Dupa trei zile de la punerea in aplicare a "Ordonantei pasapoartelor", ce i-a infuriat pe romanii care muncesc in strainatate, Ministerul Administratiei si Internelor s-a gandit sa dea explicatii: este vorba despre un hatis de ordonante care n-au fost aplicate la timp.

Romanii se gandesc cum sa "ocoleasca" acest hatis.

Vasile Blaga, ministrul Administratiei si Internelor, a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa desfasurate la Palatul Victoria, ca "dintre cele 3.000 de pasapoarte care au fost ridicate romanilor, 2.000 vor fi returnate".

"Suntem hotarati sa respectam actele legislative. Nu ne permitem sa emitem legi pentru a fi pe placul Uniunii Europene si sa nu le respectam", a adaugat oficialul roman.

Mai mult, potrivit statisticilor sale, dintre cele aproximativ trei milioane de romani care au vrut sa paraseasca tara de la inceputul anului si pana acum, un milion au fost intoarse de la granita.

Masurile de retinere a pasapoartelor romanilor intarziati prin Europa ar fi trebuit sa se aplice inca de acum doi ani. Ordonanta care a inceput sa se aplice cu duritate de la 1 august nu face decat sa modifice pe ici, pe colo una veche de doi ani: "Ordonanta Guvernului 84/ 2003, care modifica, la randul ei, pe alta, numarul 65/1997".

Noua ordonanta, care modifica si iar modifica, nu "inaspreste deloc regimul suspendarii dreptului de folosire a pasaportului de cetatenii romani, stabilind, dimpotriva, ca aceasta masura se aplica cetatenilor care au depasit termenele de sedere in statele in care au calatorit numai in cazul in care aceasta depasire este nejustificata", arata un comunicat al MAI.

Doar ca, pana la 1 august 2005, nimeni nu s-a gandit sa aplice legea. Romanii se intorceau linistiti in tara, iar pe pasapoarte nu se uita nimeni. Singurii oameni care nu mai puteau iesi din tara erau cei prinsi de autoritatile straine ca au comis infractiuni si returnati cu forta in tara.

Dupa trei zile, romanii au inceput deja sa se dezmeticeasca si sa caute solutii. Ei se gandesc deja cum ar putea sa scape de prevederile noii reglementari.

Au posibilitatea de a-si declara pasapoartele pierdute. La serviciile consulare ar trebui sa li se dea un titlu de calatorie, o foaie cu datele personale valabila doar pentru intoarcerea in tara.

Ajunsi in tara, sunt indrumati catre serviciile de pasapoarte, unde fac cereri pentru documente noi. Cand le primesc, chiar si dupa 45 de zile, pleaca linistiti inapoi.

Scenariul a mai fost aplicat pana acum de romanii care au stat mai mult de 90 de zile in Schengen. Unii spun ca si-au si spalat pasaportul ca sa se stearga stampila cu data iesirii din tara.

Altii au facut pierdute documentele si-au avut probleme sa treaca granita si nici nu au interdictie sa mai iasa din tara. Reprezentantii serviciilor consulare stiu si ei ca cetatenii nostri sunt nastrusnici.

"Metoda este destul de veche", spune insarcinatul cu afaceri consulare de la Budapesta, Marin Ursut. "E posibil sa apara mai tarziu cazuri mai multe. Dar deocamdata au trecut doar 3 zile. Nu sunt cereri de titluri de calatorie mai mult decat de obicei. Cam 10-15 pe zi." Posibila crestere ar putea sa complice munca consulilor.

Insarcinatul cu afaceri consulare de la Atena, Catalin Bodoni, nu crede ca este posibil ca vreun roman sa poata insela autoritatile in acest fel. El crede ca Politia de Frontiera are o baza de date cu cei care ies din tara si poate afla oricand daca posesorul de titlu de calatorie a depasit sau nu cele 90 de zile.

"Cu actele de calatorie, noi ii ajutam sa ajunga acasa, unde-si pot face alte pasapoarte. Daca ei se folosesc de documentele eliberate de noi pentru pacalirea legii, nu avem ce face. Este treaba celor de la frontiera sa-i verifice, sa-i stopeze cand este cazul", spune si consilierul pe politica interna de la Ambasada de la Roma, Mihai Banciu.

Romanii cer locuri de munca

Romanii care au ramas fara pasapoarte la intrarea in tara prin Vama Petea, judetul Satu Mare, cer loc de munca de la Guvern. Intorsi in tara, oamenii spun ca nu mai stiu ce sa faca.

Unii din ei sustin ca s-ar apuca de afaceri, dar se plang ca nu au bani destui, iar altii afirma ca nu au incotro, isi vor cauta de lucru aici.

"Am fost sase luni in Italia si am reusit sa adun cu greu cateva mii de euro pe care sa-i investesc in casa si sa-mi tin baiatul la facultate la Cluj. Banii acestia ii voi cheltui foarte repede, mai ales ca moneda europeana a scazut dramatic. Daca imi voi gasi de lucru, voi merge, pentru ca nu am de ales.

Inainte de a ne confisca pasapoartele, Guvernul ar fi trebuit sa ne asigure un loc de munca. Din ce vom trai daca nu vom avea nici un venit?", a declarat o femeie care a muncit ca menajera in Italia. In perioada aceasta, foarte multi s-au hotarat sa nu se mai intoarca acasa, de frica retinerii pasaportului.