articol preluat din Romania Libera

Cozmin Gusa, Aurelian Pavelescu si Lavinia Sandru nu mai reprezinta PD si nu mai pot vorbi in numele acestei formatiuni. Decizia retragerii sprijinului politic celor trei a fost luata ieri atat in cadrul Biroului Permanent National, cat si in cazul Colegiului Director al partidului.

In ambele foruri de conducere democratii au adoptat in unanimitate decizia sanctionarii lui Gusa, Pavelescu si Sandru. Insa masurile luate impotriva celor trei nu se opresc aici. Tot in unanimitate s-a recomandat si excluderea din partid, urmand ca hotararile in acest sens sa fie luate de organizatiile din care fac parte Gusa, Pavelescu si Sandru. Adica Organizatia sector 1 si cea din Mures.

Propunerea sanctionarii "grupului Gusa" nu a venit din partea vreunui reprezentant al vechii garzi, ci a fost formulata de liderii organizatiilor de tineret si studenti. "Nu ne face placere sa ne despartim de unii colegi, dar intre prietenie si statut trebuie sa respectam in primul rand statutul.

Mi-e prieten Cozmin Gusa, dar mai prieten imi este statutul PD", a grait presedintele interimar, Emil Boc. El i-a reprosat lui Gusa, in principal, faptul ca nu a respectat prevederile articolului 206 din statutul PD. "Declaratiile publice ale lui Gusa au facut mult rau PD.

El trebuia sa-si lamureasca problemele in interiorul partidului si apoi, daca nu era ascultat, putea sa declare ce dorea opiniei publice. Spiritul de echipa a salvat intotdeauna PD, iar Gusa si ceilalti doi au dovedit ca nu au capacitatea de a lucra in echipa", a declarat Emil Boc.

Potrivit acestuia, Cozmin Gusa, Aurelian Pavelescu si Lavinia Sandru ar trebui din acest moment sa renunte la calitatea de deputat al PD. "Cei trei au acum o problema morala. Un gest moral ar fi acela de a-si prezenta demisiile din functiile de deputati. Nu cred ca cetatenii au votat Alianta DA stiind ca au votat vreo propunere a Initiativei 2003", a motivat Boc.

Precizand ca decizia retragerii sprijinului politic al celor trei este "ireversibila", Boc a declarat ca ceea ce a deranjat cel mai mult la Gusa a fost pretentia acestuia de a negocia cu PD daca el sustine sau nu anumite proiecte de lege. "Membrii PD nu negociaza cu PD. Gusa trebuia sa candideze independent si putea sa negocieze cu cine dorea", a aratat liderul interimar al PD.

Un articol de M. Ciorcan

Romania Libera - 10 februarie 2005