Liderul PSD, Mircea Geoana (foto), face dezvaluiri incendiare referitor la cazul celor trei jurnalisti romani rapiti in Irak.

Aflat sambata intr-o vizita in Dolj, Geoana a declarat ca rapitorii irakieni ar fi solicitat statului roman o suma foarte mare de bani in schimbul eliberarii lui Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian. El nu a precizat insa suma exacta, dar a adaugat ca autoritatile romane nu ar fi fost dispuse sa plateasca atat cat s-a cerut, ci ar fi incercat sa negocieze, oferind mai putin.

"Au fost pretentii masive din partea lor (rapitorilor irakieni – n.r.), s-a facut o contraoferta mai modesta din partea noastra si, ca intotdeauna, relatiile de acest gen sunt extrem de sinusoidale, inegale. De-asta si declaratiile inegale ale autoritatilor romanesti.

Se pare ca exista un contact pe canal financiar, dar nu e exclus ca oamenii sa aleaga o combinatie intre pretentiile financiare si cele politice. PSD nu politizeaza, ci va sprijini actiunea autoritatilor si daca iese bine, apoi mai discutam", a spus Geoana.

Liderul PSD a mai declarat ca negocierile pe marginea acestei sume de bani ar fi explicatia "deselor contacte" dintre Presedintia Romaniei si grupul de rapitori.