Afaceristul sirian, Omar Hayssam sustine ca nu are nici o legatura cu rapirea celor trei jurnalisti romani. El a declarat recurs impotriva arestarii sale preventive.

Afaceristul sirian, Omar Hayssam a declarat, joi seara, in fata instantei Curtii de Apel, varianta sa despre criza ostaticilor. El a povestit cum a fost sunat de fratele lui Mohammad Munaf, ghidul celor trei jurnalisti, care i-a spus despre organizarea, la Bagdad, a unei licitatii pentru achizitionarea a 25.000 de tone de zahar.

Munaf i-ar fi sugerat lui Hayssam sa participe la licitatia de la Bagdad si, ca interesele economice ale omului de afaceri sa fie cunoscute, sa ia si jurnalisti cu el la Bagdad.

Omar Hayssam sustine ca el insusi i-a propus lui Marie Jeanne Ion sa mearga in Irak, in virtutea faptului ca il cunoaste pe tatal jurnalistei, dar si a faptului ca omul de afaceri ar fi avut contracte de publicitate cu postul de televiziune la care lucreaza aceasta.

Plecarea lui Ohanesian a fost motivata de contractele de publicitate similare si cu ''Romania Libera''.

Hayssam a precizat ca ar fi aflat despre rapire in data de 28 martie, la scurt timp dupa ce s-a externat din spital.

El sustine ca ar fi fost anuntat cu privire la rapire de catre prietenul lui Marie Jeanne Ion . Fratele lui Munaf este cel care ar fi contactat Ambasada Romaniei la Bagdad, spune Omar Hayssam, care afirma ca a luat personal legatura cu Ministerul Afacerilor Externe, unde un functionar i-a spus sa faca o sesizare in scris.

Hayssam afirma ca a fost contactat apoi de generalul Constantin Degeratu (consilier de stat pe probleme de aparare), ca ar fi fost la Palatul Cotroceni, in 30 martie, ca ar fi avut o intalnire cu presedintele Traian Basescu si ca acesta i-ar fi cerut sa faca uz de contactele pe care le are la Bagdad.

Pe numele lui Hayssam si Munaf au fost emise, joi seara, mandate de arestare pentru infractiuni la legea terorismului.