pe domeniul de vinatoare de la Balc, din 2000 pina in prezent. Mindrila nu a putut insa oferi detalii despre numarul mistretilor impuscati.
“Ion Tiriac a investit din propriul buzunar peste 1,2 milioane de euro in acest fond de vinatoare. Parte din aceasta suma in mijloace fixe: castel si canton de vinatoare, refacerea tarcului pentru animale si a drumurilor forestiere din fondul de vinatoare”, afirma avocatul lui Ion Tiriac.

O afacere de doi ani

Fondul de vinatoare de la Balc, cu o suprafata de 11.500 de hectare, a fost concesionat, in 2003, de asociatia bucuresteana “Zimbrul” si de firma Wild Boar, in spatele investitiei aflindu-se Ion Tiriac. Pina la vinatoarea din weekend-ul trecut, fondul cuprindea 550 de mistreti si 80 de cerbi si ciute.

Tiriac a anuntat ca va investi pina la doua milioane de dolari in aceasta afacere fiindca intentioneaza sa atraga si pe viitor oameni importanti la astfel de evenimente.

Minciuna lui Nastase din confruntarea finala cu Traian Basescu: "Ma gindesc foarte serios daca o sa mai merg la vinatoare"

In campania electorala, intre cele doua tururi de scrutin ale alegerilor prezidentiale, presedintele PSD, Adrian Nastase, spunea ca se gindeste sa renunte la vinatoare.

In confruntarea finala cu Traian Basescu, din cadrul emisiunii electorale “Destinatia Cotroceni”, difuzata de TVR 1 si Realitatea TV pe 8 decembrie 2004, intre candidatul PSD si ziaristul Cristian Tudor Popescu s-a desfasurat urmatorul dialog:
CT Popescu: Domnule Adrian Nastase, sinteti un iubitor si colectionar de arta, de frumos, stie toata lumea lucrul acesta. Eu vreau sa va intreb foarte personal: ce placere estetica va trezeste privelistea unui iepure impuscat, caruia ii curge singele din bot, sau a unei caprioare sfirtecate de glont? Va intreb pentru ca nu concep, eu, ca om, nu concep aceasta idee.

Nu am vinat in viata mea si ma intreb ce satisfactie poate sa va trezeasca - nu ma pricep, poate gresesc la chestiunea asta legata de vinatoare - sa omoriti un animal lipsit de aparare. Lupta inseamna ceva ce ma intereseaza si pe mine, dar vinatoarea nu lasa nici o sansa acelui animal.
Adrian Nastase: Domnule Popescu, nu am mai fost de multa vreme la vinatoare si ma gindesc foarte serios daca o sa mai merg de-acum inainte. Sigur, ar fi multe lucruri de spus, sint probabil multi vinatori care vor raspunde la intrebarea asta, dar raspunsul meu este cel pe care vi l-am dat.
Performantele inregistrate de Adrian Nastase pe domeniul de la Balc demonstreaza insa ca raspunsul candidatului PSD la postul de presedinte al Romaniei nu a fost altceva decit un siretlic electoral.

De la familia Ghica la Tiriac

Fondul de vinatoare de la Balc a fost infiintat si utilizat prima data de familia princiara Ghica. Localnicii isi aduc aminte ca, in acele vremuri, fondul de la Balc ar fi fost imprejmuit. Dupa al doilea razboi mondial insa gardul a fost furat de localnici. Suprafata de 11.500 hectare a intrat in patrimoniul Directiei Silvice Bihor.

In 1957, Nicolae Ceausescu a pus ochii pe fondul de vinatoare de la Balc, frecventind zona cam de doua ori pe an. Pina in urma cu doi ani, cind domeniul a fost concesionat de asociatia bucuresteana “Zimbrul” si de firma Wild Boar, in padurea de la Balc existau circa 60 de exemplare de cerb si 80 de mistreti.

Florin Tudose: "Nastase s-a incarcat de ura dupa ce a pierdut alegerile!"

Psihiatrul Florin Tudose i-a pus ieri la zid pe Adrian Nastase, Ion Tiriac si partenerii lor de vinatoare. “Prin natura firii, romanii nu sint violenti. Nu l-au iubit nici pe Tepes, nici pe Ceausescu.

De la Nicolae Ceausescu - unde animalele erau macelarite, nu vinate - n-am mai auzit despre un astfel de carnagiu! De ce n-au tras Nastase si Tiriac la talere in loc sa macelareasca atitia mistreti?”, se intreba ieri reputatul medic.

“Nastase si ceilalti ca el descalifica vinatoarea ca sport. Una este cind alergi dupa un iepure sau traiesti din vinat, si alta este cind iei parte la un asemenea carnagiu! Este inacceptabil ceea ce au facut Nastase si ai lui! Sint trasaturile unor oameni slabi. In plus, pentru o bruma de voturi, Nastase a promis ca nu va mai vina.

Acum se dovedeste ca minte de ingheata apele! Nastase s-a incarcat de ura si de violenta, dupa ce-a pierdut alegerile! Aceasta partida de vinatoare i-a satisfacut dorinta de violenta, de a ucide. Practic, si-a descarcat agresivitatea! Personajele precum Nastase, care vor sa simta miros de singe, sint periculoase. Fostul premier se simte bine cind are posibilitatea sa traga in cineva fara aparare.

Din fericire, romanii au stiu cum sa aleaga in decembrie si sper sa nu-si piarda acest simt. Intr-adevar, exista doua Romanii, dupa cum sustinea chiar Adrian Nastase. Una salbatica, o tara care arunca mii de euro la partide de vinatoare. Si o alta Romanie, cu oameni care se chinuiesc sa stringa, la teledon, bani pentru napastuitii loviti in Asia de furia apelor”, a incheiat Tudose.


Laszlo Szeley-Szabo, presedintele Fundatiei ecologiste AVES: Nu imi vine sa cred ca au impuscat 185 de mistreti. Daca e asa, inseamna ca acesti oameni sint psihopati

Laszlo Szeley-Szabo este presedinte al Fundatiei AVES din Odorheiu Secuiesc, care are o activitate sustinuta in domeniul protejarii faunei din Romania. El a declarat pentru”Evenimentul zilei” ca este ingrozit de “masacrul” de la Balc.

Acelasi lucru l-a spus ieri si marilor agentii de presa din lume, care au aflat despre dimensiunea grotesca a partidei de vinatoare organizate de Ion Tiriac la sfirsitul saptaminii trecute.

Ati auzit de vinatoarea de la Balc?
Vinatoare? A fost un atentat cinegetic, un atentat asupra valorilor naturale ale Romaniei. Un om normal nu poate face asa ceva. Nu inteleg cum a putut sa faca asa ceva Ion Tiriac. El a fost sportiv, trebuia sa stie acest lucru: vinatoarea e un sport, iar in sport trebuie sa fie sanse egale pentru ambele parti. Dupa recolta obtinuta, putem fi siguri de un singur lucru: a fost un macel.

Poate fi un argument faptul ca vinatoarea s-a desfasurat pe un domeniu privat?
E clar ca si pe un domeniu privat trebuie respectata legislatia cinegetica din Romania. Vedeti insa, baronii inca mai pot aranja ca legea sa nu se respecte. Cine a fost invitat? A fost Nastase. Fostul ministru Sirbu. A fost Tiriac. Au bani si pot face ce vor, inclusiv asa-zise partide de vinatoare “regale”. N-a fost nimic regal acolo.

Ce inseamna, de fapt, “vinatoare regala”?
Aceasta denumire a aparut pe timpul monarhiei, in Transilvania. Era vorba despre un concept nou la acea data. Se organizau vinatori care durau mai multe zile, cu multi gonaci. Vinatorii ramineau in mijlocul naturii pe toata durata partidei.

“Bine ca n-a iesit Nastase presedinte!”

Au participat si invitati straini importanti. Nu a fost o actiune in folosul Romaniei?
Ideea ca oamenii aia ar iubi natura si animalele, ce sa spun? Cine iubeste animalele salbatice nu le masacreaza. De fapt, asa se aranjeaza lucrurile mari in Romania: ii chemi la o vinatoare, cu diferite aranjamente. Bine ca n-a iesit Nastase presedinte, ca el voia sa promoveze exact metoda asta. Si nu inteleg: pentru Tiriac nu e o lege? Si el e un baron!

De ce-l acuzati pe Tiriac, doar e terenul sau.
Pentru sport, pentru imaginea Romaniei, asa ceva e inexplicabil. E o rusine ce a facut. Un vinator corect impusca un animal, doua. Niciodata zece... Am mai vorbit si cu alti ecologisti, pot sa va spun ca, de astazi, noi nu mai avem nici o consideratie pentru Tiriac. Uitam tot ce-o fi facut bun pentru Romania.

Avea nevoie de o autorizatie Ion Tiriac?
Trebuia stabilit cit de mare e terenul, citi mistreti se afla pe acel domeniu si citi mistreti se pot impusca. Asta trebuie sa calculeze un specialist. Sper ca macar autorizatie sa fi avut. Chiar si asa, ma indoiesc sa dea cineva autorizatie sa impusti aproape 200 de mistreti.

Mistretul nu este o specie ocrotita, dar, din punct de vedere vinatoresc, in primul rind ar fi trebuit stabilita bonitatea fondului de vinatoare al domnului Tiriac si apoi stabilita o cota de vinatoare. Nu cred ca este posibil sa se impuste la o singura partida 185 de mistreti. Daca e asa, inseamna ca acesti oameni sint psihopati.

Va aduceti aminte de alte vinatori cu recolte asa bogate?
Asa o vinatoare, unde s-au impuscat atitia mistreti, eu nu cunosc.


















256 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri